Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne face ca din îngeri pământeşti, să devenim oamenii îngereşti care pregustă bucuria negrăită a Luminii Cereşti!

936

În Duminica a 5-a din Marea Patruzecime a Postului (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45; a Cuvioasei; Luca 7, 36-50, Sfânta Evanghelie, prin rugăciune şi post, ne ajută să vedem cu ochii minţii şi prin ferestrele sufletului, o adevărată icoană întruchipată a pocăinţei şi a ridicării omului din păcatul vieţii lumeşti, prin smerenie şi prin credinţă, pentru ca fiecare dintre noi să învăţăm de la Sfânta Cuv. Maria Egipteanca, faptul că drumul vieții noastre trebuie să aibă un sens unic: dinspre tărâmul păcatului, al morţii şi al sclaviei încercate sub povara păcatului, spre Ierusalimul Învierii și al Împărăţiei Mântuitorului Hristos, ghidați fiind, în fiecare clipă, de cele patru «orizonturi» şi «azimuturi» ale vieții creștine: dragostea de Dumnezeu, smerenia, milostenia și pocăința, toate având un singur îndreptar: Crucea de viaţă dătătoare a Mântuitorului Iisus Hristos! Iar, din moment ce există Crucea, biruinţa este sigură, iar, prin trupul fostei desfrânate din Alexandria, Maria, care, după ce prin păcat s-a predat robiei diavolului şi prin pocăinţă a îmbrăţişat Crucea Lui Hristos, când a luat această armă în mâinile ei, l-a biruit pe diavol. În sfârşit, să mai spunem că Postul este învierea sufletului din morţi, că postul şi rugăciunea deschid ochii omului, ca să se zărească şi să se înţeleagă după adevăr pe el însuşi, să se vadă pe el însuşi, mai smerit înaintea Lui Dumnezeu, pentru că numai atunci va vedea că fiecare păcat în sufletul lui este mormântul, moartea lui, deoarece păcatul, în sufletul omului, nu face nimic altceva decât să transforme în leşuri toate câte aparţin sufletului, gândurile lui, sentimentele lui şi dispoziţiile lui, iar, în acel moment, omul va înţelege că Dumnezeu ne face ca din îngeri pământeşti, să devenim oamenii îngereşti care pregustă bucuria negrăită a Luminii Cereşti!

,,Lăcrimând şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduinţele pe care le-am făcut înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu”!
Aşadar, cea de-a cincea Duminică din Marea Patruzecime, vedem că pecetluieşte săptămâna marilor privegheri şi a marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, prin evidenţierea celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Maicii Cuvioase Maria Egipteanca, făptura care patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, iar, Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte vreunuia dintre sfinţi. Ani întregi, nu a gustat pâine şi apă, iar, la întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4), mai ales că Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti, după care, sfânta a preschimbat iadul desfrânării în raiul credinţei, în felul acesta biruindu-l pe diavol şi înălţându-se la Dumnezeu cu postul şi cu smerita rugăciune! Pentru că postul împreună cu smerita rugăciune dau omului puterea care totul biruieşte! Originară din Egipt, Sfânta Maria a dus, până la un moment dat, o viață de desfrânată, iar, dorința ei era de a corupe cât mai mulți bărbați, pentru a-și satisface plăcerile trupești. Timp de 17 ani a trăit în desfrânare, iar într-o zi, pe când se adunaseră mulți oameni să meargă la Ierusalim, pe vremea închinării la lemnul Cinstitei Cruci, a cerut și ea să meargă împreună cu tinerii, pe drum continuând să păcătuiască. Dar, ajunsă în fața cinstitei Biserici, ceva nevăzut o oprea să intre în lăcașul de închinare și, înțelegând că pricina era viața sa păcătoasă, s-a rugat mult la icoana Maicii Domnului, promițând că dacă va fi lăsată să intre, își va schimba viața și va trăi în curăție trupească. Fiindu-i împlinită rugăciunea, Sfânta Maria a trecut Iordanul și s-a nevoit în post și rugăciune timp de 47 de ani în pustie, fiind înconjurată de îngeri și înălțată în sus, în timpul rugăciunilor sale. În lupta cu diavolii și cu patimile, era atât de puternică, încât adesea sfânta se punea la pământ și nu se mișca, până când nu se risipea ispita. Sfântul Cuvios Zosima, cel care a găsit-o spre finalul vieții sale și a împărtășit-o, a fost și cel care i-a îngropat trupul în pustie, în secolul al V-lea. Exemplu minunat de biruinţă, Sfânta Maria Egipteanca ne învaţă că postul te ajută să-ţi răstigneşti trupul, să te răstigneşti singur pe tine însuţi! În acest sens, ea ne spune: ,,Lăcrimând şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduinţele pe care le-am făcut când am ieşit în pustia aceasta şi mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, şi înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile ce-mi tulburau ticălosul meu suflet. Iar după ce deajuns plângeam şi mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni şi mi se aducea o alinare, care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor”, iar, prin această mărturisire, sfânta ne dă de înţeles că din moment ce pocăinţa a putut să mântuiască o femeie desfrânată, cum a fost ea, cum să nu mântuiască şi pe alţi păcătoşi, pe fiecare păcătos, pe cel mai mare păcătos! Cu certitudine, Sfânta şi Marea Patruzecime sunt câmpul de luptă pe care noi, creştinii, cu postul şi cu rugăciunea biruim pe diavolul, biruim toate păcatele, biruim toate patimile şi ne asigurăm nouă înşine nemurirea şi viaţa veşnică. În Vieţile sfinţilor şi ale adevăraţilor creştini există nenumărate exemple care arată că, într-adevăr, doar cu rugăciunea şi cu postul, noi, creştinii, biruim şi pandemia COVID-19 şi pe demoni, pe toţi cei care ne chinuiesc şi vor să ne târască în împărăţia răului, în iad, mai ales că fiecare sfântă virtute înviază sufletul, iar Bunul Dumnezeu ne face ca din îngeri pământeşti, să devenim oamenii îngereşti care pregustă bucuria negrăită a Luminii Cereşti!

