Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi este pomenită în calendarul creştin ortodox la 14 octombrie.
Sfânta Parascheva s-a născut în Epivat, Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, într-o familie de neam bun şi cu credinţă în Dumnezeu. Parascheva a primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. Foarte tânără fiind, a intrat într-o mănăstire închinată Maicii Domnului din oraşul Ieracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, s-a dus apoi să viziteze Mormântul Domnului, din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani într-o mică aşezare de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului. Nevoinţele Sfintei Parascheva erau multe şi grele: „ca băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea” (Vieţile Sfinţilor). De la mănăstirea de călugăriţe din pustiul Iordanului s-a reîntors în locurile natale, într-un loc numit Calicratia, aici s-a nevoit doi ani în Biserica Sfinţilor Apostoli, înainte de a trece la cele veşnice.