O mașină de Poliție, condusă de un angajat al IPJ Gorj, s-a răsturnat, ieri, la Târgu-Jiu, după ce șoferul unui autoturism Dacia nu i-ar fi acordat prioritate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Omul legii se afla în timpul serviciului. Acesta lucrează la Serviciul de Logistică.
”Un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism Dacia, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Târgu-Jiu, nu a respectat semnificația indicatorului «Oprire» și a intrat în coliziune cu o autospecială a Poliției. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Cei doi conducători auto au ales să-şi rezolve problemele pe cale amiabilă, apelând la firma de asigurare.
Loredana Fîciu