Mandat pentru aducerea unui polițist la proces!

1094

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj va trebui să pună în aplicare un mandat de aducere solicitat de instanța de judecată chiar pentru un fost polițist trimis în judecată la sfârșitul anului trecut și acuzat de delapidare. Emilian Cocolea a fost trezorierul Asociației Județene a Polițiștilor (IPA Gorj), funcție din care s-a retras, după ce au ieșit la iveală nereguli, în privința modului în care a gestionat sumele strânse din cotizațiile celorlalți polițiști. Zeci de mii de euro s-ar fi evaporat cu ajutorul unor deconturi fictive, iar Cocolea a decis să se pensioneze, după ce a fost pus sub acuzare. Între timp, dosarul său a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Târgu-Jiu, dar la termenul de săptămâna trecută acesta a absentat. Ca urmare, judecătorul de caz a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele fostului polițist, iar următorul termen în proces a fost stabilit chiar pentru mâine. Procesul respectiv a avut primul termen pe 5 decembrie anul trecut, dar, așa cum obișnuiește fiecare inculpat, și Cocolea a cerut o amânare a judecății pentru a avea timp să își angajeze un avocat. Răgazul dat de instanță a fost până pe 5 martie, lipsa inculpatului din sala de judecată determinându-l pe magistratul de caz să dispună emiterea unui mandat de aducere la termenul de mâine.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here