“Muzica dă naştere unui tip de plăcere fără de care nu poate exista natura umană“ Confucius
Reprezentantă de seamă a folclorului oltenesc din Gorjul său natal, Mariana Ionescu Căpitănescu s-a născut la 6 mai 1969, în localitatea Dănciuleşti, judeţul Gorj.
„Am crescut la ţară într-o localitate cam izolată. Tata era mai tot timpul plecat la muncă, iar mama muncea la câmp. Dimineaţa, la prima oră, plecam cu vitele, apoi plecam la şcoală cu hainele ude pe mine, de la rouă. Muncesc de la 6-7 ani,” a spus solista de muzică populară la o emisiune de televiziune.
„Mama a fost o fire foarte dură, ne pedepsea la fiecare pas greşit, chiar a fost un părinte dur cu noi, ne lăsa o listă cu toate sarcinile pe care le aveam de făcut. În vacanţe, nu aveam nicio zi liberă, munceam la sapă, trebuia să muncim şi pentru hainele pe care le îmbrăcam, munceam foarte mult. Am avut o viaţă grea. În sat, fiecare casă avea o bancă în faţa porţii. Dar noi nu aveam pentru că eram trei fete şi tata nu vroia să ieşim în faţa porţii,” a mai spus şi sora ei Marcela Fota.
Mariana Ionescu Căpitănescu susţine că părinţii săi i-au insuflat dragostea pentru cântecul popular, deşi, o vreme, ea era ferm convinsă că va ajunge ospătăriţă, dar calea spre muzică i-a înlesnit-o unchiul ei, inginerul Constantin Fota pe care îl alintă Costel.
Modelul artistei de la Hălăngeşti, un sat al comunei Dănciuleşti, a fost Maria Ciobanu pe care am iubit-o foarte mult, „eu i-am învăţat cântecele, notam versurile de la radio şi le reţineam foarte repede”.
Dar să-i dăm prilejul unchiului Costel, un îndrăgostit de cântecul şi jocul popular, un dansator care învârteşte horele ca un dansator profesionist, să-şi caracterizeze nepoata:
„Pentru mine, Mariana a fost ca şi copilul meu şi a crescut o perioadă în casa noastră. Am avut grija ei de când era în scutece. A crescut sub ochii mei, fiind un copil bun, harnic şi ambiţios. Seamănă perfect cu mama mea (bunica ei paternă Frusina) atât la fizic, dar şi la caracter şi voce. Îmi spuneau vecinii mai bătrâni că atunci când cobora culmea Măgurii, o cunoşteau toţi după glas: „Asta e fata cea mică a lui nea Pătru Staicu Zăgărin”. Cânta de răsuna valea Ploştii!
Mariana a cântat de mică, având o capacitate fantastică de a memora cântecele. A învăţat multe dintr-un caiet al meu şi ştia sute de cântece. Am cântat şi eu la serbările şcolare şi scriam versurile după pick-upul lui nea Nicu Fota, vecinul nostru, care dădea sonorul la maxim de auzeau toţi vecinii. Eu scriam versurile stând la mine în curte şi acel caiet, destul de consistent, l-a folosit şi ea.
Când era de şcoală, făceam tot timpul cu ea exerciţii de matematică şi de gramatică, inoculându-i ideea de a învăţa şi a se perfecţiona pentru a nu rămâne în sat la sapă. Uneori o mai luam şi de urechi când nu învăţa ceva.
Pe la 12-13 ani, o luam în horă lângă mine şi îmi plăcea că, faţă de alţi copii din sat, învăţa repede pasul de horă sau de sârbă.
Când a trecut în clasa a IX-a, am adus-o la Râmnicu Vâlcea, oraşul în care locuiam eu şi familia mea. Mariana cânta tot timpul la şcoală (au relatat şi colegii ei de liceu, dar şi portarul şcolii, care o mai lăsa să iese în oraş) şi au aflat toţi că are glas frumos. Un profesor a trimis-o la un concurs de folclor unde au participat solişti cu vechi state în ale muzicii populare şi a luat premiul al III-lea. Atunci mi-am dat seama că are voce deosebită care trebuie pusă în valoare.
