Regina Maria a României: “Nici o aşezare nu poate fi mai plăcută”!
Mănăstirea Polovragi este o mănăstire de maici cu hramul «Adormirea Maicii Domnului», fiind considerată un monument arhitectonic zidit în stil bizantin şi constituind un Complex mănăstiresc amplasat la poalele Muntelui «Piatra Polovragilor» din apropierea Cheilor Olteţului, ca şi în apropierea Peşterii Polovragi, pe care a administrat-o vreme de 300 de ani. Are o vechime de peste 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaș fiind Radu şi Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați în hrisovul emis la 18 ianuarie 1480 de către voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481), iar din anul 1645, satul Polovragi a fost în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza, cel care a zidit biserica pe vechile temelii, păstrând partea cea bună a acestora. Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu poate fi socotit al treilea ctitor al mănăstirii, iar pictura bisericii este deosebit de valoroasă şi în ceea ce privește iconografia. De o parte și de alta a intrării în pridvor se pot vedea cele două reprezentări iconografice, unice în România, ale mănăstirilor românești închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile și celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud și vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevărată cetate de apărare. Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud, printr-o poartă masivă din lemn, frumos sculptată, pe care scrie: «Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului», iar în partea dreaptă a porţii este amplasată o frumoasă troiţă din lemn sculptat, închinată eroilor şi martirilor României.
“Mănăstioara veche e cuibărită, chiar la picioarele munţilor, ca o pasăre uriaşă, ascunsă între pomi”
În convorbirea pe care am avut-o cu domnul jurist Nicolae Bădiţa, avocat, am aflat că în călătoriile sale pe la mănăstirile din nordul Olteniei, Regina Maria a României şi-a aflat aici liniştea şi autenticitatea vieţii tradiţionale, deoarece în cartea «Ţara mea», tipărită în anul 1916, mărturiseşte următoarele: “Nici o aşezare nu poate fi mai plăcută decât a Polovracilor. Mănăstioara veche e cuibărită, chiar la picioarele munţilor, ca o pasăre uriaşă, ascunsă între pomi. Şi aici, ca şi la Hurez, zidurile sunt înalte şi albe, dar clădirea e mai săracă, mai umilă, deşi biserica în cuprinsul ei, nu e în nici o privinţă mai puţin frumoasă: forma şi stilul sunt tot aşa de perfecte, zugrăveala tot aşa de potrivită şi de bogată. Aici, în locul brazilor întunecaţi, o cărare de cireşi ce duce la clopotniţa pe supt care treci: o întrare joasă boltită, în curtea din lăuntru. Ultima dată, când am fost acolo, cireşii erau în floare, şi atât de des înfloriseră, încât pomii păreau că se pleacă supt o povară de zapadă. O adevărată armonie în alb: flori albe, ziduri albe încunjurând o biserică albă ca laptele; deasupra capului largi nouri albi plutind pe boltă, subt picioare un covor alb de clopoţei, şi, strecurându-mi privirea prin uşa bisericii, zăriam înlăuntrul lăcaşului o ceată de ţerani în albe veşminte, stând în deosebite atitudini ale închinării. Umbra-i înfăşura, dar îmbrăcămintea albă a bărbaţilor şi maramele albe de pe capul femeilor răsăriau ca nişte pete largi de lumină”, iar acest lucru l-am precizat, ştiut fiind faptul că Regina Maria a fost apropiată de acest aşezământ monahal, deoarece stareţul Mănăstirii Polovragi, Corneliu Săbăreanu, a devenit duhovnicul ei.
