Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» este credinţa care se mărturiseşte până dincolo de îndoielile şi de frământările noastre!

568

În Duminica a 2-a după Sfintele Paşti (a Sf. Apostol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, vom desluşi adânca semnificaţie a faptului că în cea de-a 8-a zi după Sfânta Înviere, când Domnul Iisus Hristos, Cel ipostatic în Persoană, Se arată Apostolului Toma, acesta din urmă n-a putut să accepte cu uşurinţă adevărul Învierii, mărturisit de ceilalţi ucenici care în ziua de Paşti Îl văzuseră pe Domnul Cel Înviat, iar când Iisus Mântuitorul apare din nou la toţi Apostolii Săi, îi îngăduie lui Toma să-I pipăie rănile spre a se convinge, într-un moment în care îndoiala lui dispare şi îşi mărturiseşte credinţa, strigând: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» (Ioan. 20, 28), deoarece, printr-un astfel de episod, Sfântul Toma a făcut proba palpabilă a Învierii, încât nu ne rămâne decât să credem în Dumnezeirea Lui Iisus Hristos, dimpreună cu acest Apostol, fără să mai pretindem a-L vedea sau pipăi, ceea ce doveşte că printr-o astfel de credinţă, putem fi fericiţi şi împliniţi, aici, pe pământ şi în veacul viitor! Biserica noastră dreptmăritoare consideră acest episod ca fiind unul exemplar, socotind că Toma a dorit să atingă Trupul Mântuitorului şi coasta străpunsă din care au țâșnit apa Botezului și Sângele Euharistiei, pentru că toţi cei chemați de Domnul, fac din această experienţă euharistică a atingerii de rănile Domnului şi a umplerii de slavă şi de adevăr o cale către Izvorul Tămăduirii şi către viaţa pilduitoare a Sf. Cuv. Irodion, cel smerit şi rugător, un căutător sincer al adevărului, prin intervenţie divină, care se poate numi în cazul Apostolului Toma şi trecerea de la îndoială la certitudine, de la necredinţă la credinţă, printr-o experiență a deplinei încredinţări, cea care devine sursa înnoirii perpetue a vieţii şi o pregustare a acesteia din urmă, în dimensiunea ei ultimă, eshatologică, împărătească şi de¬săvârşită, ca o dovadă a faptului că bucuria zicerii: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!», se mărturiseşte până dincolo de îndoielile şi de frământările noastre!

«Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră!»
Praznicul Învierii Domnului sau Sfintele Paști este cea mai însemnată sărbătoare creștinească, iar toată raţiunea de a fi a Creștinismului stă în adevărul Învierii. Pentru cei care cred, Învierea din morți a Mântuitorului Hristos este un adevăr esențial, temelia credinței creștine și fundamentul Bisericii, deoarece, dacă Iisus Hristos nu ar fi înviat din morți precum a zis, cuvintele Lui ar fi fost asemenea cu ale oricărui înțelept sau filosof, cuvinte frumoase, dar nu și mântuitoare. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: «Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră». (I Corinteni 15, 14). Prin urmare, viaţa creștină nu are o rațiune în sine însăși, ci este îndreptățită de legătura pe care o avem cu Hristos Cel Înviat. Societatea omenească ar trebui să știe că acest lucru ne privește personal, pentru că moartea noastră a suferit-o El în chip deplin, iar Învierea Lui trebuie să fie şi învierea noastră, înviere din moartea păcatului, a neştiinţei, a necunoştinţei. Așadar, accentul în aceste zile sfinte trebuie să cadă pe semnificațiile profund spirituale și nu pe tradiționala îmbuibare cu mici la grătare, cu înnoirea garderobei, cu atenţia pe iepuraș, pe baxuri, pe damigene și promoții comerciale, deoarece Învierea este, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi. Deoarece moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos reprezintă evenimente istorice reale, putem fi iertaţi, putem fi împăcaţi cu Dumnezeu şi putem să ne petrecem veşnicia împreună cu El, fiindcă nimic nu este mai minunat decât aceasta! Domnul Iisus Hristos a Înviat, arătând că moartea nu are ultimul cuvânt şi toţi aceia care cred în El, vor învia şi ei, ca să fie totdeauna cu Cel în care au crezut cu tărie. Desigur, moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos sunt de cea mai mare importanţă pentru credinţa creştină, iar faptul că Domnul Iisus a fost răstignit pe cruce este dovedit şi relatat, atât în Evanghelii, cât şi de către istoricii din acea perioadă, atât simpatizanţi ai creştinismului, cât şi duşmani ai acestuia, mai ales că Iisus Hristos n-a avut servitori, dar, totuşi, I Se spunea Stăpân, El n-a avut diplomă, dar, totuşi, I Se spunea Învăţătorul, n-a avut medicamente, dar, totuşi, I Se spunea Vindecătorul, nu a avut armată, dar, toţi se temeau de El, nu a purtat nici un război, dar, totuşi, a cucerit lumea, nu a comis nici o crimă, dar, cu toate acestea, L-au răstignit saducheii, apoi a fost înmormântat, iar, pentru noi, oamenii, a Înviat şi va trăi în veşnicie! În ceea ce priveşte Învierea Domnului Iisus Hristos, există numeroşi martori care L-au văzut viu, iar Evangheliile şi prima scrisoare a Sf. Ap. Pavel către Corinteni, menţionează mulţi martori, peste 500, care L-au văzut pe Domnul Iisus Viu. Învierea Domnului Iisus Hristos ne dă această nădejde, că El a Înviat şi aceasta dovedeşte că există viaţă după moarte! El a Înviat, mai ales că păcatele noastre au trecut asupra Lui. Toate păcatele, dintotdeauna, din trecut şi din viitor, asupra Lui le-a luat cu seninătatea faptului că «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» este credinţa care se mărturiseşte până dincolo de îndoielile şi de frământările noastre!

