Medicul gorjean Beuran, trimis în judecată de DNA

1724

Procurorii anticorupție au finalizat, ieri, rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din România, gorjean la origine. Mircea Beuran s-a născut în 1953 la Bumbești Jiu, are rude și prieteni pe meleagurile natale, iar acum trebuie să facă față acuzațiilor pe care i le aduce Direcția Națională Anticorupție. La sfârșitul anului trecut el a fost protagonistul unui scandal de corupție cu o șpagă de 10.000 de euro, scandal în care a și fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar. Banii au fost dați de un alt cadru medical care dorea să devină asistent universitar la Universitatea de Medicină din București, acolo unde Beuran deținea o importantă funcție de conducere.„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului BEURAN MIRCEA care, la data faptei, îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv șef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparținând inculpatului”, a transmis DNA. Pe parcursul carierei sale, Mircea Beuran a fost medicul personal al lui Ion Iliescu în perioada mandatului 2000 – 2004, el fiind ales în această funcție tocmai pentru că era un bun profesionist. Înainte de Revoluție, în 1987, l-a avut ca pacient și pe filosoful Constantin Noica, cel care vorbea despre cadrele medicale care l-au îngrijit ca despre o „ceată de îngeri”, expresie care mai este folosită doar acum de bolnavii tratați de COVID-19 și care, astfel, își arată recunoștința față de medici.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here