În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie s-au citit din Evanghelia Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, acele cuvinte minunate ce se revarsă ca o lumină peste sufletul nostru în toată perioada Postului Sfintelor Paşti în care am intrat, deoarece acum începe o perioadă lungă de urcuş duhovnicesc lăuntric spre Sfânta Înviere, iar în asemenea cuvinte simple şi pilduitoare, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea este un bun început al perioadei de post, deoarece ne iertăm unii pe alţii pentru ca şi Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu să ne ierte păcatele sau greşelile noastre ştiute şi neştiute, ca să iertăm greşelile altora, pentru a fi în pace şi comuniune cu toţi oamenii şi pentru a ne asemăna cu Dumnezeu Cel Milostiv şi Iertător, Care ne învaţă că relaţia omului cu Dumnezeu este în funcţie de relaţia lui cu semenii săi, că omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe acela care este aproapele său, iar întrucât fiecare om este creat după chipul Lui Dumnezeu îndreptat spre umanitate, există întotdeauna o legătură sfântă între Dumnezeu şi fiecare om, ceea ce ne îndreptăţeşte pe fiecare să considerăm că modul şi măsura în care omul arată o dovadă de iubire faţă de semenii săi, poate să contribuie decisiv la constituirea, la cultivarea şi la aprofundarea relaţiei lui de comuniune cu Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, ca un semn indubitabil că nimeni nu poate intra în post fără o asemenea împlinire, că lupta duhovnicească pentru curăţirea de păcate şi pentru luminarea sufletului, nu se pot face fără iertare, deoarece prin iertarea altora se cultivă smerenia omului dornic de-a trăi în iubire milostivă, iar fiecare dintre noi, să putem înţelege, în final, că Evanghelia ne arată că trebuie să postim, nu în stare de tristeţe, ci, în stare de bucurie, când Bunul Dumnezeu Cel Milostiv şi Iertător, la toţi ne cere să iertăm cu îngăduinţă greşelile ştiute şi neştiute ale greşiţilor noştri!
,,Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc”
Duminica Izgonirii lui Adam din rai sau a lăsatului sec de brânză a încheiat perioada pregătitoare pentru Sfântul şi Marele Post şi marchează începutul postului însuşi, fiind hotarul dintre cele două perioade, dar nu separându-le, ci unind pe una cu cealaltă, deoarece parcurgând această perioadă şi urmărind cu ochii minţii şi ai inimii textele biblice citite la Sfânta Liturghie din zilele de duminică, atât cele din Apostol, cât şi cele din Sfânta Evanghelie, şi ascultând cântările pe care Triodul ni le oferă, descoperim pedagogia înţeleaptă, ridicată la rang de artă şi de trăire duhovnicească profundă pe care alcătuitorii rânduielilor liturgice le au avut la vremea lor şi la care ne cheamă pe noi, în vremea noastră. Prin urmare, toţi trebuie să înţelegem că toate cele dobândite fiind îndemnaţi de pofta trupului, de pofta ochilor și de trufia vieţii destrăbălate sunt comori stricăcioase pe care «molia și rugina le strică și furii le sapă și le fură» (Matei 6, 19), dar, lepădarea celor lumești (lăsatul secului), ca și ieșirea din trapeză, după slujba Pavecerniţei Mici, nu înseamnă finalul, ci, trecerea spre un nou început, angajarea pe o nouă cale duhovnicească în care să realizăm prăznuirea dreptei credinţe, în prima Duminică a Postului Mare, ca temei și îndreptar pentru dreapta vieţuire, rugăciunea cea curată a inimii despătimite, avându-l dascăl pe Sfântul Grigorie Palama, în Duminica a 2-a, lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea lui Hristos, având ca sprijin Sfânta Cruce, în Duminica a 3-a, cele 30 de trepte ale desăvârșirii, model avându-l pe Sfântul Ioan Scărarul, o adevărată școală a pocăinţei, având o ca povăţuitoare pe Sfânta Maria Egipteanca, în Duminica a 5 a, pentru că apoi să facem un scurt popas de Florii, ca să urcăm cu Hristos Domnul pe drumul Crucii și să ne bucurăm, în final, de Înviere, împreună cu Adam și Eva, de data aceasta nu izgoniţi din rai, ci izbăviţi din stricăciune «pe Adam din stricăciune ridicând» și eliberându-i din moarte, iar odată cu ei, izbăviţi fiind și noi, cei care ne-am pregătit să intrăm în Postul Mare și vom urma calea postului, urcând spre Înviere, să desluşim natura şi foloasele postului. Doar în acest fel, vom înţelege că lipsa postului îl face pe om cu totul trupesc şi incapabil de progres pe calea curăţirii de patimi, iar pentru acest lucru, avem nevoie de voinţă şi de hotărâre duhovnicească pentru a birui stăruitor pofta stomacului şi, odată cu ea, celelalte pofte trupeşti. Pentru noi, oamenii, să înţelegem că nu există biruinţă fără luptă, nici vreo realizare importantă fără efort stăruitor în linişte şi pace sufletească, practicând un post al pocăinţei smerite şi al unirii cu Dumnezeu, un post al credinţei lucrătoare prin iubire, iar, în final, poate că e un semn bun când postul, chiar cel mai aspru, începe să ni se pară uşor, când trupul se mulţumeşte cu hrană puţină şi săracă şi când întreaga fiinţă este copleşită de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu Cel Înviat, Cel Milostiv şi Iertător, Care la toţi ne cere să iertăm cu îngăduinţă greşelile ştiute şi neştiute ale greşiţilor noştri!
“Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”
În concluzie, să realizăm într-o comuniune spirituală că Evanghelia Duminicii acesteia, care prin numele ei popular, a «Lăsatului sec de brânză», a consemnat începutul Postului Mare, în profunzimea ei, ne aduce dinaintea ochilor inimii cuvintele Mântuitorului din Evanghelia de la Matei 6, 14-21. Iertare, postire cu bucurie şi pe ascuns, îmbogăţire în ceruri cu adevărata comoară care ţine inima noastră legată de cer. Pare uşor la prima vedere, şi trebuie să recunoaştem că numai îngâmfarea noastră complică lucrurile şi deseori, problematizând la nesfârşit, ne pierdem toată bucuria creştinească. Iar, temele duhovniceşti pe care ni le propune această perioadă, nu sunt alese întâmplător, ci, ele se încadrează într o logică duhovnicească la care gândirea şi făptuirea noastră trebuie să se armonizeze. Pentru că în această logică a trăirii şi înălţării duhovniceşti se înscriu temele pe care textele biblice din Duminica Izgonirii lui Adam din rai, ni le propun spre meditaţie şi osteneală. Textul Apostolului este luat din Romani 13, 11 14; 14, 1 4, iar cel al Sfintei Evanghelii este luat din Matei 6, 14 21, iar temele pe care cele două texte le propun sunt: iertarea celor care ne greşesc, condiţie esenţială pentru dobândirea iertării de la Dumnezeu, Căruia neîncetat și noi îi greşim: “Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc” (Matei 6, 14), iar postirea cu drag, cu bucurie şi nu de ochii lumii, pentru a primi răsplata de la nevăzutul Dumnezeu (Matei 6, 17 18), înseamnă o slăvită osteneală care, potrivit textului din Epistola către Romani, trebuie împlinită fără a sminti pe cei slabi şi fără a dispreţui pe cei care nu se raportează la fel ca noi la ea (Romani 14, 1 3). De aceea, şi adunarea adevăratelor comori, al căror depozit este Cerul Lui Dumnezeu (Matei 6, 19 21), ne arată că adunarea egoistă şi lacomă a comorilor pământeşti este o consecinţă a privirii viciate de păcat şi a slujirii celui rău prin abandonul vocaţiei primare şi fiinţiale de a-L sluji pe Dumnezeu (Matei 6, 22 24). În textul de la Romani, această temă din urmă este sugerată indirect în cuvântul care zice: «Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm, dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii… Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup, să nu o faceţi spre pofte» (Romani 13, 12, 14). Deci, ritualul din Duminica iertării anticipează, dar se şi împlineşte în ritualul pascal, iar ieşirea din trapeză, de la o masă de dulce, se continuă cu intrarea în osteneala postului pe care monahii şi unii preoţi şi credincioşi din parohii şi-o asumă în chip deplin, abţinându-se total de la alimente şi lichide câteva zile din prima săptămână a Marelui Post sau chiar toată săptămâna.
Trecerea din trapeză în Postul Mare se face prin ritualul iertării şi, trecând prin aceasta, credinciosul se îndreaptă tot spre ritualul iertării din noaptea de Înviere. Altfel spus, Postul Mare începe cu iertarea şi sfârşeşte tot cu ea, fiindcă Duminica iertării anticipează noaptea pascală, iar aceasta o arată şi icoana Învierii (icoana Pogorârii la iad) în care Hristos, coborât din ceruri ca să l mântuiască pe Adam şi pe care negăsindu-l pe pământ, până la iad S-a pogorât, de acolo ridicându-i pe el şi pe Eva, împreună cu tot neamul. Deci, Duminica Izgonirii lui Adam din rai ne-a grăit înainte de toate, despre iertare şi de acum ne îndeamnă să fim iertători ca să dobândim iertare și înviere, ca o arvună sufletească a faptului că Dumnezeu Cel Înviat, Cel Milostiv şi Iertător, la toţi ne cere să iertăm cu îngăduinţă greşelile ştiute şi neştiute ale greşiţilor noştri!
Profesor, Vasile GOGONEA