Tot ceea ce a obţinut a fost prin munca şi talentul ei şi, când avea 22 de ani, în mai 1991, a participat la Bucureşti, în Sala Radio, la concursul de folclor „Topul tinerilor interpreţi”, organizat de Radiodifuziunea Română, unde a obţinut atât Marele Premiu al juriului cu punctaj maxim, cât şi premiul publicului, cu „Doina Plugarului” impresionând juriul. I-au dat note maxime toţi cei şapte membri, iar renumitul folclorist Gruia Stoia a vorbit foarte frumos despre Mariana, afirmând în faţa sălii întregi: „Ne-ai impresionat până la lacrimi şi ţi-am acordat punctaj maxim, fără precedent în acest concurs, aşa cum a primit şi Nadia la Montreal. Ai grijă ce repertoriu îţi alegi, că potenţial deosebit ai! Dragi spectatori, aveţi în faţa dumneavoastră o nouă Mărie a melosului popular gorjenesc autentic şi vă asigur că vom mai auzi de această voce extraordinară”. Erau vorbe mari despre un novice în ale artei, dar nu s-a înşelat.
Tot atunci eu eram spectator şi lângă mine, la un moment dat, s-a aşezat cunoscutul interpret de romanţe Gheorghe Sărac (artistul fiind invitat să cânte în recital) care, deşi nu ştia cine sunt, mi-a zis: „Uitaţi-vă bine la ea, o să ajungă mare cu aşa voce!”. Şi Gheorghe Sărac a avut dreptate.
În iunie 1991, la Craiova urma să fie Festivalul Concurs „Maria Tănase”, considerat cel mai greu concurs de gen pentru un interpret. Inspectoratul de Cultură Vâlcea trimisese cinci dosare pentru înscriere în concurs. Văzând că Mariana a câştigat topul tinerilor interpreţi, au reuşit să scoată un dosar şi au trimis în loc pe cel al Marianei, care a luat Premiul I împreună cu Constantin Enceanu. Juriul nu a vrut să dea Marele Premiu spunând că amândoi sunt la fel de buni şi nu pot să-i departajeze. Într-adevăr timpul a demonstrat că amândoi sunt interpreţi de folclor valoroşi.
Fiind deja cunoscută, au urmat înregistrări radio şi au angajat-o colaborator la „Vâlceanca” din Râmnicu Vâlcea.. Au solicitat-o cei de la Electrecord să facă primul disc. A cules câteva cântece şi mi le-a arătat. Unele mi s-au părut slăbuţe ca text şi am început să le modific şi aşa mi-am dat seama că sunt în stare să fac versuri. Eram foarte mândru de mine că pot să fac aşa ceva şi totodată să o pot ajuta şi pe nepoata mea. Ea îmi propunea o temă, iar eu îi spuneam că versurile respective sunt pe ritm de horă lentă, horă mişcată sau sârbă. În 1993, îi apare primul disc şi casetă cu care a avut mare succes, Electrecordul reeditându-le de trei ori datorită cererilor la vânzare. Am reuşit să-i fac versuri la peste 150 de piese, dar încă nu le-a pus la toate melodii şi mă bucur că multe piese scrise de mine sunt printre şlagărele ei.
După aceste premii, s-au înmulţit solicitările pentru spectacole şi nunţi.
La unele nunţi, considerate mai grele, mă lua şi pe mine să o ajut. Îmi aduc aminte că la o nuntă de peste 400 persoane în zona de deal a Argeşului, am rămas impresionat de felul cum o ascultau mesenii (mulţi tineri). Mi-a rămas întipărit în minte cum un băiat era atât de atent la cântecul Marianei că nu nimerea să ducă la gură furculiţa cu mâncare. La o altă nuntă lângă Bucureşti, unde a fost acompaniată de un taraf de lăutari din zonă, şeful tarafului mi-a mărturisit că nu a întâlnit alt interpret care să ştie toate piesele solicitate de meseni şi se mira cât de vast e repertoriul şi întinderea vocii ei. La orice eveniment, când cânta „Lie ciocârlie”, toţi mesenii se ridicau şi o aplaudau îndelung.