„Crede-mă, părinte Zosima, că şaptesprezece ani am petrecut în pustia aceasta, ca şi cu nişte fiarecumplite luptându-mă cu poftele mele nebuneşti”!
Pentru orice demonstraţie convingătoare, cuvintele Cuvioasei sunt revelatoare, când spune: ,,Auzind glasul acela şi crezând că a fost pentru mine, cu lacrimi, am strigat, căutând spre icoana Născătoarei de Dumnezeu: «Stăpână, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, nu mă lăsa pe mine!» Aşa strigând, am ieşit din pridvorul bisericii şi cu grabnică alergare, am plecat. Deci, mergând eu, m-a văzut oarecine şi mi-a dat trei bani. Şi înştiinţându-mă care este poarta cetăţii în acea parte, am ieşit, alergând, lăcrimând şi întrebând de cale pe cei pe care îi întâlneam şi am sfârşit ziua aceea în călătorie. Şi a fost ceasul al treilea din zi, când m-am învrednicit a vedea cinstita şi Sfânta Cruce a lui Hristos, şi soarele acum spre apus plecându-se, am ajuns la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, care se afla aproape de Iordan, în care închinându-mă, m-am pogorât îndată la Iordan şi mi-am spălat faţa şi mâinile în sfintele acelea ape. Şi mergând, iarăşi, în biserică, m-am împărtăşit într-însa cu Preacinstitele şi de viaţă Făcătoarele Taine ale lui Hristos. După aceasta, am mâncat jumătate dintr-o pâine, am băut apă din Iordan şi pe pământ în noaptea aceea, m-am odihnit. A doua zi de dimineaţă, aflând acolo o luntre mică, am trecut pe cealaltă parte de Iordan şi iarăşi m-am rugat povăţuitoarei mele, Născătoarei de Dumnezeu, ca să mă povăţuiască unde îi este cu bună plăcere ei. Deci, am venit în pustiul acesta şi de atunci şi până astăzi, m-am depărtat fugind şi aici m-am sălăşluit, aşteptând pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte de neputinţa sufletului şi de vifor, pe mine, ceea ce mă întorc către El”! Iar Zosima a zis către dânsa: „Câţi ani sunt, o, doamna mea, de când locuieşti în pustia aceasta?” Iar ea a răspuns: „Patruzeci şi şapte de ani socotesc că sunt de când am ieşit din sfânta cetate”!. Iar Zosima a zis: „Şi ce găseşti de hrană, doamna mea?” Ea a răspuns: „Acele trei pâini şi jumătate ce le-am adus trecând Iordanul, încet uscându-se, s-au împietrit; din care gustând câte puţin, în câţiva ani le-am sfârşit”! Şi a zis Zosima: „Dar cum ai petrecut fără primejdie atât de multă vreme, fără ca nici o schimbare potrivnică să te tulbure pe tine”? Răspuns-a femeia: „De un cuvânt m-ai întrebat acum, părinte Zosima, de care mă înspăimânt să-ţi spun, pentru că de-mi voi aduce aminte de atâtea supărări şi nevoi pe care le-am suferit, de gândurile cele cumplite care m-au tulburat, mă tem ca nu cumva iarăşi să mă cuprind de dânsele”! Iar Zosima a zis către dânsa: „Să nu laşi nimic, o, stăpâna mea, care să nu-mi spui mie, pentru că o dată te-am întrebat de aceasta, ca pe toate cu de-amănuntul să mi le arăţi mie”! Iar ea a zis către dânsul: „Crede-mă, părinte Zosima, că şaptesprezece ani am petrecut în pustia aceasta, ca şi cu nişte fiare cumplite luptându-mă cu poftele mele nebuneşti!
Pentru că, începând să gust hrană, îmi venea dor de carne şi de peşte, pe care le aveam în Egipt, însă, doream şi băutura vinului cea poftită de mine, pentru că mult vin beam când eram în lume; iar aici, neavând nici apă, cumplit mă ardeam de sete şi cu nevoie răbdam! Încă, mi se făcea şi dor de cântece desfrânate, care foarte mult mă tulburau şi mă sileau să cânt cântece diavoleşti, cu care mă deprinsesem. Dar, îndată lăcrimând şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduinţele pe care le-am făcut când am ieşit în pustia aceasta şi mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, şi înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile acelea, ce-mi tulburau ticălosul meu suflet. Iar, după ce deajuns plângeam şi mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni şi mi se aducea o alinare, care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor”! Iată, deci, că din Maria Egipteanca, marea sfântă a Duminicii a 5-a din Marele Post, Domnul a făcut o fiinţă sfântă ca heruvimii. Prin pocăinţă s-a făcut întocmai cu îngerii, prin pocăinţă a distrus iadul în care se afla şi s-a suit întreagă în raiul Lui Hristos! Aşadar, e necesar ca omul smerit să nu uite marile lui arme: pocăinţa, rugăciunea, postul, să se dăruiască unei nevoinţe evanghelice, unei virtuţi: fie rugăciunii, fie postului, fie iubirii evanghelice, fie îndurării. În concluzie, să ne amintim de marii sfinţi ai Lui Dumnezeu, să ne amintim de Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca şi să fim siguri că Tatăl Ceresc, va fi ajutorul nostru la vreme de încercare, pentru că numai Dumnezeu ne face ca din îngeri pământeşti, să devenim oamenii îngereşti care pregustă bucuria negrăită a Luminii Cereşti!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here