Astăzi, 12 octombrie, se împlinesc exact doi ani de când poetul Robert Șerban de la Timișoara, dar cum bine știe toată lumea, după mamă, din Turcineștii Gorjului, și-a îngăduit într-un binemeritat weekend să-și facă o plăcere ușor excentrică, adică să se supună la o încercare ieșită „din tipar”, stând opt ore fără întrerupere la „masa de scris”, prestând în contul poeziei într-un program de lucru normal, ca la fabrică, renunțând de bună voie chiar și la… pauza de masă.
Întâmplarea s-a petrecut de față cu lume multă – prieteni apropiați, scriitori profesioniști, familia toată, mass-media interesată și gură-cască îndrăgostită în timpul liber și de poezie –, în spațiul expozițional al Galeriei Pygmalion, unde Robert Șerban s-a prezentat la fix, conform programului afișat la vedere, având asupra-i un sul de hârtie tipografică – din care „se trag” pe rotativă ziarele – și un braț de creioane de toate culorile. S-a așezat „la birou”, și-a suflecat mânecile salopetei de poet recunoscut de breaslă la nivel național și fără să bage pe nimeni în seamă, parcă ascultând o comandă „de sus”, acompaniat de muze special pregătite și angajate cu ziua, urmare unui contract avantajos ambelor părți, a început să deseneze fără oprire versuri inspirate, parcă vibrând toate sub aripele unei păsări măiestre, fiecare într-o culoare, dovedind spre surprinderea asistenței și a conducerii galeriei, o certă vocație plastică, de o severă rigoare, cu calități demne de luat în seamă, nu lipsite de un anume lirism, care-l legitimează responsabil de-acum și în fața criticii de specialitate.
Nu degeaba, absolvent al unei facultăți de construcții, s-a specializat la zi și în domeniul artelor la una din secțiile de profil ale Universității timișorene… Tot ce a reușit să scrie până la sfârșitul programului a fost așezat generic sub un titlu inspirat, interpelând orgolios, cu luciditate cromatică, eventualii cititori, obligându-i la reflecție – Poemul curcubeu, un experiment –, o aventură spirituală cu vădită tentă impresionistă prin vibrația oraculară, deopotrivă lirică, dominată ispitit de prezența culorii. Într-o singură pagină, lungă de… 15 metri, și-a povestit cât a putut de cinstit propriile lui „nopți cu lună pe Oceanul Atlantic”, scornind cu eleganță magia amintirilor copilăriei și a unei adolescențe nu lipsită de unele rectificări biografice, intrând apoi curajos în ancadramentul sigur al unei vieți ce și-a propus să refuze categoric, încă de la începuturile ei, liniaritatea „realităților noastre” și un anume partizanat local. Toate întâmplările antologate cu succes doar pe o singură pagină neașteptat de lungă și în afara oricăror canoane și rețete, mărturisesc despre începutul frumos colorat al unei vieți așternute la vedere pe hârtia de ziar și demonstrează că „ziua de lucru” a poetului se cuvine a fi înțeleasă în deplina-i complexitate de nuanțe și idei, unite cu inteligentă sensibilitate într-o formă absolută, elaborată nu fără o anume voluptate intelectuală. Spirit liberal, Robert Șerban își asumă regia unui spectacol responsabil, încerându-se suprarealist într-o întreprindere aparent lipsită de mister prin prezența angelică a unui public nestatornic și care, fiind doar în trecere, izbutește să-și dea cu părerea „în cunoștință de cauză” și să empatizeze sincer și credincios cu poetul.
În tot ceea ce face păstrează un coeficient bun de autentică adolescență, de bun gust, de siguranță a inteligenței dublată de o sinceritate activă, reușind să impresioneze de fiecare dată prin pragmatismul intimidant care-l consacră ca fiind o voce declarat-singulară nu doar a generației sale, mustind de talent, recunoscut la scenă deschisă printr-un acord unanim. E pe agenda mea de ani buni și de fiecare dată mă surprinde prin felul în care-și prezintă „marfa”, urmare unor multiple activități atât de frumos caligrafiate pe câmpia de necuprins a umanioarelor, toate cu certă vibrație constructivă, punând cu candoare de poet veritabil pietre durabile la temelia piramidei lui – de-acum piramida Robșer, singulară deocamdată și cu adevărat interesantă și gata să ne accepte drept oaspeți, vizitând-o cu gândul la sărbătorile viitoare cu care urmează neapărat să ne dea gata din prima încercare. 