În luna februarie 1995, a înregistrat la Electrecord al doilea disc, apoi a plecat în Canada. În luna decembrie a aceluiaşi an, Electrecordul i-a lansat discul şi caseta audio, în lipsa ei, la Magazinul Muzica din centrul Bucureştilor. Cu ocazia lansării, reprezentantul ei legal a fost scriitorul Dinu Săraru, iar eu m-am ocupat de partea cu protocolul (dulciuri şi şampanie pe care le-am dus de la Râmnicu Vâlcea). Ziariştii puneau întrebări deoarece nu se prea întâmplase ca la o lansare de disc să lipsească protagonistul, iar reprezentantul Electrecordului, doamna Roxana Gibescu a motivat numărul mare de ascultători care solicitau genul ei de muzică. Cu prilejul lansării, la eveniment a participat, din partea TVR 1, doamna Marioara Murărescu care a ţinut să mă cunoască şi pe mine.
Mariana a promovat tineri interpreţi din zona natală luându-i cu ea la spectacole şi în emisiuni televizate. Dau numai câteva exemple: Valentin Sanfira din Dănciuleşti, Beatrice Maria Băndoiu din Scoarţa (Gorj) şi alţii.
De câţiva ani, Mariana Ionescu Căpitănescu organizează un concurs de interpretare folclorică, ce-i poartă numele, în comuna natală Dănciuleşti, în prima duminică după Paşti (Duminica Tomii), când este şi bâlciul anual. Când a fost făcută Cetăţean de Onoare al Comunei Dănciuleşti, la iniţiativa profesorului de matematică Arcuş, ea a ţinut morţiş să fiu şi eu prezent la eveniment şi m-a adus de la Timişoara unde mă mutasem.
Mariana este un om al lucrului bine făcut, perfecţionist şi sever atât cu ea, cât şi cu cei din jurul său şi nu lasă nimic la voia întâmplării. Prin ambiţie, multă muncă şi puţin noroc a obţinut tot ce are.
Nu uită niciodată de unde a plecat şi cine a ajutat-o. M-a impresionat până la lacrimi când, la un spectacol organizat de Primăria Oraşului Piteşti, în cinstea ei, pentru 20 ani de activitate, m-a adus de la Timişoara şi, în faţa sălii arhipline, mi-a mulţumit şi m-a prezentat ca unchiul ei şi cel care a ajutat-o poate mai mult decât tatăl ei. Toată sala s-a ridicat în picioare şi m-a aplaudat.
De asemenea, la un spectacol în sala Filarmonicii din Timişoara, când eu i-am dat un buchet de flori, m-a surprins când a spus publicului: „Dumnealui este fratele tatălui meu, este omul care m-a scos din lumea satului, mi-a îndrumat paşii pe drumul cel bun al vieţii. Poate, dacă nu era el, nu aş fi ajuns cine sunt”. În urmă cu doi ani, am fost la o nuntă de peste 450 de nuntaşi unde socru mare a fost un coleg de şcoală din Dănciuleşti. Invitată să cânte a fost Mariana. Printre solicitările mesenilor au fost şi piese scrise de mine. La piesa „Mai ţii minte sora mea”, a spus la microfon că eu sunt autorul piesei şi mi-a mulţumit încă o dată pentru ce am făcut pentru ea. M-am simţit ruşinat, dar şi măgulit că mă aplaudă mesenii de la o nuntă aşa mare, oameni pe care nici nu-i cunoşteam.
Sunt mândru că sunt unchiul ei şi că am putut ajuta un om de aşa valoare. Când a avut greutăţi, întotdeauna am fost alături de ea, chiar dacă uneori doar cu un sfat bun, dar dat la timpul potrivit şi este important că a ascultat şi a înţeles sau a intuit ce este bine pentru viaţa ei”.
Mariana Ionescu Capitanescu este angajată a Ansamblului Profesionist „Maria Tănase” din Craiova, alături de mari nume ale cântecului popular oltenesc: Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Petrică Mîţu Stoian, Filuţa Bogdan, Marius Măgureanu, Manuela Motocu, Marcu Nicolici, Lavinia Birsoghe, Liliana Popa, fiind căsătorită cu Dan Căpitănescu, un bărbat inteligent, cu peste 20 de brevete la activ, considerat „părintele placării prin sudură“, cu brevet de invenţie acordat de SUA pe când se afla în Canada. Emigrase în 1980, după ce comuniştii confiscaseră averea părinţilor şi-i aruncase tatăl în închisoare.
