Meci de ,,care pe care” la Ovidiu

932

Universitatea Craiova joacă în această seară la malul mării. Doljenii vor s-o bată pe Farul Constanța, echipă care nu se va putea baza pe golgheterul Denis Alibes, nici pe mijlocașul Dragoș Nedelcu, suspendați. De partea cealaltă, Mihai Căpățână absentează din lotul oltenilor. Mijlocașul lui Eugen Neagoe s-a accidentat la antrenament.
„Va fi un meci greu pentru noi, a fost o săptămână lungă, ne-am antrenat la intesitate maximă şi vom merge la Constanţa pentru a lua cele trei puncte. Ambele echipe au jucători care pot face diferenţa. Farul nu stă în Alibec, mai au jucători buni acolo, dar este un lucru foarte bun pentru noi că nu joacă, fiindcă este golgheterul lor. Eu vreau să marchez în fiecare meci, să-mi ajut echipa, s-a întâmplat să dau două goluri şi vreau să continui, să demonstrez celor care mă susţin că nu s-au înşelat”, a declarat căpitanul juveților, Andrei Ivan.
„Pe mine mă interesează foarte mult ca băieții să fie în cea mai bună dispoziție la ora jocului, pregătiți suntem. Echipele mari își doresc tot timpul să își impună jocul, asta ne dorim și noi, iar luni seara să reușim să câștigăm acest joc. Sunt convins că dacă vom reuși să facem un rezultat bun cu Farul, suporterii vor fi alături de băieți la partida cu CFR Cluj. Au nevoie și merită să fie lângă ei, doar așa putem să reușim”, a spus tehnicianul Craiovei, Eugen Neagoe. Partida de la Ovidiu începe la ora 20.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here