După o zi plină, înțeleasă ca pe o provocare poetică, după o experiență narativă susținută cu mijloace plastice pentru a-i accentua originalitatea, Robert Șerban revine acasă cu o recoltă lirică subîntinsă experimental unui curcubeu din litere colorate, rulat cu grijă și păstrat în rezervă o vreme, departe de ochii eventualilor curioși. Acum vreo lună și ceva, împreună cu o Casă de editură capabilă de Pariuri Literare, ne-a servit o adevărată surpriză, transcriind în paginile unei elegante cărți de poezie întreaga poveste de-o zi, desenată în filigran în urmă cu aproape doi ani. Și cartea există în librării la îndemână cititorilor și are poze-document capabile să dea socoteală câtorva cârcotași cu ușoare neîmpliniri și poate fi chiar și auzită într-o lectură de autor care reușește să transmită emoțiile momentului, rămas definitiv desenat, cum spuneam, cu certe calități artistice, pe un nobil veșmânt de hârtie de ziar.
Ar fi fost frumos ca astăzi, la Centrul Cultural de la…
Turcinești să se lanseze cartea cu poetul de față și cu tot neamul lui din dunga Jiului venit să-l susțină din interes și cu tot entuziasmul. Îmi închipui că banere mari – adică lungimi standardizate oficial din poemul curcubeu – traversează strada principală, că portretul autorului stă așternut la vedere pe porțile gospodarilor care-au înțeles electoral acțiunea culturală „venită” de la Timișoara, că sunt cărți suficiente pentru a stâmpăra foamea de poezie a adolescentelor aduse cu clasa ca să obțină autograful atât de râvnit, că… Nu mai departe, la noi la Bălănești, la FilipArtGallery, am fi fost în stare să-i vernisăm o expoziție cuprinzând eșantioane relevante din poemul curcubeu, înrămate cu gust și atârnate elegant pe pereții albiți de curând cu ceva eforturi administrative. Catalogul expoziției ar fi cuprins între coperte de geam cei 15 metri de poem desenat, bineînțeles la o scară pe care am fi convenit-o de comun acord, am fi pus sub geam chiar vocea poetului, iar critici de artă cu competențe recunoscute s-ar fi pronunțat definitiv despre inițiativa curajoasă de a se fi complicat plastic, folosind toate culorile avute la îndemână, completându-și fericit portretul de intelectual. Dintotdeauna, de când îl știu și-l urmăresc pe Robert Șerban, a fost omul-orchestră, argintul viu al generației lui, mult peste cei din același contingent – și pe ei i-a prins revoluția făcând de planton schimbul… doi –, poate și de aia nu poate sta pe loc o „clipită”, e cel care mai mereu n-are timp, e permanent preocupat de ceva… important, vorbește cu tine și are treabă și cu mâinile, nu-ți lasă timp nici măcar pentru o replică, le știe pe toate și nu-l mai surprinde nimic, te privește insistent și-ar vrea să te întrebe ceva ce nu te-a mai întrebat nimeni până la el, așteaptă răspunsuri deștepte exprimate cât mai concis, vrea să-i povestești în vorbe puține doar ce-l interesează pe el, te roagă să-i transmiți eventualele detalii în scris la post-restant, poate vorbi doar „pe scut” la telefon și nu la orice oră, e mai mereu la masa de scris, e pe sticlă, are și serviciu…
Acum vreo doi ani, poate chiar trei, la Galeriile ARCUB de pe Lipscani, criticul Erwin Kessler tocmai deschisese o expoziție de pictură cu lucrări din colecția doctorului Sorin Costina de la Brad. Părea să fi prins o după-amiază liniștită, ajunsesem la expoziție cu gândul să-l întâlnesc pe doctorul Costina, să stăm de vorbă doar câteva minute, mă învârteam printre lucrări ca să mă pun la punct „cu subiectul”, încercând să-mi construiesc în cap o intrare-n vorbă „cu protocol”, când din senin s-a năpustit peste doctor tânărul Robert Șerban, tocmai picat cu ultimul avion de la Timișoara chiar în buricul Bucureștiului și care, cu un entuziasm de invidiat, l-a supus chiar de la început unui tir de întrebări, foarte importante și care toate așteptau un răspuns imediat, și discuția lor s-a întins, după ceas, preț de mai bine de trei sferturi de oră. Când, în sfârșit, îmi venise rândul să intru-n vorbă cu doctorul Costina, era deja obosit, extenuat, pierit și cu ultimele puteri încerca să-și revină de sub noianul întrebărilor lui Robert și mi-a dat de înțeles, cu o politețe adusă de peste munte, că cel mai potrivit ar fi să ne vedem la… Brad, ca să putem sta de vorbă pe îndelete. L-am avut în două rânduri oaspete pe Robert Șerban la FilipArtGallery, prima dată a descins în bătătură la noi dintr-o mașină înmatriculată în „vestul țării”, cu daruri ca lumea și cu o doamnă frumoasă foc, însoțit și de un tânăr adolescent, deștept și deja publicat la o editură râvnită de scriitorii profesioniști cu cotizația la zi. A doua oară a venit respectând viteza legală, avându-l de-a dreapta chiar pe tatăl lui, publicistul și poetul Ion Șerban Drincea, cândva secretar de redacție la… Gorjeanul.
