Lumea gorjenească – Urale flaușate, datini păgâne, omagii tardive

1449

Începutul săptămânii ne-a adus o veste neașteptată. Ne-a părăsit Ion Caramitru. Actor mare, pe care l-am văzut în câteva rânduri pe scândura de lemn a scenei târgujiene, cetățean de onoare al urbei, doctor honoris causa al Universității ,,Constantin Brâncuși”, premiat de Teatrul ,,Elvira Godeanu”, ministrul Culturii care ne-a spălat, chiar la sfârșitul mandatului, de rușinea de-a fi rămas definitiv un oraș fără… Coloană. Nu cred să fi uitat nimeni că în septembrie 1996, un tribun îndrăzneț și prea arogant, cu pretinse veleități de brâncușolog de mare suprafață, în prezența unui numeros public adus ca la defilare, obligat să tropăie de plăcere și să aplaude partizan, însoțit de lume bună venită de la București și susținut de organele puterii legale, într-un desant trivial ne-a dovedit că orice se poate, că totul se poate…
Și au trebuit să treacă patru ani, în care să înfruntăm justiția și oprobiul public, să fim obligați fără somație la compromisuri de neînțeles astăzi, să ne complăcem într-o dulce așteptare, să ne lipsim de elementarele reflexe cetățenești, să așteptăm resemnați. Ajunseserăm a fi de o inconștientă nepăsare, căzuserăm în patima unor plăceri primitive, eram de o aroganță fanatică, eram… ca vai de mama noastră.
Într-un război cu toată lumea, de cele mai multe ori singur printre dușmani, în ceasul al 12- lea – eram chiar în preajma sărbătorilor de iarnă și la intrarea într-un nou mileniu –, când ne-a ajutat Dumnezeu și ministrul Culturii, dimpreună cu inginerul Virgil Călea și cu echipa sa de la Turbomecanica, și ne-au redat, într-o zi luminoasă, „conștiința de sine”. El a fost omul providențial care ne-a spălat de o rușine impardonabilă. Datorită demersului său am avut, în sfârșit, câștig de cauză.
În fața cui?
Cu timpul am redevenit impasibili.
Str. Calea Eroilor de astăzi – o incizie făcută cu abnegație habotnică pe obrazul trist și ridat al urbei lui Brâncuși – justifică actuala noastră stare de lehamite civică.
Cine ne va salva de data asta?
Ion Caramitru nu mai este…
Dumnezeu să-L odihnească în pace!
*
Ne plimbam conjunctural pe străzile mărginașe ale târgului, se auzeau greieri de țară, mirosea a țuică nouă de prună fabricată clandestin în curți de gospodari metropolitani, cineva scosese la geam o boxa din care răzbătea până spre inima orașului o melodie populară la modă și parcă se auzea și toba primăriei anunțând… toamna.
În centru, la Cinema „Sergiu Nicolaescu”, era anunțată o premieră de film românesc, pe afișul căruia am deslușit câteva nume de actori din localitate. Ne-am gândit să nu lipsim de la un așa eveniment și ne-am procurat din timp, de la casa de bilete, cele necesare. La ora anunțată, încliftați la patru ace, ne-am năpustit cu nonșalanță adolescentină pe ușa principală, alăturându-ne micului grup de curioși, care crezuseră de cuviință că e bon ton să participe la un așa spectacol de gală. De fapt, erau trei dintre cei patru actori de la TEG, care țineau să se vadă jucând într-un film artistic chiar de lung metraj și care, bineînțeles, veniseră cu toate rudele mai apropiate și cu prieteni dispuși să-i vadă spânzurați pe ecranul de pânză. Încolo, în sală, n-am văzut mai pe nimeni străin „de afacere”. Noi, cei câțiva curioși din afara sistemului, ei, cei câțiva interesați să se vadă „în viu” pe ecran, apoi, cei câțiva din echipa de filmare și alți câțiva obligați să promoveze filmul. Am numărat în sală vreo 45, cu tot cu plasatoare și cu pompierul de serviciu.
De ce așa puțină lume la un spectacol de gală venit tocmai de la București la fostul cinematograf „Victoria”?
Nu s-a găsit lume dispusă să-l vadă pe dragul de Valer Dellakeza jucând fără cusur, împreună cu Mircea Andreescu, în filmul „După 40 de zile”, regizat de tânărul Andrei Gruzsniczki și ajutat, după puteri, de Marian Negrescu, Simona Urs, Valeriu Bâzu și Eugen Titu.