Ca un aspect interesant, să spunem că Regina Maria a trăit aici, la Mănăstirea Pologragi, şi o slujbă de exorcizare, deoarece, cum ne spune Alteţa sa: “Răzbătând prin mulţime, pe scările altarului am zărit o femeie stând pe un pat portativ: o femeie cu faţa de stafie, galbenă ca pergamentul, o femeie tânără cu un aşa de slăbit trup, de părea un leş toată viaţa semăna să i se fi strâns în ochi, cari, mari şi plini de vedenii, se uitau speriaţi la preot, pe când aceasta rostia încet asupra ei rugăciuni. Preotul era aproape un uriaş, cu un patrafir lung fluturând pe veşmântul roşu cu flori de aur. Îşi depărtase patrafirul cusut cu fir pentru a-l pune asupra capului femeii, şi greutatea stofei era aşa de mare, de părea că zdrobeşte trupul ei fraged! Câteva bătrâne în veşminte albe îngenunchiaseră lângă dânsa, boscorodind rugăciuni cu ascuţite glasuri de plângere, bătând lespezile cu fruntea şi aruncându-se adesea asupra trupului nenorocitei în suferinţe, de parcă ar fi vrut să smulgă de la dânsa boala cea crudă care, în afară de lumina ochilor, o făcuse asemenea cu morţii…Un cerc de credincioşi stătea în jurul acestui grup straniu, şi, cu o nelinişte care-i cuprindea cu totul, ei priviau cu luare aminte faţa femeii. În cămăşi albe, toţi ţineau făclii în mână; tăcuţi şi palizi, şi ei ar fi putut să fie un sobor de stafii…Glasul preotului se ridică mai sus de bocetele femeilor, umplând biserica de focul lui: ca în zilele Bibliei, părea că porunceşte duhului celui rău să părăsească trupul pe care aşa de grozav îl chinuia. Ţinută ca de un farmec, m-am uitat o bucată de vreme la această ceremonie neobişnuită, apoi, smulgându-mă, am trecut, prin poarta deschisă a bisericii, în lumina soarelui de dincolo, şi mi s-apărut ca şi cum deodată m-aş fi trezit dintr-un vis urât”, mai ales că multpreţuita şi iubita regină a ţinut foarte mult să se strecoare prin mulţimea de credincioşi, pentru că nu se ştia de vizita sa, astfel că a putut să admire veşmintele ţăranilor, deoarece descrie cu un talent scriitoricesc incontestabil: “Nimeni nu-mi aştepta sosirea. Aşa încât, am putut să mă strecor nevăzută în biserică, şi atunci am fost martură a ciudatei privelişti pe care stau să v-o spun. Era o zi de serbătoare; şi se făcea un fel de slujbă, pe care, la început, mulţimea mă împiedeca să o văd. Ţeranii erau în haine de Duminecă, bărbaţi şi femei, purtând asprele veşminte de lână albă care deosebesc ţinutul: maramele de pe capul femeilor erau tot aşa de fără pată ca şi zăpada căzută de curând”, ceea ce demonstrează faptul că s-a cristalizat o legătură tainică şi trainică între lăcaşul de cult şi Regina Maria, mai ales că la vremea respectivă, credincioşii prezenţi la slujbă au impresionat-o pe regină prin simplitatea lor şi prin frumuseţea portului popular!
Poate şi din inspiraţia fericită a Reginei Maria, Mănăstirea Polovragi a devenit cu timpul mănăstire de maici, păstorită acum, începând din august 2016, cu multă dăruire şi cu aleasă pricepere de către Maica Stareţă Spiridona Tăbăcaru Stavrofora.
«Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu»!
Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului» este prăznuită pe 15 august, ziua în care «Maica Vieţii», cea care L-a născut trupeşte pe Fiul Lui Dumnezeu se muta din viaţa aceasta la cele veşnice. Când Maica Domnului avea să facă trecerea spre viaţa cea veşnică se afla în Ghetsimani, acest lucru fiind mărturisit de cântările Bisericii: «Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu» (Luminânda din rânduiala Utreniei sărbătorii). Este important să mai precizăm faptul că Maica Domnului s-a născut dintr-o natură omenească afectată de păcat, deci, muritoare, de aceea, Fecioara Maria nu ocoleşte moartea, însă, nu rămâne în ea, din moment ce este «Maica Vieţii», Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care a biruit moartea! Praznicul «Adormirea Maicii Domnului» încheie anul bisericesc început la 1 septembrie, în care prima sărbătoare mare e Naşterea Maicii Domnului, iar acum, la jumătatea lunii august, anul bisericesc se încheie, când avem prilejul de a menţiona că însăşi rostirea cuvântului «adormire» are un înţeles deosebit în credinţa noastră. Pentru cei care adorm întru Domnul, care nu mor! De aceea, noi înţelegem că moartea este plata păcatului, pentru că n-ar fi fost în nici un chip moartea în făptura umană, dacă n-ar fi fost păcatul, ci, totul ar fi fost o stare de jertfă şi înviere. Cu certitudine, aceasta este de la lucrarea cea sfântă! Şi atunci saltă inima şi izvorăşte din inimă lacrima plină de dulceaţă şi dulce curge din ochi, iar aceasta este tristeţea cea plină de bucurie. Iar inima, atunci, dă în clocot, de acea multă lucrare sfântă, şi trupul întreg e aprins, şi mintea, într-o frică cucernică, strigă: “Doamne miluieşte”! Şi după cum untdelemnul într-un vas plin, încălzit tare fiind, se varsă peste margini, aşa se petrece şi în inimă, când ea se va încălzi de la lucrarea cea dumnezeiască, deoarece toarnă căldură şi asupra trupului şi îl face aprins, iar atunci, cel ce trăieşte aceste lucrări, simte cum toate măruntaiele sunt gata să sară din el. Se mai petrec şi alte taine minunate cu cel ce are întocmirea arătată, uneori se face o lumină cu ajutorul căreia vede înlăuntrul său o lumânare care străluceşte ca soarele. Ea izvorăşte lumină din inimă şi minuni se petrec înlăuntrul inimii! În acest fel, mintea vede întreaga zidire şi se minunează de mişcarea lucrării celei sfinte, de contemplarea tainelor dumnezeieşti! Şi înalţă blagoslovii din adâncul inimii, pe care nu le poate zugrăvi omul prin cuvinte pe de-a-ntregul, deoarece devine îndumnezeit de această mişcare dumnezeiască. Şi, în afară de ce e materialnic şi simţit, parcă e cuprins de o bucurie nestăpânită, asemenea celui care simte că se înalţă spre albastrul cerului!
Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului» îşi are rădăcini adânci în viaţa cultică şi în tradiţia Bisericii, atât în Răsărit, cât şi în Apus. Întreaga istorie a Praznicului descoperă evlavia şi cinstirea aduse Maicii Domnului, Cea mai presus decât oştile îngereşti şi mai preaslăvită decât cetele sfinţilor. Ca Împărăteasă a cerului şi a pământului, mai înaltă decât toată făptura, Stăpână şi Doamnă, Maica Domnului se arată mijlocitoarea tuturor oamenilor către Dumnezeu. Este grabnic ajutătoare şi izbăvitoare din nevoi, singură nădejde şi pază a credincioşilor! E Maică milostivă care a născut pe Cel milostiv, izvor al facerii de bine şi «comoară de tămăduiri, folositoare şi acoperământ», iar ca o formă de cinstire a sfinţilor înseamnă şi purtarea numelui unora dintre noi, ca nume de botez, prin aceasta devenind modele şi totodată ocrotitori! Frecvenţa numelor Maria, Marin, Marioara şi a derivatelor lor, mai ales la români este dată de relaţia directă pe care o are un creştin cu Maica Domnului, pentru că într-o statistică onomastică, se consideră că în Oltenia 75% dintre femei purtau şi încă mai poartă numele Maria şi toate aceste forme de preacinstire constituie o dovadă grăitoare a evlaviei noastre creştine!
Vasile GOGONEA
P.S. De Praznicul «Adormirea Maicii Domnului», două dintre cele mai mari mănăstiri din Gorj, Mănăstirea Polovragi şi Mănăstirea Tismana, îşi sărbătoresc Hramul! De aceea, mulţime de credincioşi din judeţ şi din ţară sunt aşteptaţi în ziua de 15 august 2019, când Înaltpreasfinţitul Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii POLOVRAGI, judeţul GORJ
