Medalii pentru luptătorii gorjeni

1781

Campionatul Național de Lupte pentru Cadeți și U 23 de la Constanța a venit cu noi performanțe pentru sportivii din Gorj. Eduard Popescu (CS Pandurii) a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria 125 de kilograme, Under 23. Tot la U23, dar la categoria 97 de kilograme, Alexandru Beșliu (CS Pandurii – CSM Târgu Jiu) a cucerit medalia de argint. Cei doi sportivi sunt pregătiți de antrenorii Ștefan Tănase și Mădălin Gorjanu. Două medalii au luat și luptătorii de la CSȘ Târgu Jiu. Denisa Mocioi a obținut argintul, iar Radu Istratie s-a întors acasă cu medalia de bronz.
Cei doi sunt antrenați de Rareș Voicescu și George Munteanu. ,,Am coborât de la categoria 125 de kg, categorie la care am luptat și la Bacău, la 97 de kg. Chiar dacă am avut adversari mai ușori față de categoria 125, tot au fost puternici. În lupta finală m-am întâlnit cu un sportiv foarte titrat, care și-a petrecut mulți ani la lotul olimpic de seniori, iar acest aspect a fost în avantajul lui. Cred că plusul de experiență și vârsta lui, el având 23 de ani, și-au spus cuvântul în finală. Pentru el a fost ultimul an de competiție la Campionatul Național U23”, a declarat Alexandru Beșliu pentru csmtargujiu.ro.Finala la 97 de kilograme a fost câștigată de Mihai Palaghia, de la CSM Călărași, component al lotului olimpic de seniori.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here