În Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair); Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev.Luca 8, 41-56, Pericopa Evanghelică ne ajută să înţelegem că omul a fost creat, nu pentru a sta în mormânt, ci pentru a trăi veşnic în iubirea Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor, iar moartea şi învierea fiicei lui Iair preînchipuie pe acela care păcătuieşte cu mintea şi cu voinţa, dar nu cu lucrul sau cu fapta, întrucât, fie, nu a avut vreme sau putere de a se «îmbrăca» în lumină, fie, mai este şi simbolul celui care cade fără de veste în cursele păcatului, din nepricepere, din nesocotinţă sau din slăbiciunea firii omeneşti, ca în felul acesta, fiecare dintre noi să înţelegem că Bunul Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă să urmăm credinţa puternică a Sfinţilor Săi, că trebuie ca întotdeauna să avem încredere în puterea tămăduitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de asemenea, să arătăm iubire milostivă prin fapte bune către semenii noştri, dovedind în fiecare zi şi în fiecare loc în care ne aflăm, că suntem creştini adevăraţi spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire, fiindcă în acest fel, Dumnezeu ne dăruieşte făptura şi unicitatea noastră, din asemănarea cu Tatăl Ceresc.
“Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit! (Luca 8, 48)
Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii ne relatează faptul că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe numele său, Iair, avea o fiică de doisprezece ani, Semida, care se zbătea între viaţă şi moarte, aceasta fiind singurul copil pe care îl avea Iair. Deci, auzind acest Iair de Mântuitorul Iisus Hristos, care a vindecat o mulţime de bolnavi, şi-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea şi L-a rugat să meargă la casa lui pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă. Aflăm din relatarea Sf. Ev. că Iair avea, într-o măsură oarecare, credinţă în Mântuitorul Hristos, deci, L-a chemat pe Domnul să vină la casa lui şi să-şi pună mâna Sa deasupra fiicei sale. Credinţa lui, aşadar, avea ceva trupesc întrânsa: «Pune mâna Ta peste ea», ceea ce înseamnă că Iair cerea de la Hristos un fel tangibil de vindecare, de parcă avea Cuvântul Lui Hristos mai puţină putere decât mâna Sa. Dar, Domnul a fost preamilostiv şi nu l-a lipsit pe îndureratul părinte de grabnicul Său ajutor, chiar dacă s-a văzut cum credinţa acestuia era şovăielnică. Totuşi, în drumul spre casa lui Iair, Domnul a săvârşit o minune asupra unei femei a cărei credinţă era mai mare decât cea a lui Iair, minune care l-a încredinţat pe acesta că Hristos Dumnezeu vindecă, nu doar mâna Lui, iar, în orice fel s-ar apropia cineva de Hristos, acela se tămăduieşte. Şi iată că înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în faţa Lui a apărut o altă persoană suferindă şi întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani, de curgere de sânge, care cheltuise toată averea sa cu medicii, dar nu s-a vindecat. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind smerită şi plină de credinţă, iar în momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Arătând înaintea tuturor celor de faţă credinţa femeii, Domnul a vrut să întărească şi credinţa lui Iair; să-i arate acestuia, că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul şi să-şi pună mâna peste fiica sa, fiindcă El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor Sale. De aceea, Sfânta Evanghelie ne mai arată şi întristarea lui Iair, că după ce Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă, cineva din casa lui Iair a venit şi i-a spus acestuia că a murit fiica sa, deci, să nu Îl mai supere pe Învăţătorul! Aşadar, la vestea morţii fiicei sale, Iair este copleşit de durere. Dar, venind în casă, Mântuitorul n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. A luat trei dintre ucenici, cei care aveau să fie mai târziu şi martorii Schimbării la Faţă de pe Tabor. Intrând în casă, Domnul s-a îngrijit de cei ce plângeau şi jeleau copila care murise, pentru că toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: “Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit, iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: “Copilă, scoală-te!. În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, «duhul ei s-a întors şi a înviat îndată» (Lc. 8, 55), iar, ca să arate realitatea învierii ei, «a poruncit Iisus să-i dea să mănânce» (Lc. 8, 55), iar părinţilor ei, uimiţi de puterea Lui, Mântuitorul «le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce s-a întâmplat» (Lc. 8, 56). În felul acesta, Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre această minune, tocmai pentru ca să arate că Harul Dumnezeiesc se procură prin atingere cu credinţă tare de Trupul Domnului, la fel se procură și prin atingerea de Sfintele Moaște sau prin primirea Sfintei Euharistii, pentru că Dumnezeu ne dăruieşte făptura şi unicitatea noastră din asemănarea cu Tatăl Ceresc.
«Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul»
Astăzi, avem Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, care s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl său era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui, dar, nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor şi temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta, cea a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor. Totuşi, după oarecare vreme, Bunul Dumnezeu le-a dat lor un fiu, Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi, când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: «Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu», deci, l-au învăţat pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. Cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu şi creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul Lui Dumnezeu care îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune. Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a căutat, aducându-i pe conaţionali la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care, auzindu-l, împăratul s-a mâniat foarte tare. Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească, de aceea, a fost închis în temniţă, După multe şi chinuitoare încercări, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, când se lumina de ziuă, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat şi deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire, când au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună.
“Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”
Mâine, avem Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, sau Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului şi al Ţării Româneşti, ale cărui sfinte moaşte odihnesc în Catedrala Patriarhiei noastre. Se spune că acum câteva sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie şi era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui. Crescând cu anii, s-a făcut păzitor de vite: păzea pe câmp vitele satului, ducându-le la păşune. În liniştea câmpului, pe malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, Făcătorul a toate, şi la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului. Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri. Era bun şi milostiv şi cu oamenii şi cu vitele pe care le păzea. Ca un bun păstor, le ducea totdeauna la păşunea cea mai grasă şi la apa cea mai limpede, mânându-le din urmă cu vorbe blânde, iar, dacă vreuna se răzleţea din turmă, o readucea înapoi cu dragoste şi răbdare. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile sfântului, să ne mântuiască pe toţi, cu marea Sa iubire şi îndurare, să ocrotească pe cei ce cu vrednicie poartă cinstitul nume de Dimitrie, pe toţi cei ce i se roagă cu credinţă, pe tot poporul românesc cel dreptcredincios, care cinsteşte mâine pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou!
Profesor, Vasile GOGONEA
PS În Duminica a 24-a după Rusalii (Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev.Luca 8, 41-56), din data de 28 octombrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii din Parohia Piţicu, din com. Bumbeşti-Piţic, având Hramul «Adormirea Maicii Domnului», Protopopiatul Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj
