Mergea, doar un tur la Miami

349

Tenismenul gorjean Florin Mergea a revenit alături de partenerul său de la începutul anului, Dominic Inglot. Din nefericire pentru cei doi, perechea nu a stat decât un meci la turneul de la Miami. Cuplul româno-britanic a fost întrecut de francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, favoriții numărul doi, cu 6-1, 4-6, 16-14. Meciul a durat 80 de minute, iar Florin şi “Dom” au fost foarte aproape de victorie. Învinşii au ratat şi o minge de meci, iar setul decisiv a fost adjudecat de reprezentanţii “Hexagonului”. Herbert și Mahut câștigaseră în fața perechii Mergea/Inglot și în ianuarie, în optimi la Australian Open, cu 2-6, 7-5, 6-2. Perechea româno-britanică va primi 13.550 dolari pentru participare. Pe de altă parte, cuplul format din tenismenul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul aceluiaşi turneu din Florida. Aceştia au trecut cu 6-4, 7-5 de perechea Viktor Troicki (Serbia)/Michael Venus (Noua Zeelandă). În optimi, perechea româno-olandeză va juca împotriva favoriților numărul șase, polonezul Lukasz Kubot și brazilianul Marcelo Melo.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here