Meci al Universităţii Craiova la Motru, cu îmbrânceli şi înjurături contra lui Mititelu

303

„Adevărata” Universitate Craiova, echipa finanţată de Adrian Mititelu, a venit vineri seara până la Motru pentru a disputa o partidă amicală de fotbal contra minerilor din localitate, meciul fiind unul la care suporterii nu au prea avut timp să se plictisească, deşi jucătorii sunt unii de liga a doua. În teren, fotbaliştii au transpirat din greu, pe căldură, pentru un egal de 1-1, dar, la un moment dat, când scorul era 1-0 pentru gazde, între jucătorii celor două echipe s-a produs o altercaţie care, din fericire, nu a degenerat. Fotbaliştii s-au îmbrâncit, fiind despărţiţi cu greu de către colegi şi antrenori, arbitrul partidei încercând şi el să facă faţă situaţiei.

În acelaşi timp, la câţiva metri distanţă de finanţatorul Adrian Mititelu, un grup de ultraşi veniţi special de la Craiova l-au înjurat pe acesta de tot ce le-a venit la gură, jandarmii, vreo patru la număr, fiind depăşiţi de situaţie, cel puţin la început, când înjurăturile extremiştilor depăşeau orice limită. În momentul în care indivizii respectivi au început să arunce şi cu obiecte pe teren, nu doar să-l înjure pe Mititelu, jandarmii au intervenit, chiar aşa puţini cum erau, şi au reuşit să menţină lucrurile sub control. Huliganii au fost evacuaţi chiar şi în forţă, fiind cu toţii conduşi la secţie, 9 dintre ei primind fiecare câte o amendă de 150 de lei, alţi doi fiind sancţionaţi cu avertisment scris.
În tot acest timp, Adrian Mititelu a stat liniştit în locul său din tribună, spunând că pentru el nu există acei indivizi, că nu-i cunoaşte şi că e treaba forţelor de ordine dacă iau vreo măsură contra lor. Finanţatorul Universităţii a fost mult mai interesat de meciul echipei sale, precum şi de posibila promovare a echipei în Liga I, dacă actualul campionat va fi transformat în unul cu 20 de echipe. „Noi şi Rapidul cred că suntem cei mai îndreptăţiţi să jucăm într-un astfel de campionat. Noi aşteptăm să fim invitaţi pentru discuţii, mai ales după tot ce ni s-a întâmplat. Suntem pregătiţi, e drept, pentru o evoluţie în Liga a II-a, dar nu ne dăm înapoi nici de la Liga I”, a declarat Mititelu, echipa sa având programat şi aseară un meci amical la Turceni, omul de afaceri dorindu-şi o victorie, pentru a-i bucura pe suporterii cu care a mai rămas fosta iubire alb-albastră.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here