Medic gorjean voluntar în Africa sau Iraq

6752

Un tânăr medic stomatolog din Târgu-Jiu a reușit în ultimii ani să cunoască unele dintre cele mai sărace și necăjite comunități din lume, mergând în voluntariat în state din Africa sau Asia pe care unii dintre noi nu ar ști poate nici să le arate pe hartă din prima. Alexandra Dafina a terminat facultatea în urmă cu patru ani, iar de atunci a mers cel puțin câte o lună pe an în regiuni de pe glob în care oferirea unui simplu biscuit unui copil reprezenta o bucurie enormă. Medicul voluntar își amintește că prima dată când a plecat în străinătate pentru o astfel de cauză nobilă a fost în Etiopia. Terminase facultatea și dorea doar să evadeze undeva unde să uite de examenele de care tot avusese parte în anii studenției. Ceea ce părea la început a fi o aventură a devenit o adevărată misiune dedicată într-ajutorării unor semeni care aveau cu adevărat nevoie de o mână întinsă. „Aveam un simț al aventurii mai dezvoltat, recunosc, și am plecat în 2015 în Etiopia nu neapărat din prea mare prea mărinimie. Am sunat pe cineva care știam că merge acolo, mi-a spus că nu mai merge, dar mi-a zis dacă merg eu. Din inconștiență am spus că merg și în câteva ore eram deja acolo. Nu știam nimic despre țara aceea, voiam doar să fac bine. Am aflat despre lipsurile lor și atunci mi-am dat seama că îi pot ajuta să aibă o stare mai bună. Atunci am discutat cu un ONG pentru a mă ajuta cu cheltuiala pentru deplasare și cazare pentru că eram la început, iar eu m-am dus cu un troler mare cu tot ce aveam nevoie pentru a-i ajuta pe cei de acolo, cu instrumentar și materiale stomatologice necesare. Ulterior, în fiecare an am fost pe cheltuiala mea și pot să spun că Dumnezeu a binecuvântat peste așteptări. În Iraq am întâlnit oameni care cu o jumătate de an aveau tot ce își doreau, iar când i-am văzut erau în cort și aveau nevoie și de un pahar de apă. În Uganda era sărăcie crasă și orice fel de ajutor era binevenit”, spune Alexandra Dafina. Tânăra voluntară spune că oricine are timp și orice fel de posibilități poate merge în astfel de zone pentru a da o mână de ajutor semenilor aflați în suferință. Alexandra reușește să îmbine astfel utilul cu plăcutul pentru că are parte și de călătorii în locuri despre care puțini dintre noi știu ceva, dar odată ajunsă acolo devine un ajutor pentru comunitățile pe care le întâlnește. „E nevoie de orice fel de voluntari oriunde. Știu că multă lume spune că eu sunt medic și că pot să fac lucrurile acestea, dar eu spun că oricine e binevenit acolo. Un om poate fi învățat o meserie, poate fi învățat engleză, despre un ajutor pe parte medicală nu mai spun, dar orice voluntar e binevenit. În Uganda, unde e sărăcie crasă, dar și multă dragoste de oameni, am învățat că ei îți mulțumesc pentru că le-ai mulțumit. Am venit acasă și la început, în această toamnă, îmi venea să le zic și eu pacienților mei ceea ce învățasem acolo. Mi-am reintrat însă în rutina noastră românească și acum de abia aștept vara următoare pentru a vedea unde voi merge”, spune voluntara Alexandra Dafina.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here