În Duminica a 25-a după Rusalii Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev. Luca 10, 25-37 (Pilda samarineanului milostiv), din ziua de 10 noiembrie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi din Evanghelia Sf. Ev. Luca, poate una dintre cele mai frumoase pilde spuse de către Mântuitorul Iisus Hristos, cea mai cunoscută de oameni şi cea mai pomenită, datorită mesajului uşor de înţeles, important de reţinut şi anevoios de pus în practică, deoarece Dumnezeu vrea ca noi să fim milostivi, aşa cum a fost samarineanul, un om pe care Domnul Hristos ni-1 recomandă ca un model de urmat, ca să facem şi noi la fel, motiv pentru care vedem dintru început că Mântuitorul Iisus Hristos a fost ispitit și de unii oameni care erau: cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și legiuitorii (Matei 22, 15-18), ispitirile din partea lor, fiind întotdeauna amestecate cu ură, cu vicleșug și cu fățărnicie, lucrări ale celui viclean, aşa cum se dovedeşte şi acest legiuitor care venind cu viclenie și cu fățărnicie către Domnul, Îi zice: «Învățătorule, ce voi face să moștenesc viața cea veșnică?», iar Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând viclenia legiuitorului care ispitea şi văzând că una vorbește cu gura și alta plănuiește în inima lui, i-a răspuns la cuvintele sale, zicând: ,,În Lege ce este scris, cum citești?” (Luca 10, 26), încercând ca din cuvintele lui să-l învețe cele ce nu știa! Iar legiuitorul a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți», după care Mântuitorul îi propune: “Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu! Cela ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25). Numai că nu credea acesta că Hristos era Dumnezeu şi nici în Moise un credeau fariseii: ,,De-ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și Mie” (Ioan 5, 46-47), iar legiuitorul, vrând a se îndreptăți pe sine, a nu se lăsa mai prejos, cu acelaşi gând ispititor, L-a întrebat pe Iisus: «Cine este aproapele meu?» (Luca 10, 29), aceasta constituind o altă întrebare pusă cu vicleșug lui Iisus, mai ales că legiuitorul, reprezentând un legiuitor și un învățător de Lege, știa cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sunt cei aproape, iar nu oricare om, după care, în final, Preabunul Mântuitor, vrând să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda samarineanului milostiv, despre omul căzut între tâlhari, pentru ca noi să desluşim că Dumnezeu Însuşi este Calea dintre Ierusalim și Ierihon, adică, Viaţa, începând cu naşterea şi terminând cu moartea!
«Învățătorule, ce voi face să moștenesc viața cea veșnică?»
În Duminica a 25-a după Rusalii, deci, la Sfânta Liturghie aflăm că Mântuitorul a rostit pilda plecând de la un fapt real, aşa cum este cazul, de altfel, cu majoritatea pildelor, dacă nu cumva cu toate, iar în acest caz, se cunoaşte că drumul coborâtor de la Ierusalim la Ierihon, cu 1.000 m diferenţă de altitudine şi care se întinde pe aproximativ 30 de km, era o cale primejdioasă pentru călători, întrucât în grotele de pe laturile lui se ascundeau o mulţime de persoane care-i jefuiau şi chiar îi ucideau pe trecători, pricină pentru care a fost numit şi «calea însângerată», iar întâmplarea descrisă de către Mântuitorul este întru totul verosimilă. Mai mult, se pare că pilda a fost rostită într-o casă, ori curte, din Betania, aşezare aflată chiar pe acest drum care lega Ierusalimul de Ierihon. De aceea, rostind