La Mănăstirea Lainici, să urmăm Calea către Izvorul Tămăduirii şi către viaţa pilduitoare a Sf. Cuv. Irodion
În fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica noastră ortodoxă prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, care demonstrează rolul Fecioarei Maria în procesul mântuirii oamenilor. Este o sărbătoare care datează din secolul al V-lea şi care face amintire de minunile de la izvorul din apropierea Constantinopolului, despre bisericile construite acolo, ca un semn de mulţumire, de către împăraţii Leon cel Mare (457-474) şi Justinian cel Mare (527-565). Această sărbătoare este şi unul dintre praznicele Sfintei Mănăstiri Lainici, aşa cum se prăznuieşte în multe biserici şi mănăstiri din România, precum este cazul Mănăstirii Ghighiu, din Prahova, al Mănăstirii Horăicioara din judeţul Neamţ sau al cunoscutei Mănăstiri Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. Unul dintre izvoarele vindecătoare, aflat la Constantinopol şi închinat Maicii Domnului este prăznuit în Vinerea Luminată, amintindu-ne, atât de vindecările minunate săvârşite prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cât şi de sfintele locaşuri care au fost zidite de-a lungul timpului, acolo unde izvorăşte apa cea vie şi binecuvântată. Spre exemplu, înainte de a fi împărat, în secolul al 5-lea, ostaşul Leon descoperă în chip minunat izvorul din preajma zidurilor marii cetăţi a Constantinopolului, ocrotită de Maica Domnului, vindecând un orb, cu apa vie. După ce a ajuns împărat, el a construit o biserică în locul unde a avut vedenia, locaşul fiind renovat şi mărit de sfântul împărat Justinian cel Mare, în secolul următor. Împăratul Justinian a avut evlavie deosebită pentru acest izvor, fiindcă a fost chiar el vindecat cu apa cea vie, binecuvântată de Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului, cea care a dăruit vindecare multor suferinzi, de la împăraţi la oamenii cei mai simpli. Tocmai de aceea, hramul bisericii şi reînnoirea acesteia au ajuns să se constituie într-o sărbătoare de sine stătătoare, ţinută de Biserica Ortodoxă în fiecare an, în Vinerea Luminată. Sinaxarul zilei de astăzi face amintire de mai multe vindecări petrecute ca urmare a gustării sau stropirii cu apă din acest izvor. Icoana zugrăvită pentru această biserică este prăznuită în această zi şi este zugrăvită după tiparul icoanei Maicii Domnului, aducătoarea de biruinţă, reprezentând pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul în braţe. Ceva mai târziu, iconarii au început să introducă în imagine şi Izvorul Tămăduirilor, aşa cum ne-a rămas icoana până în zilele noastre. Icoana are un dublu sens şi subliniază, atât naşterea de către Maica Domnului a Fiului Lui Dumnezeu, Care este Începătorul Vieţii, dar şi vindecările de orice fel de neputinţă pe care ea le săvârşeşte cu cei care-i cer ajutorul. Poate, de aceea, toate zilele Săptămânii Luminate sunt pentru noi ca o singură zi pascală, iar Vinerea Luminată este cu atât mai deosebită, încât acum se săvârşeşte slujba specială a Sfinţirii apei cu care se stropesc bisericile, oamenii şi casele lor. Apa sfinţită este luată de către credincioşi şi este apoi folosită spre vindecare şi întărirea credinţei. Tot în cadrul acestei slujbe de Sfinţire a apei se pot rosti, la nevoie, rugăciuni, ceea ce ne aminteşte despre încredinţarea faptului că Dumnezeu se milostiveşte spre oameni şi îi ajută să treacă prin greutăţile cu care se confruntă pe parcursul vieţii. Tot astăzi, 3 mai 2019, Sf. Cuv. Irodion de la Lainici este pomenit în calendarul creștin ortodox, deoarece s-a făcut remarcat prin viața sa aleasă: postea foarte mult, își împlinea cu osârdie pravila și canonul, nu lipsea niciodată de la slujbe, noaptea o petrecea în lacrimile rugăciunii, iar ziua lucra ală¬turi de părinți la ascultările cele mai grele, astfel că la numai câteva zile după călugărie, pe data de 22 decembrie 1846, cuviosul a fost hirotonit preot și duhovnic pentru întreaga obște a Mă¬năstirii Cernica. Experiența uceniciei lângă Sfântul Calinic îi conferea un mare echilibru în luarea deciziilor, iar virtuțile pe care le avea, îl făcuseră unul dintre cei mai căutați duhovnici. Prin învestirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic, în anul 1850, Cuviosul Irodion a trebuit să părăsească Cernica pentru a se stabili la Mănăstirea Lainici, devenind duhovnicul Sfântului Calinic. Aici, cu acordul unanim al obștii monahale, la data de 15 iunie 1854, cuviosul părinte a fost instalat de Sfântul Calinic în egumenia Mănăstirii Lainici, unde formase o obște mai mare decât cele de la Cozia sau Tismana. În ziua de 3 mai 1900, Sfântul Irodion a trecut la Domnul, iar la mormântul său se petreceau multe minuni, mai ales că sfintele sale moaște au fost descoperite cu post și rugăciune, după 109 ani de la trecerea la Domnul, sub purtarea de grijă a Mitropolitului Olteniei, ÎPS Părinte dr. Irineu. La 1 mai 2011, la Mănăstirea Lainici a fost slujba de canonizare a Sfântului Irodion, supranumit şi «Luceafărul de la Lainici» sau «Luceafărul Olteniei», în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fapt care ne îndreptăţeşte pe toţi ca şi astăzi să înţelegem că strigarea: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!», se mărturiseşte până dincolo de îndoielile şi de frământările noastre cotidiene!
Profesor, Vasile GOGONEA

PS. Astăzi, vineri, 3 mai 2019, credincioşii sunt aşteptaţi de sărbătoarea celor două hramuri, «Izvorul Tămăduirii» şi «Sf. Cuv. Irodion», ale cunoscutei lavre din Defileul Jiului, la oficierea Sfintei Liturghii Arhiereşti, de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un grup ales de înalţi ierarhi, ajutaţi de numeroşi preoţi şi călugări, în altarul de vară al Sfintei Mănăstiri Lainici, Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here