Marți, la Craiova, Ponta cere sprijinul PSD pentru candidatura la prezidenţiale

667

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va solicita, marţi, membrilor social-democraţi reuniţi la Craiova, într-o şedinţă a Consiliul Naţional lărgit, sprijinul pentru a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, candidatura efectivă urmând a fi validată de Congresul partidului, din septembrie.
„Voi candida. Asta este ceea ce voi cere pe 29, marţi, în cadrul PSD, pentru că am deja sprijinul oficializat al PC şi al UNPR. Voi cere sprijinul pentru candudatură, după care în septembrie avem nevoie de un congres”, a anunţat Victor Ponta, în urmă cu o săptămână, în cadrul unui interviu.Această declaraţie este prima în care Ponta anunţă public intenţia de a candida, el evitând în mod ostentativ să se pronunţe oficial pe această temă.
Ponta a fost cel care, tot în urmă cu o săptămână, la Călăraşi, a devoalat şi semnificaţia zilei de 29 iulie, când va avea loc Consiliul Naţional al PSD de la Craiova, el arătând că pe 29 iulie 2014 se împlinesc doi ani de la referendumul naţional de demitere a lui Traian Băsescu.
„Pe 29, săptămâna viitoare, vă aştept pe toţi să avem o reuniune a partidului la nivel naţional în care să transmitem către toţi colegii noştri şi ceea ce încerc să vă transmit în această seară -vreau să aduceţi aminte oamenilor că 29 iulie 2012 e ziua în care românii l-au demis pe Traian Băsescu, e ziua în care voinţa românilor a fost neglijată chiar de Traian Băsescu. Îmi pare rău de aceşti doi ani pe care i-am pierdut pentru ţară, dar sunt absolut convins că pe 16 noiembrie, cu sprijinul dumneavostră, cu sprijinul oamenilor din Călăraşi, o să facem în sfârşit dreptate până la capăt”, a spus Ponta, la Călăraşi.
Iniţial, în discuţiile informale, fusese avansată data de 1 august pentru convocarea Consiliul Naţional. Aceasta a fost însă schimbată ulterior cu data de 29 iulie, având în vedere semnificaţia sa deosebită.
Tot la Călăraşi, în urmă cu o săptămână, Ponta a vorbit pentru prima dată în public despre candidatura sa la prezidenţiale.”Sper însă, cu sprijinul dumneavostră şi al românilor, la anul, să ne reîntâlnim ca preşedinte al României. Însă, mai e mult până acolo. Mai e mult până acolo”, a spus Ponta, în aplauzele delegaţilor PSD Călăraşi, care au scandat „Ponta preşedinte!”.
La Consiliul Naţional al PSD, care se va desfăşura în Sala Polivalentă, vor participa 6.000 de social-democraţi, veniţi din toată ţara, fiecare filială judeţeană urmând să trimită la Craiova câte 150 de reprezentanţi.
Reuniunea e programată să se desfăşoare pe parcursul a două ore, în care vor ţine discursuri primarul Craiovei, vicepreşedinte al PSD, Lia-Olguţa Vasilescu, dar şi preşedinţii PC şi UNPR, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea. Social-democraţilor reuniţi la Craiova li se va adresa şi Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD şi şef al campaniei lui Victor Ponta. Reuniunea va fi încheiată de discursul lui Victor Ponta.
După ce Consiliul Naţional al PSD îl va desemna pe Victor Ponta, în mod oficial, drept candidat la alegerile prezidenţiale, va fi convocat şi Congresul PSD, la începutul lunii septembrie, pentru a valida candidatura.
Cele patru sondaje de opinie date publicităţii în luna iulie arată că diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis, primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, este de aproximativ zece procente în favoarea lui Ponta, ceilalţi potenţiali candidaţi la prezidenşiale aflându-se la distanţă mare faţă de aceştia. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.