Liceul “Tudor Arghezi”, azi Colegiul Naţional “Tudor Arghezi”, din oraşul Târgu- Cărbuneşti, a avut un destin aparte privind încadrarea profesorilor de limba şi literatura română. Am meditat îndelung asupra acestui aspect şi, obsedat, am luat decizia să dau frâu liber gândurilor prin intermediul cuvântului scris, sub imboldul unor fapte de conştiinţă.
În anul 1960, a fost repartizat, ca profesor de limba şi literatura română, Nicolae Dragoş. Gorjean de obârşie, născut la 3 noiembrie 1938, în comuna Glogova, satul Cleşneşti, a absolvit Liceul “Traian”, din Turnu-Severin, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. Ca o apreciere a pregătirii sale solide, a fost numit imediat şeful cercului pedagogic al profesorilor de limba şi literatura română. Şedinţele conduse de Nicolae Dragoş deveniseră adevărate sărbători ale spiritului, era o desfătare pentru o asistenţă ochi şi urechi să-l asculte vorbind la consfătuirile cadrelor didactice. De-atunci ne-am dat seama că era un profesor “rara avis”, căpătându-şi un renume în fostul raion Gilort. Dar, după 2 ani, a plecat din învăţământ şi a intrat în presă: redactor la “Viaţa studenţească”, redactor-şef la “Scânteia tineretului”, redactor-şef al revistei “Luceafărul”, apoi la “Scânteia” şi, în fine, a condus mai multe reviste. Este membru fondator şi vicepreşedinte al Ligii Culturale “Fiii Gorjului”. A colaborat aproape la toate revistele de cultură din epocă. Întrebat să ne spună câte cărţi a scris, din prea multă modestie ce-l caracterizează, a spus că nu ştie, dar crede că a depăşit treizeci. Versurile sale scrise îndeosebi în metrică tradiţională au fost traduse în mai multe limbi. A obţinut diferite premii naţionale şi internaţionale. Poeziile Domniei Sale au fost incluse în mai multe antologii şi s-au bucurat de aprecieri critice din partea celor mai avizaţi critici şi istorici literari: Dumitru Micu, Mihai Ungheanu, Nicolae Balotă, Marian Popa, Aurel Martin, Mircea Iorgulescu, Emil Manu, Alexandru Piru, Marin Mincu, Pompiliu Marcea, Şerban Cioculescu, Ion Dodu Bălan, Edgar Papu, Alex Ştefănescu, Romul Munteanu, Laurenţiu Ulici şi lista poate continua. A scris scenarii pentru mai multe filme: “Castelul din Carpaţi”, “Drumeţi în calea lupilor”, “Nicolae Titulescu”, “Nicolae Bălcescu” (unele, în colaborare). Este membru al Uniunii Ziariştilor din România (1966) şi membru al Uniunii Scriitorilor din România (1972). A primit “Ordinul Uniunii Ziariştilor din România clasa I” şi “Meritul cultural în grad de cavaler”. Este cetăţean de onoare al municipiului Motru. Umblat prin lume şi aflându-se permanent printre minţi luminate şi demnitari, poetul, fabulistul, publicistul şi prozatorul Nicolae Dragoş nu a uitat o clipă de stirpea sa gorjeană, s-a retras în Cleşneştii săi natali, participă activ la toate evenimentele literare şi culturale din judeţ. Condeiul Domniei Sale nu conteneşte, alunecă mereu pe albul hârtiei, încredinţând tiparului nenumărate cărţi. Locuitorii din 
Cleşneşti se mândresc cu o asemenea personalitate de prim rang în poezia şi cultura românească. Suflet ales, aplecat întotdeauna spre binele semenilor săi, îşi onorează şi înnobilează numele prin ascensiunea sa poetică şi spirituală.
În anul 1965, a venit, tot prin repartiţie, profesorul Nicolae Pârvulescu. Născut la 10 iulie 1942, în comuna Sălcuţa, judeţul Dolj, a absolvit Liceul “Fraţii Buzeşti”, din Craiova, apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. Profesor remarcabil, a funcţionat la Liceul “Tudor Arghezi” din 1965 până în 1971, când s-a transferat la Craiova, unde a profesat la mai multe licee, îndeplinând şi funcţiile de director şi inspector şcolar. Profesor de elită, Nicolae Pârvulescu a devenit un nume prestigios în fostul raion Gilort şi apoi în judeţul Gorj. Este autorul unor romane valoroase: “Aniversare”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982; ,,Fotoliul vacant”, vol. I, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986; vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1990; ,,Instanţe”, vol. I, Editura Aius Print Ed, Craiova, 2006; vol. II, aceeaşi editură, 2007; ,,Bravo lui”, Editura Autograf “MJM”, Craiova, 2008; “Cât văd ochii”, Autograf “MJM”, Craiova, 2011; “Teza lui Costel”, Editura Autograf “MJM”, Craiova, 2014. A scris şi lucrări de specialitate: ,,Exerciţii gramaticale pentru examenul de admitere V-VIII”, Editura Sibila, Craiova, 1995, ediţia a II-a, 1996. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2007.
