Lumea gorjenească – O viață petrecută pe scândură…

Învinuit de prea multă modestie, l-am văzut zilele trecute flanând ușor și enigmatic pe strada mare, cu o lentoare bine afișată teatral și parcă urmărit de-o aură scăpărând de viețile atâtor personaje pe care le poartă dintotdeauna cu sine, ca pe o dulce povară, într-o raniță atârnată neglijent pe umărul drept, obligat pe linie de serviciu și de fișa postului. Am fost ani de-a rândul turma cea cuvântătoare și lacomă, spectatorii lui cu ceva vechime recunoscută în câmpul muncii, așezați comod în fotoliile sălii de teatru, urmărindu-l seară de seară cu o atenție boierească, nu lipsită de o anume răbdare diplomatică, hotărâți să înțelegem pe de-a-ntregul, cu vibrândă tulburare, viețile atâtor personaje pe care le-a descris cufundat de cele mai multe ori fericit în povestea atât de palpitantă a fiecăruia. Ranița lui e ca o corabie a apostolilor, în derivă acum la o margine de viață petrecută cinstit doar pe scândura unui teatru ajuns, iată, nerecunoscător și fără memorie.
– „Un’ te duci, dom’ Bibi?”
– „Mă duc să predau, cu acte-n regulă, la recuzita teatrului, toate personajele mele cărora, prin contract, a trebuit să le dau viață pe scenă atât cât a fost cerere și, mai ales, atât cât a fost înțelegere managerială. Și am vreo… sută. Dacă n-ar fi atâta liniște și n-am fi ocupați cu alte treburi mult mai importante, aș putea face cu ele o companie cu care, după apelul de seară, aș defila pe străzile orașului, închipuindu-mă învingător în aplauzele încărcate de emoție ale concetățenilor mei. Sunt trist și îngenuncheat la picioarele unui tron iluzoriu, dar cei mai mulți mă văd tolănit dezinvolt, încă tânăr și în putere, stând degeaba după atâta muncă încununată de biruinți și succese, pe care le-am împărțit frățește cu ceilalți constructori de minuni cu care am răzbit în fața spectatorilor”.
Mi-l închipui, de-acum, pe dom’ Bibi, liber de contract, așezat în fața unui imens șevalet, desenând în culorile unei toamne venită mult prea devreme conturul dramatic al tuturor personajelor lui, adevărate seminții zidite, cu tot cu legende, la temelia singurelor piramide îngăduite în amintirea aflată sub o blândă priveghere a istoriei, atât cât mai licăre în memoria noastră. El, actorul Teatrului nostru, s-a dovedit, încă de la începutul luptei cu hârtiile și cu oamenii așezați temporar în scaunul puterii, un ctitor pasionat și curajos, cu o alcătuire fizică destul de fragilă, dar de o disciplină intelectuală riguroasă, circumscrisă pe scenă numai indicațiilor regizorale.
Nu s-a lamentat niciodată, în nicio împrejurare n-a trădat și l-am urmărit mereu cu încântare, de fiecare dată apreciindu-i candoarea dublată de o sinceră nedumerire, realizând, prin contrast, ridicolul clișeelor verbale sau al acțiunilor fără vibrație, la foc mic, ale celor prea mulți, care au dus tava, travestiți jalnic în vedete fără har și fără pic de originalitate. A primit în mai multe rânduri, pe merit, însemnele actorului îndreptățit să strălucească în lumina reflectoarelor, a fost aplaudat cu generozitate pentru succesul de-o seară asumat cu impecabilă eleganță, nevenindu-i să creadă că numele lui poate fi chemat cu insistență la rampă, că el este cel care reușește să producă pe moment bucurie adevărată unui public pestriț și de cele mai multe ori sceptic și descumpănit la începutul vorbelor lui, dar care încet, încet, cuprins de frumusețea cuvintelor potrivite și spuse chiar cu talent, se lasă frumos păcălit de povestea tulburătoare pentru care a rămas până la sfârșit, ocrotit în mantiile de pluș ale fotoliilor, toate orânduite pe rândul întâi, în semn de maximă prețuire. Și tot el, publicul, la sfârșitul fiecărui spectacol, cu chipul încă tremurând de emoție în oglinzile strălucitoare din foaierul ocrotit de pozele tuturor slujitorilor teatrului, îi aduce o caldă reverență, mișcat de frumusețea poveștii spusă încă o dată pe scândura modestă de lemn, scârțâind înăbușit sub greutatea atâtor personaje închipuite de el. Dom’ Bibi, aflat în distribuția mai tuturor spectacolelor din repertoriul oricărei stagiuni teatrale întâmplate la Târgu-Jiu, n-a făcut decât să răspundă totdeauna bucuros la salutul prietenesc adresat lui, ca și cum toată povestea de pe scenă ar fi spus-o doar el.
