În Duminica a 11-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 9, 2-12; Ev. Matei 18, 23-35 (Pilda datornicului nemilostiv), cu evlavia şi cu smerenia prezenţei la slujba Sfintei Liturghii, din învăţăturile Evangheliei, fiecare vom putea înţelege, cât de mare este Bunătatea Lui Dumnezeu, Care le iartă oamenilor greşelile lor cele de voie şi cele fără de voie, dar, în acelaşi timp, Dumnezeu Atotputernicul, ne aminteşte datoria oamenilor de a ierta şi ei «greşiţilor» lor, deoarece, dacă noi nu iertăm, Dumnezeu trece neînduplecat de la iertarea milostivă la dreptatea cerească, pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil cu mintea şi cu inima sau nesimţitor cu firea la darul iertării, astfel încât, cel neiertător ajunge de învaţă şi împlineşte de voie, de nevoie, prin constrângere la ceas de judecată divină, ceea ce nerecunoscătorul nu a făcut din bunăvoinţă şi din proprie iniţiativă! În esenţa sa, «lecţia» iertării împlineşte «jubileul» mesianic al Spiritului Sfânt al iertării datoriilor-păcate, atât de actual în vremurile acestea pandemice şi pe cât posibil, în multe privinţe ca un fapt eficient, numai dacă este precedat de iertarea datoriilor-căderi sau a poticnirilor convertite în greșeli ale semenilor noștri, deoarece iertarea din inimă a fraţilor noştri, elimină considerabil neiertarea amnezică și faptele crude, pentru ca fiecare dintre noi să înţeleagă, fără nici o umbră de îndoială metafizică, faptul că în cele din urmă, vom fi mântuiți, numai dacă suntem iertători, deoarece, Dumnezeu Atotputernicul, ne arată întotdeauna că trebuie să ştergem iertători toată «datoria» celor care ne-au greşit nouă, pentru ca şi noi să fim la rândul nostru iertaţi!
«Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?» (Matei 18, 21)
În Duminica a 11-a după Rusalii, avem Pilda slujitorului sau a datornicului nemilostiv, consemnată doar de către Sf. Ev. Matei (18, 23-35), o «perlă» de morală creştină care constituie răspunsul dat de către Mântuitorul Iisus Hristos lui Petru, la întrebarea: «Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?» (Matei 18, 21), după care Dumnezeu Învăţătorul i-a răspuns: ,,Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22), ceea ce ar însemna că poţi greşi fratelui tău de 490 de ori, numai că, «de 70 de ori câte 7», în calculul «exactităţii matematice» al Lui Dumnezeu, înseamnă, nu de 490 de ori, ci, fără de număr să fie iertările noastre, fiindcă la Dumnezeu iertarea este infinită şi nu are limite matematice! Să precizăm faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a rostit Pilda datornicului nemilostiv, pentru a aduce în atenţia oamenilor comportamentul unui împărat, «care a voit să se socotească cu slugile sale», mai ales că noţiunea de bilanţ financiar periodic sau balanţă financiară, nu este străină zilelor noastre, fiindcă se regăseşte în bilanţurile din contabilitate, chiar şi în contabilitatea bisericească. Aşadar, înaintea împăratului s-a adus un om care datora zece mii de talanţi, sumă care simboliza cel mai mare număr folosit în calculul monetar din Orientul Apropiat. Un talant cântărea 43,620 kg de argint sau 49,077 kg de aur, chiar dacă exegeţii modernişti şi emancipaţi de astăzi consideră că un talant cântărea 34,272 kg de aur. De fapt, Sf. Ev. Matei nu precizează dacă talanţii erau din aur sau din argint, însă, dacă facem un calcul matematic de bun simţ, rezultă că respectivul datornic avea o datorie de aproximativ 436 t de argint sau 490 t de aur, ceea ce înseamnă o cantitate incredibilă şi greu de suportat pentru o ţară, cu atât mai greu pentru o singură persoană. Dar, la vremea bilanţului contabil, neavând cu ce să plătească acel datornic, stăpânul său a poruncit să fie vândut împreună cu femeia şi copiii lor, chiar cu toate câte le aveau, ca să plătească datoria, pentru că acel stăpân şi «atent» manager, nu putea să rămână în pierdere, fiindcă trebuia să-şi recupereze paguba, prin vinderea datornicului şi a familiei sale ca sclavi, după care urma confiscarea bunurilor mobile şi imobile. Conştient de pedeapsa de care era pasibil, datornicul a recurs la o formă de rugăminte, însoţită de câteva gesturi liturgice: «Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot», după care, «Stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria», fiindcă s-a rugat convingător! Dacă se face un calcul minuţios, se constată că stăpânul nu putea să-şi recupereze paguba, ţinând cont că valoarea unui sclav era între cinci sute şi două mii de dinari. Aşa că, stăpânul a binevoit să-l elibereze pe datornic şi să-i şteargă datoria! De multe ori, vedem că dintr-un «contract» sau dintr-un parteneriat cu Dumnezeu, omul iese tot timpul câştigător, dar, în mod paradoxal, lucrurile nu stau la fel în cazul parteneriatelor dintre oameni, fiindcă, după ce i-a fost iertată datoria, acel slujitor care a fost iertat, ieşind de la împărat, l-a întâlnit pe unul dintre cei care slujeau împreună cu el şi care-i datora numai o sută de dinari, moment în care a pus mâna pe el şi sugrumându-l i-a zis: «Plăteşte-mi