Într-un rol de popă în care nu i-a stat rău deloc, l-am urmărit pe Marian Negrescu doar pe ecran, absența de la premieră fiindu-i bine motivată, apoi am văzut-o pe Simona Urs interpretând rolul unei funcționare dintr-o primărie de țară, unde i-ar fi stat bine de-adevăratelea, păcat că și-a ratat cariera, prietenul Valeriu Bîzu a combătut fără vorbe cu oameni ca lumea, preț de câteva mese, iar Eugen Titu n-a apărut pe ecran, dar ne-a povestit la sfârșit, cu lux de amănunte, cum a fost la filmări…
Păcat! N-a fost lume nici măcar la spectacolul de gală. Nici chiar actorii teatrului, pe care Valer Dellakeza i-a îngăduit în mai multe rânduri lângă el pe scenă, oferindu-le dezinteresat inima lui.. Așa-i când se fac mari copiii…
Puteau să vadă o poveste destul de incomodă sufletește, nu lipsită de un ușor patetism, despre o lume dispărută cam de peste tot, reținând cu detașare absolută doar sarcasmul unei solidarități păgâne, întovărășind moroii uitați prin vechile cimitire cu aroganța cabotină a celor în stare să fie de față la propriul parastas. Altitudinea acestei proiecții frizează o detașare absolută, anunțând dimensiunile unei realități de-acum îmbătrânită și definitiv înfrântă.
*
A fost zi de mare sărbătoare de Sfânta Maria Mică pentru lumea scriitoricească din Gorj.
Atelierul Național de Poezie „Serile la Brădiceni” a ajuns la cea de-a XXV – ediție. Felicitări tuturor celor ce s-au implicat și-au răzbit 25 de ani la rând să pună definitiv pe harta poeziei contemporane românești o fostă capitală de plasă – Brădiceni, localitate cu oameni gospodari care-au avut dintotdeauna aplecare spre cartea de învățătură. Dovadă, poeții născuți aici și susținuți editorial de Serile la Brădiceni.
Anul acesta au fost premiați poetul Andrei NOVAC, de loc din Târgu-Jiu, acum ajuns secretar de stat la Ministerul de Externe, cu sarcini exprese în susținerea culturii românești în afara granițelor prin Institutul Cultural Român, și criticul de carte Andrea HEDEȘ, redactorul șef al revistei clujene NEUMA. Primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui, poetul Ion Popescu Brădiceni și managerul Ion Cepoi au oferit cu generozitate diplome pentru prietenii Serilor la Brădiceni, toată lumea s-a simțit excelent și „s-a aprobat în unanimitate” întâlnirea de anul viitor.
Negreșit…
*
Doamne, nu poți să nu te minunezi, să nu fi patetic, să nu fi chiar fan într-o astfel de situație!… Cât ne-am chinui să ne ascundem între paginile unei diplomații a discursului, nu reușim decât pe porțiuni, partitura noastră echidistantă e tăvălită și amenințată fără menajamente și acoperită de hohotele de râs de la peluză, unde mahalaua politică vântură steaguri și lozinci, îndemnând în gura mare la încălcarea oricăror reguli ale jocului la care suntem martori, mai în fiecare zi.
Cine-ar fi crezut!? Oltenia noastră „a cucerit”, măcar și pentru doar 45 de zile și pe porțiuni, 6 (șase) dintre ministerele importante ale guvernului, atât cât mai e el, acum, după demisiile de onoare anunțate cu surle și tobe.
Vă dați seama?… Finanțele, Transporturile, Fondurile Europene, Energia, Economia și Apărarea și chiar biroul primului-ministru, toate sunt „în mânurile” unor olteni ca „draga de lume”.
Sunt sigur că ședințele de guvern, având pe ordinea de zi cele mai arzătoare chestiuni, se vor desfășura cu ușile închise și departe de ochii presei… locale în Sala Maură a Palatului nostru Comunal. Cu disponibilitatea-i recunoscută, generos și altruist cum îl știe toată lumea, parcă-l văd pe ministrul Dan Vîlceanu împărțind banii țării pe treptele Prefecturii din Târgu-Jiu, și-l văd și desenând cu talent și îndemânare, pe asfaltul din fața Catedralei, toate drumurile de care județele Olteniei – și al nostru cu prioritate – , au atâta nevoie ca să fie racordate elegant și flexibil și la zi cu toată lumea civilizată dimprejur și mai de departe. O să avem ieșire la mare, o să avem aeroport, o să avem trenuri de mare viteză și chiar… mocănițe, o să avem…
Dacă nu acum, când?
Dar, mă opresc, pentru că ne-am propus să nu facem politică în această pagina a XIV-a, arondată culturii printr-un contract cu numeroase clauze de confidențialitate.
Ne înfrânăm apucăturile politice pentru a nu stârni bănuieli de niciun fel, așa că ne impunem o prudență programatică, blocând suplețea curiozităților noastre șfichiuitoare și ușor acide câteodată.
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here