„Viața mea s-a petrecut bună parte, cea mai mare parte, pe scena Teatrului din centru. Mi-am dorit dintotdeauna să joc, să fiu în fața oamenilor, să am ceva de spus, ceva important, ceva ce n-a mai spus nimeni până la mine, ceva gândit și scris de cineva care contează prin ce a fost în stare să lase posterității, o operă care să dăinuie peste timp prin adevărul ei înțeles de toată lumea.
Și ce s-a ales din viața mea? Ce-a care am petrecut-o mai mult pe scenă?
Sculpturile de for public rezistă timpului dimpreună cu orașele pentru care au fost create, picturile stau la vedere pe simezele pinacotecilor și pot fi oricând admirate, cărțile umplu dintotdeauna rafturile marilor biblioteci și sunt la îndemâna cititorilor…
În piesele noastre de teatru, viața răzbește doar de pe-o seară pe alta, rămâne amintirea aplauzelor, poate afișele și programele de sală, poate câteva cuvinte într-o cronică teatrală, poate fotografiile de spectacol din foaier, poate… Chiar, acum când trebuie să bat în retragere, când chiar mă retrag „din activitate”, poza mea o să mai rămână atârnată pe peretele alb din foaierul teatrului, unde-am venit cu plăcere atâția ani? Și n-o să întrebe spectatorii, cei noi, bineînțeles, de ce nu mă văd de-adevăratelea, „pe persoană fizică”, pe scenă?
Asta-i viața! Mergem înainte…
Ce-o să fac? O vreme o să-mi joc singur rolurile și n-o să întârzii de la nici o repetiție, o să mă pregătesc cu aceeași dăruire și emoție, așa cum am făcut-o în tot timpul vieții mele dăruită scenei. Dacă o să-mi lipsească aplauzele? O să duc lipsa lor… Cine să mă mai aplaude? O să trăiesc doar din amintiri… Cred că se poate trăi bine, o vreme, având la îndemână atâtea amintiri frumoase. Pentru astea nu plătești niciun impozit și chiar nu trebuie să dai socoteală la nimeni. Îți umpli singurătatea și, la o adică, dacă mai ai cui, poți să le mai și povestești…
Nu sunt eu nici primul, nici ultimul. De multe ori am încercat să-mi imaginez cum va fi… Și n-am reușit niciodată să mă concentrez îndeajuns ca să mă văd în postura de-acum. Aveam totdeauna treabă, mă luam mai mereu cu viața…
Acum o să încerc doar să-mi imaginez cum era când sălile pline de spectatori îmi aparțineau, când aplauzele lor mi se cuveneau și mai eram și sigur că le meritam. Iertată-mi fie lipsa de… modestie.
Imperturbabil și senin, încercându-mi memoria printr-un neobișnuit, pentru mine, ceremonial, voi sta mereu la sfat cu… amintirile.
Singur printre amintiri…
Se poate și-așa. Trebuie!”
