Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în finala de la Australian Open după ce a învins-o pe Angelique Kerber, locul 16 WTA, scor 6-3, 4-6, 9-7. Liderul mondial va juca în ultimul act, sâmbătă dimineață, de la ora 10:00, cu daneza Caroline Wozniacki (2 WTA). Pentru a trece de Kerber, Simona a avut nevoie de 4 mingi de meci. Jucătoarea noastră a dominat partida și a reușit 50 de lovituri direct câștigătoare față de 33 ale adversarei sale. Halep a izbutit 6 ași şi a salvat 2 mingi de meci. Partida de la Melbourne a durat 2 ore şi 20 de minute. În cazul în care Simona va câștiga turneul, ar deveni abia a 15-a jucătoare din istorie care salvează mingi de meci, iar apoi triumfă într-un turneu de Mare Șlem. În aceeaşi postură se află însă şi Caroline Wozniacki, care a salvat două mingi de meci în jocul cu Jana Fett. Mai mult decât atât, românca ar deveni, în cazul unei victorii, singura jucătoare din istorie care s-ar impune la Australian Open după ce salvează mingi de meci în partide diferite! Va fi a treia finală de Mare Şlem din cariera Simonei, după cele două pierdute la Roland Garros, în 2014 şi 2017.Wozniacki e într-o situaţie similară, nu a reuşit până acum să se impună într-un asemenea turneu, deşi a jucat două finale. Câştigătoarea de la Australian Open va ocupa, de luni, 29 ianuarie, locul 1 în clasamentul WTA.
“A fost un meci foarte greu. Tremur, sunt foarte emoţionată. Ştiam că va fi foarte complicat, e o adversară foarte bună. Mă bucur mult că am rezistat şi m-am impus. Nu e uşor să ai două astfel de meciuri în turneu. Mulţumesc publicului, care m-a susţinut şi m-a ajutat. În acest meci am fost prima care a ratat două mingi de meci. Dar am avut încredere în propriile forţe. După acea accidentare am spus să dau totul în restul turneului şi cred că am reuşit să fac asta. Cu siguranţă mă voi odihni după finalul turneului. Încerc să rămân foarte calmă, a fost un meci dramatic. Sunt mândră de ceea ce am realizat”, a declarat Halep, pe teren, după victoria din semifinale.
Simona este pregătită de un nou meci de luptă, dar spune că a învăţat din greşelile trecutului.
“O respect mult pe Wozniacki. Ştiu că va fi un meci similar, va trebui să alerg mult. Am nevoie de odihnă serioasă. Voi da tot ceea ce pot, voi fi mai curajoasă, asta am spus după finala de la Roland Garros. Vreau să dau tot ceea ce am mai bun în finală. Trebuie să cred că voi câştiga, nu neapărat să mă gândesc la titlu”, a declarat sportiva din România.
Simona și-a asigurat deja cel mai mare premiu al carierei, 1,32 de milioane euro. Dacă se va impune și în finala de la Australian Open, împotriva danezei Caroline Wozniacki, liderul mondial își va dubla această sumă, plus 2.000 de puncte în clasamentul WTA. Românca are în palmares 16 turnee câștigate în circuitul WTA, ultimul obținut chiar la începutul anului, la Shenzhen. Acesta este și cel mai bun start de sezon pentru Simona, care are 11 victorii din tot atâtea meciuri jucate în 2018. Până acum, românca de 26 de ani a obținut, de-a lungul carierei, 21 de milioane de dolari.
Cătălin Pasăre