Manifest pentru dreptul la educaţie

699

Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, celebrată pe 5 octombrie, Organizația ”Salvați Copiii” a lansat  un Manifest pentru Dreptul la Educație. Sute de persoane din toată ţara, inclusiv din Gorj, au semnat deja această petiţie.

Membrii organizației propun autorităților 10 priorităţi pentru sistemul de educație, şi anume: utilizarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie și transparența în folosirea banilor publici; asigurarea accesului universal la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii; îmbunătăţirea calităţii educaţiei printr-o mai bună formare iniţială şi continuă; curriculum modern, actualizat ştiinţific şi bazat pe cercetări şi bune practici privind educaţia copiilor; incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi; adoptarea şi implementarea Strategiei naţionale şi planului de acţiune privind educaţia timpurie; introducerea educaţiei interculturale şi a educaţiei pentru toleranţă şi eliminarea discriminării și a unor sisteme de prevenire şi eliminare a violenţei în şcoli; participarea copiilor în procesul decizional al şcolilor (obiectiv propus de copii); asigurarea serviciilor de consiliere prin creşterea numărului de consilieri şcolari, astfel încât unui consilier să-i revină 300 de elevi; consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale. „Toate cele 10 obiective ale Manifestului pentru Dreptul la Educație propuse de Organizaţia Salvaţi Copiii aduc în discuție problemele urgente cu care se confruntă copiii în ţara noastră în sistemul de învățământ românesc, luând în considerare obligaţiile ce-i revin României, conform legislației interne și a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Organizația Salvați Copiii îi invită pe toți cei care cred că educația ar trebui să fie o prioritate pentru România, atât pentru Parlamentul, cât și pentru Guvernul României, să semneze Manifestul pentru Dreptul la Educație”, spun reprezentanţii organizaţiei. Potrivit acestora, documentul însoțit de semnături va fi trimis Ministerului Educației, dar și celor două comisii de educație ale Parlamentului României.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.