De fiecare dată s-a uitat curios la pereți, ne-a prețăluit și după cărțile de pe rafturile bibliotecii noastre de țară, ne-a completat generos autografele lipsă, am stat și de vorbă, am făcut poze cum se-ntâmplă de-o vreme cam peste tot, ne-am promis „marea cu sarea” și a făcut ce-a făcut – aici s-a dovedit oltean adevărat – și n-a plecat cu mâna goală de la noi. Când l-am aflat plecat pe linie la vale, ne-am așezat „la birou” ca să refacem fișele de inventar de la FilipArtGallery, să le aducem la zi și să intrăm în legalitate… S-a revanșat la scurt timp, a pus piper pe limbă unor prieteni, surprinși nevoie mare că în emisiunea lui Robert Șerban a fost prezentată, la o „oră de maximă audiență”, o carte de-a noastră, motiv pentru care editura a fost obligată – „în regim de urgență” – la o suplimentare de… tiraj.
Cum se știe, prietenul nostru are publicate multe cărți de poezie, are câteva volume de interviuri luate unor personalități din lumea bună a culturii, are transcripții după emisiunile lui de televiziune, figurează în antologii românești și din afară țării, e șef de festival de poezie și nu refuză și participă la rîndu-i cam peste tot, apucă burse, stă ca boierii în rezidențe plătite de alții, face câte și mai câte… Am să vă stârnesc puțin curiozitatea, dacă încă n-am reușit pe dea-ntregul și-am să vă spun că o carte de-a lui la care țin mult de tot – Urmele călătoare ale sculptorului / Doru Covrig în dialog cu Robert Șerban – ni se pare un regal în domeniu, adică în ceea ce înseamnă astăzi „noua urbanistică” a relațiilor dintre prieteni. A făcut un interviu fluviu cu sculptorul Doru Covrig, de mulți ani rezident în Franța, dar care are, mai bine zis a avut o lucrare la Hobița, când în anii ’80 și ’81 s-au ținut și la noi două simpozioane de sculptură, de lucrările cărora n-am fost în stare, spre rușinea noastră, să avem grijă ca să ne putem lăuda și astăzi cu ele. Doru Covrig, pe care-l admirăm pentru tot ce-a făcut și încă mai face pentru sculptură, cu care avem și o corespondență puțin zis interesantă, s-a ridicat „la înălțimea” lui Robert Șerban – profesionist în a-i pune întrebări – și a dat de fiecare dată răspunsuri care ne-au uimit și ne-au pus pe… gânduri. Cât mi-ar plăcea să-i organizăm o mare expoziție de sculptură și desen la Târgu-Jiu și să-i dăm, așa cum merită cu prisosință, pentru întreaga activitate – Premiul Brâncuși! Apropo, dacă de sărbătorile de sfârșit de an Lumea gorjenească reușește să dea și ea premii așa cum și-a propus, atunci pentru secțiunea de poezie îl avem deja în cărți pe Robert Șerban cu Poemul curcubeu, carte pe care o recomandăm cu căldură tuturor..
Nu pot să închei, fără să mă mir de ce n-a participat poetul cu un performance în vreo hală industrială din oraș, altfel spațiu neconvențional arondat Bienalei Art Encounters 2021, unde vocea lui ar fi răsunat spectaculos sub flamurile unui curcubeu desenat la „scara 1/1” din litere colorate.
Pentru noi, Robert Șerban, plimbîndu-se pe str. Victoriei din Târgu-Jiu, în spinare cu un curcubeu din litere colorate, e mai important decât dl. artist Cădere, văzut ca și el, preumblându-se, dar pe o stradă… pariziană.
Oricum & oricând s.r.l., îl așteptă pe poet, acasă, la Gorj.
Vasile VASIESCU