„Acum nouăsprezece ani, l-am cunoscut pe soţul meu la o petrecere, chiar pe 24 decembrie. S-a îndrăgostit de mine din prima clipă, când m-a văzut. Eram implicată într-o altă relaţie, dar nu vreau să-mi mai aduc aminte, fiindcă a fost o perioadă urâtă din viaţa mea, iar el era în plin divorţ. Aşa s-au unit sufletele noastre, (nunta având loc pe 15 august 1998), avem o familie minunată, cu doi îngeraşi pe care îi divinizăm. La trei luni, după ce ne-am cunoscut, soţul meu m-a luat în Canada, fiindcă acolo era stabilit. Am plecat la canadieni doar cu două costume populare şi 200 de mărci în buzunar. Era în 1995, când am primit viza de plecare. Când am ajuns acolo, în fiecare zi îmi dăruia flori, mai ales după naşterea băiatului nostru, Anthony în 1999. Apoi, când am născut-o pe Tara Maria, la 41 de ani, la sfârşitul anului 2010 (eram la un concert de muzică populară în Petroşani), a fost o surpriză extraordinară.
Cântecele interpretate de Mariana Ionescu Căpitănescu sunt înregistrate pe albume precum „Inimă plină de dor” (1993), „Dragoste de cand te-aștept” (1995), „Mă arde dorul de tara” (1997), „Mai ții minte, sora mea” (1997), „Om cu nevasta frumoasa” (1998), „Începui dragostea noua” (1999), „Olteanu-i bun de iubit”(în duet cu sora ei, Marcela Fota), „Am cântat de când mă ştiu” (2001), „Tot mă-ntreabă inima” (2003), „Lume, bine v-am găsit” (2005), „Viaţă, dragă viaţă” (2006), „Jos la hanul din Bănie” (2009) etc.
A avut şi are multe apariţii la televiziune şi înregistrări la radio, a lansat albume pe casete audio şi video, CD-uri şi DVD-uri, printre care a înregistrat câteva piese la modă astăzi, alături de prestigioasa orchestră „Lăutarii” din Chişinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros. Mariana Ionescu Căpitănescu, făcând referire la valoarea sufletească a oamenilor pe care i-a cunoscut în toată cariera sa muzicală, de peste douăzeci de ani, ni se confesează: „Din punct de vedere profesional, aceştia sunt ca o hrană a sufletului, care mi-a înfrumuseţat viaţa. Fiecare întâlnire cu ei îmi dă o energie bună. Am avut prilejul de a cunoaşte mari personalităţi ale vieţii sociale şi politice, iar pentru câteva dintre aceste întâlniri sunt recunoscătoare.
Am învăţat că cei mai valoroşi oameni sunt întotdeauna modeşti şi eleganţi în vorbire şi prezenţă. Fie că am întâlnit cântăreţi, actori, politicieni, colegi de breaslă, mi-am dat seama că cei mai buni dintre ei au ceva în comun: respectul de sine şi respectul pentru cei din jur. De aceea, mi-ar plăcea ca și cei care ascultă şi le place cântecul meu să mă vadă aşa cum sunt eu cu adevărat: o persoană modestă care crede în instituţia familiei, în valoarea spirituală care-ţi îmbogăţeşte sufletul. Am un mare respect faţă de toţi oamenii care îmi apreciază calitatea muncii mele şi talentul cu care m-a înzestrat Divinitatea. Sunt foarte mulţumită de viaţa mea de acum. Sunt împlinită din toate punctele de vedere.”
Aneta Timplaru Horghidan scria cândva că „Muzica este cântecul sufletului: când sufletul se află în armonie cu Spiritul Divin!”şi, ascultând melodiile populare interpretate de frumoasa gorjeancă Mariana Ionescu Căpitănescu, liniştea şi pacea coboară în sufletele noastre, ne face să mai uităm din grijile cotidiene, ne răscoleşte sentimentele, ne face să fim mai îngăduitori, mai buni, mai nobili.
Profesor, Gheorghe Sinescu
