Marioneta din Consiliul de Supraveghere al CEO! Cine este Gheorghe Știrbu și cine-i trage sforile! Burlan, favorit pentru preluarea șefiei companiei energetice!

3244

Angrenajul pus în mișcare de păpușarii care vor să controleze Complexul Energetic Oltenia dă rateuri, iar marionetele impuse de aceștia în Consiliul de Supraveghere își dovedesc incompetența chiar și când e vorba de a schimba Directoratul condus de Sorinel Boza. A doua încercare de revocare a Directoratului a eșuat, luni, 5 august a.c., după ce supraveghetorii au anulat ședința, la numai câteva minute de la ora când aceasta fusese convocată. Gheorghe Știrbu, omul de afaceri bucureștean, impus de amicul său deputatul Ion Cupă, în poziția de președinte al supraveghetorilor CEO, a realizat că documentul, în baza căruia urma să-i revoce pe cei cinci membri ai Directoratului, nu poate produce efecte juridice, potrivit legii și, de frica pușcăriei, a inventat un motiv, legat de nefinalizarea procedurilor de achiziție a serviciilor privind asigurarea de răspundere civilă profesională a celor din organismele de conducere a CEO. Trebuie spus că, cel care are susținerea ALDE pentru poziția de președinte al Directoratului CEO este Daniel Burlan, după cum susțin unele surse.

Membrii Consiliului de Supraveghere al CEO s-au întâlnit, luni, pentru a doua oară pentru a revoca Directoratul companiei, însă au realizat că pot fi acuzați în orice moment de abuz în serviciu și au anulat ședința. Concret, de la validarea noului CS, membri organismului de conducere al CEO au analizat modalitățile prin care Sorinel Boza și Directoratul să fie înlocuiți și au încercat să-și fundamenteze decizia pe baza constatărilor făcute de Corpul de Control al ministrului Energiei și pe cele ale Corpului de Control al premierului.
Primul document a fost contestat și procesul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în cel de-al doilea document se menționează că ,,raportul de control nu constituie un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind un act de informare a Prim-ministrului Guvernului României”.Potrivit legii, act administrativ este ,,actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În aceste condiții, supraveghetorii nu au riscat să se aleagă cu plângeri penale pentru abuz în serviciu, în cazul în care adoptau o decizie în baza unui document informal, care nu poate produce efecte juridice. Supraveghetorii au inventat un alt motiv, prin care-și justifică întârzierea decapitării Directoratului Boza, în fața celor care-i coordonează de la sediul ALDE, invocând faptul că procedura privind achiziția serviciilor de răspundere civilă profesională pentru membrii CS și ai Directoratului nu a fost finalizată (?!).Cert este că, cei din Directoratul companiei trebuie să analizeze, până cel târziu la data de 30 octombrie, singura ofertă pentru achiziționarea acestor servicii depusă, zilele trecute, de brokerul de asigurare Fast Brokers.

Cine este marioneta din CS…
…care și-a dovedit incompetența, deși are susținere politică consistentă în Ministerul Energiei și ALDE? Gheorghe Știrbu, președinte al CS, conduce, de mai bine de șase ani, propriul SRL, Terra Solution Services, cu activități de inginerie și consultanță tehnică în afaceri. Societatea a avut nouă salariați, potrivit datelor publicate de ANAF, pentru anul precedent, și a derulat afaceri de 851.000 de lei, care au generat un profit de 180.000 de lei.Știrbu a mai trecut pe la CEO, tot ca supraveghetor, doar pentru o lună, în 2015, iar acum a fost impus în CS-ul companiei de către deputatul Ion Cupă, președintele ALDE Dolj și vicepreședinte al partidului la nivel național.
La începutul anilor ’90, Gheorghe Știrbu a fost șef de șantier, la Iași, al societății Energoconstrucția SA, iar între 1992 și 1995, a fost avansat director de zonă al Energo Emirates Ltd., o sucursală a Energoconstrucția din Emiratele Arabe Unite. După un an ca economist la Energoconstrucția, Ion Cupă a ajuns și el, în 1995 la Energo Emirates Ltd, în EUA, ca director economic fiind, practic, coleg cu Știrbu în conducerea subsidiarei din Emiratele Arabe a Energoconstrucția.Și după revenirea în țară cei doi au mai fost o vreme colegi, Știrbu, director adjunct al Sucursalei comerciale și industriale din București a societății, iar Cupă ca șef serviciu contabilitate.

Daniel Burlan, membru în Directoratul CEO…
…este singurul care și-ar putea păstra poziția, în cazul în care, totuși, CS va reuși să revoce echipa Boza. Burlan are susținerea ALDE, în contextul în care, vineri, 2 august, în jurul prânzului, a fost văzut intrând în sediul partidului din Târgu-Jiu, după cum susțin unele surse. În spatele lui Burlan se află și alți oameni politici, dar și un întreg grup de interese economico-financiar din Gorj, format din oameni de afaceri care încearcă să-și consolideze contractele cu CEO prin intermediul acestuia.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.