această pildă, Mântuitorul are în vedere trei planuri: unul restrâns, referitor la relaţiile dintre iudei şi celelalte neamuri, reprezentate aici prin samarineni, unul mai larg, atotcuprinzător, care priveşte opera de mântuire a întreg neamului omenesc şi, în sfârşit, unul care priveşte relaţiile interumane din orice loc şi timp şi dincolo de timp! Să precizăm că învăţătorul de lege făcea parte din categoria cărturarilor, acei membri ai Sinedriului care cunoşteau bine Legea Vechiului Testament, fiind acreditaţi, astfel, să-i înveţe şi pe alţii, de aceea, se simţeau deranjaţi de faptul că Mântuitorul învăţa mulţimile, fiind chiar numit «rabbi», adică «învăţătorul». De aceea, invidios şi iscoditor, învăţătorul de lege vine la Iisus şi încearcă să-L plaseze în inferioritate, mai întâi cu întrebarea: «Ce să fac să moştenesc viaţa de veci?», iar cu altă întrebare: «Cine este aproapele meu?», pentru ca noi să vedem bine, că Mântuitorul evocă nişte personaje, nu întâmplător, desigur: pe omul căzut şi bătut, tâlharii, preotul, levitul, samarineanul şi gazda de la casa de oaspeţi, cu precizarea că omul căzut putea fi oricare dintre iudeii călători, tâlharii, indivizi certaţi cu legea, cu munca şi cu cinstea, dispuşi la săvârşirea tuturor relelor, iar preotul şi levitul sunt slujitori ai cultului legii vechi, din Sfânta Scriptură! Aflăm că samarineanul făcea parte din acel neam pe care iudeii îl dispreţuiau şi care ar fi avut motive să nu ajute pe cineva din tabăra adversă, dar care, iată, se dovedeşte a fi un om de omenie, milos şi iubitor. În plan universal, cel tâlhărit reprezintă omenirea căzută în păcat, răufăcătorii sau tâlharii sunt diavolii care-l ispitesc pe om, îl rănesc şi chiar îl pot ucide cu moarte veşnică, preotul şi levitul reprezintă preoţia şi legea veche, care nu aveau putere să mântuiască omenirea. Să fim înţeleşi, Samarineanul este Însuşi Mântuitorul Hristos, Care, cu «untdelemn şi vin», adică, Sfintele Taine, oferă vindecare, deci, mântuire. În cazul de faţă, casa de oaspeţi reprezintă Sfânta Biserică, iar, gazda, adică, «hangiul», simbolizează preoţia Noului Legământ. Pentru a ne raporta cât mai concret la realităţile vieţii cotidiene: cel «căzut» poate fi oricare dintre cei pe care-i numim «aproapele», care, din nenumărate pricini, nu se poate ridica fără ajutorul nostru, «tâlharii» pot fi şi dintre diavoli şi dintre oamenii păcătoşi, care acţionează uneori în ascuns, alteori pe faţă, «preotul şi levitul» pot fi co-naţionali ori chiar membri ai familiei, care trec nepăsători pe lângă cei aflaţi în nevoie, cu precizarea că «samarineanul» se cade a fi oricare dintre noi, în orice loc, timp şi situaţie, evident, «casa de oaspeţi» este, întâi de toate, Sfânta Biserică, dar poate fi şi propria noastră casă, căci nu doar slujitorii hirotoniţi sunt datori a face milostenie, ci, fiecare dintre creştini, pentru ca în final să înţelegem că, «dinarii» sunt ceea ce ne-a dat Dumnezeu, spiritual şi material, pentru a-l ajuta pe aproapele nostru să se ridice, să progreseze şi să se mântuiască! Poate că în structura noastră umană e sădită această responsabilitate necondiţionată faţă de celălalt om, care nu poate sta fără credinţa în veşnicia lui, dar, aceasta înseamnă că responsabilitatea e pusă în noi de Creatorul. Achitându-ne de responsabilitatea noastră faţă de oameni, ne achităm de o responsabilitate faţă de Creatorul oamenilor.
,,În Lege ce este scris, cum citești?”
Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel ca să punem în practică răspunderea noastră unii faţă de alţii şi să împlinim porunca ei. El ne-a făcut prin aceasta responsabili faţă de Sine Însuşi. Sunt şi teologi care consideră că omul are două răspunderi: una faţă de Dumnezeu, «coram Deo», şi alta faţă de om, «coram hominem», dar, în realitate, răspunderea faţă de om e implicată în răspunderea faţă de Dumnezeu, fiindcă este o unică răspundere faţă de Dumnezeu pentru om, «coram Deo propter hominem», iar, dacă facem rău unui semen de-al nostru, suntem traşi la răspundere, nu numai de către omul respectiv, sau, dacă el n-are putere, de alţii, ci, de Dumnezeu Însuşi, ca supremul for de judecată, pentru că orice faptă rea faţă de oameni are caracter de păcat, deci, e calificată ca o faptă condamnabilă faţă de Dumnezeu, de aceea, porunca slujirii îşi are ultima întemeiere în porunca Lui Dumnezeu, în răspunderea noastră faţă de Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu! Actualitatea parabolei acestei Duminici a 25-a după Rusalii poate fi extinsă la întreaga lume, care în dimensiunea ei plurietnică are nevoie de multă solidaritate. Din păcate, nici astăzi nu au încetat exploatările, înşelăciunea, perfidia financiară, interesul egoist, care au dus la crize în care omenirea se zbate şi suferă de veacuri! Toate acestea s-au petrecut şi se petrec într-o aşa-zisă deplină libertate iresponsabilă, bazată de interes josnic, meschin şi extrem de periculos! Printr-o mass-media finanţată din bani câştigaţi prin suferinţele altora s-a indus omului dependent de ecran, ideea autosuficienţei şi a lipsei de compasiune faţă de cel aflat în nevoi şi în suferinţă! Exploatarea nu a încetat niciodată, cu atât mai mult, astăzi, când prin inginerii financiare sunt înşelate prin «mecanismul democratic şi legal», naţiuni întregi, care apoi sunt reduse tot prin măsuri de austeritate cu caracter de revigorare economică, la forme de sărăcie provocată, de lipsuri, astfel încât suferinţele nu încetează, iar nevoia de un samarinean milostiv devine cronică. Preotul şi levitul care au trecut pe lângă cel căzut reprezintă o mică minoritate dintre noi, care trăieşte pentru sine, pentru propriile interese, poate şi egoist! Iar, necredinţa este o altă realitate a zilelor noastre, un fapt care ne demonstrează cât de uman poate fi un om în raport cu suferinţa celuilalt, mai ales că dorinţa de a împlini binele, aplicarea ei ca o prezenţă vie a faptelor credinţei noastre în Iisus Hristos Domnul, izvorul vieţii şi al binelui, ne definesc întotdeauna, cine suntem şi ceea ce suntem, când Însuşi Dumnezeu este Calea dintre Ierusalim și Ierihon, adică, Viaţa, începând cu naşterea şi terminând cu moartea!
Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil!
Aceasta datează din secolul al V-lea, când a fost doar o prăznuire a sfinţirii bisericii Sfântului Mihail de la termele lui Arcadius din Constantinopol, apoi în aceeaşi zi a fost prăznuit şi Sfântul Gavriil, iar Sărbătoarea s-a răspândit în tot Răsăritul creştin, fiind închinată tuturor Sfinţilor Îngeri. «Arhanghel» înseamnă înger, iar, spre deosebire de sfinţi, arhanghelii nu sunt persoane canonizate odată cu trecerea la cele veşnice şi sunt recunoscuţi ca îngeri sau «duhuri slujitoare», adică, fiinţe fără trupuri, slugi credincioase Lui Dumnezeu şi prieteni şi ocrotitori ai oamenilor! Misiunile Arhanghelului Mihail sunt numeroase, deoarece transmite Tatălui Ceresc rugăciunile credincioşilor şi îi izbăveşte pe credincioşi, în calitatea lui de cel mai mare dintre îngeri, de toate primejdiile şi necazurile, de boli şi de păcate, iar Arhanghelul Gavriil este mesagerul veştilor bune, deoarece, el a vestit Sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului şi a adus Fecioarei Maria vestea cea bună a naşterii Mântuitorului Iisus Hristos!
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. Astăzi, vineri, 8 noiembrie 2019, de Sărbătoarea «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica Paraclis Mitropolitan «Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil» din Municipiul Târgu-Jiu, din faţa Prefecturii Gorjului!
