Judecătorii de la Tribunalul Gorj au anunțat, joi, sentința în urma scandalului cu topoare și cuțite care a avut loc în luna aprilie, în cartierul Obreja. Cei doi inculpați, mamă și fiu, au fost condamnați la închisoare cu executare, pentru tentativă de omor, după ce ar fi agresat doi frați. Decizia nu este definitivă, însă, până la stabilirea verdictului, prima instanță a decis ca târgujienii să rămână în arest la domiciliu. ”Aplică inculpatului Nicolae Marian pedeapsa cea mai grea, de cinci ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv două luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de cinci ani şi două luni de închisoare. Scade din pedeapsă durata reţinerii, de la 14 aprilie la 15 aprilie 2016 şi a arestului la domiciliu de la data de 15 aprilie 2016 la zi, respectiv 22 decembrie 2016. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu”, au decis judecătorii. Mama sa a primit o pedeapsă mai mică. ”Condamnă inculpata Marin Daniela la trei ani şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Scade din pedeapsă durata reţinerii, de la 14 aprilie la 15 aprilie 2016 şi a arestului la domiciliu de la data de 15 aprilie 2016 la zi, respectiv 22 decembrie 2016. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, după rămânerea definitivă a sentinţei, în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Confiscă de la inculpaţi o secure cu coadă de lemn de aproximativ un metru şi lama din metal de aproximativ 25 de centimetri, depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Gorj”, a mai stabilit instanța.
Polițiștii desemnați cu supravegherea acestora pot să intre oricând în casă, fără acordul celor doi sau al familiei.
Mama a intervenit ca să-și apere fiul
Femeia de 48 de ani este acuzată că l-a înjunghiat pe rivalul fiului său, după ce suspectul în vârstă de 30 de ani l-a imobilizat. Bărbatul nu a recunoscut faptele. ”Nu l-am lovit eu. Nu ne-am bătut. Nu știu nimic. Nu știu de ce am fost reținut”, a declarat Nicolae Marin, înainte de a ajunge în fața procurorilor. Inițial, scandalul ar fi pornit între fratele celui înjunghiat și Nicolae Marian. Bărbatul judecat pentru tentativă de omor ar fi fost lovit, la rândul său, cu un topor de bărbatul de 29 de ani. Ulterior ar fi intervenit și mezinul care a fost lovit cu un cuțit. Altercația ar fi avut loc inițial pe stradă, apoi în curtea agresorilor, pentru o femeie cu care unul dintre frați ar fi avut o relație. ”Inculpații Nicolae Marian și Marin Daniela sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. În noaptea de 13 aprilie 2016, în jurul orei 23.15, pe fondul unor discuții contradictorii anterioare și a unei stări conflictuale anterioare, între inculpatul Nicolae Marian și un alt martor, a avut loc o altercație pe strada Comuna din Paris, din municipiul Târgu-Jiu, soldată cu lovirea cu un cuțit, în zona toraco-abdominală a victimei”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Tânărul înjunghiat a suferit leziuni pentru care are nevoie de aproximativ 30 de zile de îngrijiri medicale. Medicii au stabilit că i-a fost pusă viața în pericol, fiind operat de urgență la Spitalul Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu. Fratele său a fost rănit ușor. Doar unul dintre ei s-a constituit parte civilă. ”Obligă inculpaţii Nicolae Marian şi Marin Daniela, în solidar, la plata sumei de 20.000 de lei daune morale către partea civilă. Obligă inculpaţii Nicolae Marian şi Marin Daniela, în solidar, la plata sumei de 3.439,96 lei către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, reprezentând despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente până la achitarea debitelor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au decis judecătorii de la Tribunalul Gorj.
Loredana Fîciu
Și sigur vor scăpa cu suspendare astia 2 terori zeama lumea de mulți anii