I-am căutat lu’ Dom’ Bibi, cu discreția impusă de legile în vigoare, dosaru’… Și l-am găsit, pus bine, de-o parte, pînă mai de curînd adus la zi, În ultima vreme nu a mai prea contat în economia personalului angajat, nu a mai prea fost în cărți, a fost deasupra multora și-l țineau … în vitrină, ca pe un prețios bibelou de porțelan. Se năpustiseră pe scândura de lemn cei din generația tânără. Și pe bună dreptate… Ăștia nu mai au răbdare, vor neapărat să ardă… etapele. Cum să-ți faci loc dacă nu-i împingi pe alții la… mantinelă ? Iată, cu nume și prenume, câteva din „buletinele” cu care a figurat în scripte la „biroul populației”, având pentru fiecare nouă identitate aceeași adresă, pe str. Victoriei, nr. 36, colț cu str. Calea Eroilor, în clădirea Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”, ocupând, mai mereu, cabina de lux cu vedere la… lumea cea mare:
„Numitul Bâzu Valeriu s-a născut la 5 octombrie 1956, în comuna Bumbești-Jiu. Debutează în 1972, în rolul Copilului din piesa Pe strada noastră de Horia Lovinescu. Ca amator, a mai jucat în Trei generații de Lucia Demetrius (1974), Nota zero la purtare (1976) și Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga (1982).
Din 1993, este Actor al Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”.
Absolvă, în 2006, Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În stagiunile teatrale, între anii 1993 – 2013, joacă pe scena Teatrului din Orașul nostru personaje de tot felul, după cum urmează: Nae Girimea – D’ale carnavalului, de I. L. Caragiale, regia Marian Negrescu; Jacques – Jacques sau supunerea, de Eugen Ionescu, regia Marian Negrescu; Jourdain – Jourdain cel scrântit, de M. Bulgakov, regia Cristian Juncu; Anucichin – Căsătoria, de N. V. Gogol, regia Cristian Juncu; Tatăl copilului – Muck cel mic, de Wilhelm Hauff, regia Ion Alexandrescu; Leandro – Interesul poartă fesul, de Jacinto Benavento, regia Eugen Titu; Sir Andrew – A douăsprezecea noapte, de W. Shakespeare, regia Marian Negrescu; Hans Frosch – Semnul Crucii, de G. Marcel, regia Radu Tempea; Cato – Carantina, de Tullio Zanovello, regia Bogdan Cristian Drăgan; Claus von Stauffenberg – Revolta de pe urmă a Evei Braun, scenariul și regia Bogdan Cristian Drăgan; Luka – Ursul, de A. P. Cehov, regia Bogdan Cristian Drăgan; Sly – Îmblânzirea scorpiei, de W. Shakespeare, regia Marian Negrescu; Florescu – Te plătesc ca să mă iubești, de Dan Tărchilă, regia Nicu Ursu; Ilie – Take Ianke și Cadâr, de V. I. Popa, regia Nicu Ursu; Regele – Motanul încălțat, de Heinz Kahlau, regia Ion Alexandrescu; Clark – Bietul John, de Bogdan Drăgan, regia Bogdan Cristian Drăgan; Nae Ipingescu – O noapte furtunoasă, de I. L. Caragiale, regia Marian Negrescu; Domnul Smith – Cântăreața cheală, de Eugen Ionescu, regia Bogdan Cristian Drăgan; Pantalone – Commedia, scenariul și regia Marian Negrescu; Sisif – Neînțelegerea, de Albert Camus, regia Nicu Ursu; Nae Cațavencu – O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale, regia Marian Negrescu; Peppino – Angajare de clown, de Andrei Vișniec, regia Nicu Ursu; Piticul Bărbilă – Căciulița roșie, de Radu Gyr și Nicolae Milcu, regia Ion Alexandrescu; Pugaciov – Sinucigașul, de Nicolai Erdman, regia Eugen Titu; Argan – Bolnavul închipuit, de Molliere, regia Bogdan Cristian Drăgan; Vodă – Capul