Marea avere, mica morală

Avalanşa de legi aprobate de un Parlament nesigur cu stigmatul migraţiei şi al fraudei la purtător a determinat alterarea comportamentului politic până în ultimul cătun.

Fiecare primar este ca un sultan într-o ţară creştină unde, dacă îi lipseşte haremul feminin, se apucă de regulat mulţimile. Şi ce visează noaptea, aşa face dimineaţa pentru că el are, conform statutului de persoană aleasă, cele mai viguroase instrumente ale puterii. Eternul „aşa vrea muşchii mei” are statut de hotărâre a unei majorităţi condamnate să voteze în consiliile locale cu capul în pământ. În multe localităţi din România şi consilierii depind de muşchii primarului, câtă vreme el este ca un bulibaşă peste staborul de partid. Acum, în preajma alegerilor care se doresc amânate până în toamna viitoare, primarilor li se pare normal să şi greşească deoarece ranga puterii a ajuns să se întindă şi pe moşia funcţionarilor publici, primarii putând să-i trimită acasă dacă nu fac să fie legale dorinţele lor de aş demonstra forţa. Asemenea instrumente puse de Parlament la îndemâna unor oameni care se află în slujba comunităţii şi în solda ei, îi fac pe actualii aleşi să se considere de neînlocuit deşi în multe cazuri sunt extrem de vulnerabili, deciziile lor fiind nu numai lipsite de moralitate, dar şi pline de o evidentă cuprindere ilegală. Vedem cum rude bogate ale aleşilor locali prosperă, crescându-şi averile în văzul lumii şi chiar primind eventual câteva daruri mici, cum ar fi o căsuţă, un spaţiu mititel, o afacere subtilă pentru că, nu-i aşa, legea este aceeaşi pentru toată lumea…bună. Săracii cu statut de oameni valoroşi, dar râioşi ca dracul pentru că ridică pliscul împotriva celor fericiţi de popor cu mandatele de conducător, pot să stea mult şi bine pentru că drepturile li se pot da şi la Sfântul Aşteaptă. Mai există un mic amănunt, acela al faptului că marii binefăcători comunitari au nevoie ca să se simtă bine şi de lăudători, adică de observatori care să vadă doar ce le convine aleşilor şi să le înalţe ode sau cronici obediente în aşa fel încât lumea de rând să înţeleagă că nu are dreptul să judece iar dacă această lume este tânără şi plină de vise, este lesne de înţeles cât de greu înghite ea aberaţiile aşa-zis morale pe care legea le permite şi funcţionarii sunt obligaţi să le acopere. Ba mai mult decât atât, unii dintre funcţionari îşi iau şi ei partea leului, fără să ştie că ceea ce fac este trafic de influenţă şi este o însuşire de bunuri prin atribuire directă, ceea ce intră în zona conflictelor de interese.

NOTĂ: Undeva în România, o familie bogată îşi mută vilă ca să se mute într-un apartament cu chirie, pentru că statul subvenţionează chiria dar nu sunt lămurit dacă o poate face şi pentru miliardari. Despre acest lucru ar trebui să răspundă Ministerul Muncii şi Familiei, nu de altceva dar bogaţii şi bogatele României, evident cei tineri, care pot primi locuinţe cu chirie, ar putea să şi divorţeze după o lună-două de la subtila repartiţie. Întrebarea e: cui îi va rămâne locuinţa? Aici intervine mica morală a marii averi: banii nu au miros.

Constantin Bunilă