Celor doi distinşi profesori şi scriitori se alătură Ion Pecie, născut la 13 iunie 1951, în comuna Popeşti-Slobozia, judeţul Argeş, absolvent al Liceului “Nicolae Bălcescu” (“I.C. Brătianu”), din Piteşti şi al Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, a Universitaţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A funcţionat la Liceul “Tudor Arghezi” ca profesor de limba şi literatura română, între anii 1978-1990, după care s-a transferat la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu. Ilustrul profesor, vrednic de ţinut minte, a avut o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea istoriei, criticii şi hermeneuticii literare româneşti. A deţinut rubrica de critică literară la “Tribuna”, în timpul lui D.R. Popescu şi la “Ramuri” în perioada lui Marin Sorescu. 
A colaborat cu cronici şi eseuri la prestigioase reviste: “Steaua”, “Viaţa românească”, “România literară” etc. În 1998, îşi începuse şi un doctorat la Universitatea din Craiova, profesor George Sorescu, dar boala de care suferea l-a împiedicat să-l ducă până la capăt. Ca o recunoaştere a valorii sale de critic literar, i s-a acordat Premiul pentru critică al revistei “Ramuri”, 1982, şi Premiul pentru critică”Nicolae Diaconu” al Atelierului Naţional de 
Poezie, “Serile la Brădiceni”, 2010. Scrieri publicate de Ion Pecie: “Romancierul în faţa oglinzii”, Editura “Cartea Românească”, 1989; “Meşterul Manole. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu”, Editura Viitorul Românesc, 2001; “Phallusiada sau opera iconoclastă a lui Ion Creangă”, Editura Măiastra, 2010; “Phallusiada sau opera iconoclastă a lui Ion Creangă”, Editura Paralela 45, colecţia Studii, 2011. Dar timpul nu a mai avut răbdare, astfel că Ion Pecie pleacă pentru totdeauna dintre noi în lumea întunericului, la 25 martie 2011, fiind o mare pierdere pentru învăţământul românesc şi pentru istoria şi critica literară.
Coleg, atât cu Nicolae Pârvulescu cât şi cu Ion Pecie, cu cea mai mare vechime la Colegiul Naţional “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti, profesorul Benedict Crăsnaru nu s-a lăsat mai prejos, a fost nevoit să ţină pasul cu distinşii săi colegi, prin eforturi susţinute şi constante. A existat un spirit de adevărată colegialitate, bucurându-se de admiraţia colegilor, pentru tenacitate în activitatea sa. Născut la Crasna, judeţul Gorj, ca fiu al unui preot, în 1937, a absolvit Şcoala Pedagogică de Băieţi din Târgu-Jiu, promoţia 1955, apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. O perioadă a deţinut şi funcţia de director al acestei prestigioase unităţi şcolare. Exigent şi bun pedagog, se bucură de aprecierea foştilor săi elevi. La fel şi profesorul Benedict Crăsnaru se lasă ispitit de slova scrisă, orânduită în versuri, într-o metrică tradiţională, prin care îşi destăinuie emoţiile şi sentimentele ce-i stăpânesc psihicul. A publicat un volum de poezii cu titlul “Şoapte în freamătul vremii”, Editura “Gorjeanul”, Târgu-Jiu, 2003. După opinia noastră, dovedind o sensibilitate artistică, Benedict Crăsnaru este printre cei mai asidui şi valoroşi colaboratori cu poezii la cotidianul “Gorjeanul”.
Numele acestor ilustri profesori ar trebui dăltuite pe o placă de marmură, care să fie aşezată la un loc de cinste din localul Colegiului Naţional “Tudor Arghezi”. Pe succesorii acestor memorabili profesori, la specialitatea limba şi literatura română, apasă o grea povară, aceea de a continua o tradiţie, o activitate didactică demnă de înaintaşii lor.
Ungureanu E. Constantin
