Mai bine de 100.000 de lei pentru paza gării din Târgu-Jiu

1535

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a scos la licitație serviciile de pază, protecție, ordine și control în gările de pe raza Regionalei Craiova. Contractul a fost împărțit în patru loturi și are o valoare totală de circa 130.000 de euro. Este vorba despre gările din Râmnicu Vîlcea, Pitești, Drobeta Turnu Severin și Târgu-Jiu. În stațiile respective, personalul de specialitate ce asigură siguranța circulației are programul de lucru de 8 ore/zi sau tură de 12/24. În general, stațiile respective sunt tranzitate de peste 5.000 de călători în 24 de ore (călători sosiți și expediați).
„Toate obiectivele enumerate necesită o supraveghere permanentă, care se poate realiza numai prin serviciile prestate de o firmă specializată, dotată cu echipamentul necesar. Desfășurarea activității de pază cu firme specializate a fost benefică prin: reducerea furturilor din patrimoniul stațiilor CF; reducerea pagubelor produse beneficiarului de persoane în stare de ebrietate sau cerșetori ca urmare a unor infracțiuni, distrugeri de bunuri sau vandalism”, explică oficialii Regionalei Craiova a CFR SA.
Pentru gara din Târgu-Jiu, valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 129.035 de lei. Este nevoie de un post mobil cu un agent pe tură, la program permanent, 24 de ore pe zi. Obiectivele supuse pazei sunt: sala de așteptare, holul caselor de bilete, zona comercială, birourile stației, peroanele liniilor, perimetrul stației CF și toate clădirile din perimetrul obiectivului care aparțin beneficiarului. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 15 martie, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 15 iulie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here