lui Moțoc, de Horia Gârbea, regia Bogdan Cristian Drăgan; Regizorul – Cacealmaua, de Tudor Berca, regia Ion Alexandrescu; Paracliserul orb – Dropia, adaptare de Ion Cepoi după Paracliserul de Marin Sorescu, regia Marian Negrescu; Părintele Dănilă – Baltagul, după Mihail Sadoveanu, regia Nicu Ursu; Sfetnicul – Ultimul Împărat, de Valentin Nicolau, regia Vitalie Lupașcu; Southwark – Victorie, de Howard Barker, regia Gelu Badea; Domnul Cochet – Floare de cactus, de Pierre Barrillet și Pierre Gredy, regia Nicu Ursu; Tomao Nicomaco – Îndrăgostiții din Ancona, de Vajda Katalin, regia Andrei Mihalache; Puck – Visul unei nopți de vară, de W. Shakespeare, regia Marian Negrescu; Don Luis – Dom Juan, de Moliere, regia Gelu Badea; Udrea – Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, regia Nicu Ursu; Clown – Paiața, de Yves Heurte, regia Gelu Badea; Geppetto – Pinochio, de Carlo Collodi, regia Ion Alexandrescu; Chelnerul – Și miniștrii calcă strâmb, de Ray Cooney, regia Andrei Mihalache; John de Gaunt – Richard al II-lea, de W. Shakespeare, regia Horațiu Ioan Apan; Palade – Raiul, prima pe dreapta, de Cornel Udrea, regia Zoltan Schapira; Osip – Revizorul, de N. V. Gogol, regia Andrei Mihalache; Împăratul Roșu – Harap Alb, de Ion Creangă, regia Ion Alexandrescu; Brâncuși – Procesul Brâncuși, scenariul și regia Bogdan Cristian Drăgan; Bătrânul domn – Nu sunt turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, regia Maria Negrescu; Luciano – Bătrânii, de Giampiero Frondini, regia Achille Roselletti; Moș David – Pupăza din tei, de Ion Creangă, regia Ion Alexandrescu; Crainicul – Ieșirea în lume, adaptare după La Lilieci de Marin Sorescu, regia Marian Negrescu; Barbila Colilie – A fost odată, de Lili Marton, regia Ion Alexandrescu; Ferapont – Trei surori, de A. P. Cehov, regia Ovidiu Caița; Chelner – Balera, de Achile Roselletti, regia Achile Roselletti; Stângaciu – Felia, de Jean Daniel Magnin, regia Cristian Ioan; Comisarul Trougnton – Bigamul, de Ray Cooney, regia Cristian Ioan; Lord Battersby – Me and my girl, de Douglas Furber și L. Arthur Rose, regia Achille Roselletti; Gropar 1 & Profesorul – Porunca a 7-a, de Dario Fo, regia Marian Negrescu; Preotul – Stress, de Achille Roselletti, regia Achille Roselletti; Ionel – Nasta, după G. M. Zamfirescu, regia Pompiliu Ciochia; Consilier – Viața teatrală, scenariul și regia Achille Roselletti; Ianke – Take, Ianke și Cadâr, de V. I. Popa, regia Marian Negrescu”. Cu poștalionul de seară, la închiderea ediției, am primit o scrisoare care ne-a liniștit: „Urmare cererii dv., vă comunicăm că perioada 2014 – octombrie 2021 din Dosaru’ numitului Bâzu Valeriu, Actor la TEG – ul din localitate, se află în lucru.
Rămâneți în atenția noastră, cu deosebită considerație; ss. Indescifrabil”.
Rămâne ca și noi să mai lucrăm pe textul pentru dom’ Bibi, cu ocazia împlinirii celor 65 de ani și a ieșirii… din scenă.
– „Și ce-o să faci, dai vreo petrecere?”
– „O să fac o masă cu toate personajele mele, ele sunt sigur că mă iubesc și și io le-am iubit pe toate cu aceeași măsură. Și n-o să purtăm… mască. Cred că o să fim mai bine de-o sută. Mi se pare de ajuns… Sper să ne încadrăm în tiparul noilor legi pe care trebuie, obligatoriu, să le respectăm. Altfel”…
Domnule Actor Valeriu Bâzu, vă urăm La mulți ani!
Vasile VASIESCU