Marți, 23 noiembrie 2021, credincioșii prăznuiesc Sărbătoarea Sfântului Antonie de la Iezeru-Vâlcea, ocrotitorul Olteniei

577

Tropar:
,,Soare luminos Biserica te cunoaşte
Carele cu podoaba săvârşirilor celor bune
Şi cu razele tămăduirilor pre toţi luminezi, robule al lui Hristos
Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta
Şi cinstim nevoinţele tale, cuvioase părinte Antonie!“

Creștinii ortodocși din eparhia Olteniei îl cinstesc marți, 23 noiembrie 2021, pe Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea, ocrotitorul Olteniei, ziua fiind o sărbătoare deosebită îndeosebi pentru credincioșii din Arhiepiscopia Râmnicului, iar în București există o biserică cu hramul Sfântului Antonie de la Iezeru în cartierul Titan al oraşului.
Mult ajutor şi tămăduire de bolile sufleteşti şi trupeşti primesc cei ce păşesc în biserica schitului Iezeru din judeţul Vâlcea, în apropiere de localitatea Olăneşti, şi se roagă la cinstitele şi sfintele moaşte ale Sfântului ocrotitor al Olteniei, Cuviosul Antonie.
Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru a trăit la graniţa dintre secolul XVII şi secolul XVIII şi a fost monah la un schit din judeţul Vâlcea, nevoindu-se multă vreme într-o peșteră din aproprierea acestuia, în muntele Iezeru. Acest fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință, mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.
Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii. Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc. Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii, a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul, cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi de folos multora aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.
După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său, a ieșit din schit și, cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul, însă i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile și plecăciunile genunchilor săi? Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și numai cele de trebuință purta. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar și acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.
Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul, cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte, și i-a spus în taină: „Sfârșitul mi s-a apropiat.
După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră”. După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit întru Domnul.
Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea a fost canonizat şi trecut în rândul sfinților prin actul sinodal de la 20 iunie 1992 al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, proclamarea oficială a canonizării sale având loc în 21 iunie 1992. El este considerat ocrotitorul eparhiei Olteniei, alături de Sfinţii mari mucenici Serghie şi Vah, Sfântul ierarh Nifon al Constantinopolului, Sfânta muceniţă Tatiana diaconiţa, Sfântul cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Sfântul ierarh Calinic, Sfântul cuvios Irodion de la Lainici şi Sfântul preacuviosul părintele nostru Grigorie Decapolitul.
Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului ai lucrat
Şi cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli ai făcut-o roditoare.
Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here