cât îmi eşti dator», în pofida rugăminţii datornicului pentru amânarea plăţii, când spunea: «Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti», care n-a fost acceptată! Datornicul a fost în acest fel trimis la închisoare, până ce va plăti datoria, cu toate că suma datorată de acesta era infimă, în comparaţie cu suma care i-a fost iertată lui anterior! Aşadar, atitudinea slujitorului care beneficiase de bunăvoinţa stăpânului său s-a arătat a fi dezgustătoare şi de neînţeles, de aceea, comportamentul său nu a rămas fără ecou, ci a atras atenţia celor din jur, fiindcă: «Celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate» în situaţia respectivă! Mustrător şi dojenitor, pe bună dreptate, stăpânul său l-a chemat şi i-a zis: «Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?», după care, mâniindu-se stăpânul, imediat l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria! Deci, o sentinţă pentru veşnicie, căci stăpânul s-a mâniat fiindcă datornicul nu l-a iertat pe fratele său! Constatăm, prin urmare, că Parabola are o dimensiune eshatologică şi vizează Judecata de Apoi: ,,Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”, deoarece Stăpânul adus în discuţia parabolei este Însuşi Dumnezeu, iar slugile datornice suntem noi, oamenii cuprinşi de păcate, cei care avem câte 10 mii de talanţi «debite» la Dumnezeu, mai ales că toţi ne naştem cu această datorie faţă de Bunul Dumnezeu, Cel Care prin iertarea acordată, i-a oferit datornicului posibilitatea ca, înainte de sfârşitul vieţii sale, să se poată îndrepta înaintea Lui Dumnezeu Atotputernicul, Care ne arată întotdeauna că trebuie să ştergem iertători toată «datoria» celor care ne-au greşit nouă, pentru ca şi noi să fim la rândul nostru iertaţi!
,,Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22)
În loc de concluzie, să presupunem că toate cele de mai sus au fost înţelese bine de către fiecare dintre noi şi că nu ne vom mai lăsa pradă urii şi dezbinării fără iertare, urmând să rostim cu sinceritate fragmentul din Tatăl Nostru: «Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri», mai ales că toate cele descrise în această parabolă trebuie analizate în contextul problemelor concrete cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, care avem, poate, relaţii încordate cu cineva, sau dacă nu încordate, cel puţin reci, stăpânite de indiferenţă! De aceea, considerăm că nu se pot prescrie «reţete unice» şi universal valabile! Cu siguranţă, Pilda din Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii vine ca o «mână» întinsă de către Preamilostivul Dumnezeu pentru îndreptarea noastră, iar, la fel cum Domnul este de-a pururi iertător, să fim şi noi gata, în orice clipă, să acordăm iertare din toată inima celor care ne greşesc, voit sau nevoit! Doritor ca să moară pentru păcatele noastre, Dumnezeu este antidotul deplin la neputința noastră de a înțelege câte ceva din frumusețea jertfelniciei de care lumea are atât de multă nevoie în zilele noastre, când oamenii sunt bolnavi de frica pandemiei! Pentru aceasta, credem că e bine să începem prin a face exercițiul iertării, chiar a propriei noastre iertări! Câte procese nu ar mai fi în instanţele de judecată, dacă am ierta şi am recunoaşte fărădelegile făptuite? Câte căsătorii s-ar salva, dacă am ierta? Câte prăpăstii între părinţi şi copii ar dispărea, dacă am şti să fim atenţi cu cei de lângă noi, iertându-ne unii pe alţii, aşa cum Dumnezeu ne-a iertat prin Hristos? Purtându-ne cu blândețe, cu smerenie și cu bunătate neprefăcută faţă de toți cei din jurul nostru și păstrându-ne cugetele curate de orice răutate și vicleșug, chiar şi față de cei consideraţi dușmani, vom dobândi o pace lăuntrică în ființa noastră smerită, o pace pe care numai Dumnezeu ne-o poate dărui!
Pe lângă această pace a inimii, fiecare ne vom putea învrednici și de o adevărată iertare din partea Lui Dumnezeu, atunci când vom zice: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6,12), pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, singurul Care face minuni pentru noi şi pentru viaţa noastră! Această minunată Pildă redată prin Sfânta Evanghelie după Matei (18,23-35) este, după cum arată Mitropolitul Nicolae Velimirovici, o parabolă în care datornicul cu zece mii talanți, poate fi oricare dintre noi, cei care suntem datori cu multe păcate față de Dumnezeu, iar stăpânul care iartă datoria este Dumnezeu Însuşi. În schimb, cel dator cu o sută de dinari este oricare dintre semenii noștri, mai ales că datornicul nespus de hain, căruia i s-a iertat totul, iar el nu vrea să ierte mica datorie a neputinciosului său datornic, ne reprezintă pe fiecare dintre noi, păcătoşii netrebnici, cărora Dumnezeu ne iartă tot, iar noi, nu vrem să iertăm nici cea mai mică jignire din partea aproapelui nostru, ca să putem înţelege mai bine că Dumnezeu Atotputernicul, ne arată întotdeauna că trebuie să ştergem iertători toată «datoria» celor care ne-au greşit nouă, pentru ca şi noi să fim la rândul nostru iertaţi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
