Lucrările la noul spaţiu închis din spatele halei de carne din Piaţa Centrală a municipiului Târgu-Jiu dau semne că se vor încheia la 1 februarie. Potrivit reprezentanţilor autorităţii locale, deocamdată încă se mai lucrează la interiorul acesteia însă în curând piaţa închisă va adăposti circa 150 de producători agricoli şi comercianţi de fructe şi legume. “Piaţa acoperită este acum într-un stadiu avansat, sperăm ca la 1 februarie să fie gata. Când va fi dată în folosinţă o vom pune la dispoziţia producătorilor şi a cetăţenilor. Ştiu că se lucrează la partea de tubulatură, de aer condiţionat, de închideri; urmează să se procure linoleum pentru partea de pardoseală. Vor fi aproape 150 de locuri, împărţite pe parter şi etaj. Fiecare societate va găsi un corespondent şi în hală în aşa fel încât să-şi poată desfăşura activitatea după propriul interes. Cei care au contracte cu noi primesc masă în noua hală. Ei vor alege dacă vor să-şi comercializeze produsul la cupolă sau să meargă într-o zonă încălzită. Ideal ar fi ca în această hală, pe perioada 1 decembrie – 1 aprilie, toată lumea să-şi desfăşoare activitatea fericiţi fiind feriţi de intemperii”, a declarat directorul Edilitara Public, Alexandru Zaharia.
Taxele percepute producătorilor din Piaţa Centrală de către municipalitate vor rămâne aceleaşi şi după mutarea în hala acoperită. Cu aproximativ 500 de contracte încheiate pe toate pieţele din municipiu, Primăria Târgu-Jiu reuşeşte anual să aibă încasări de circa 3 milioane de lei. “Taxa va rămâne aceeaşi; acum este 5,4 lei/mp/zi la producători, la societăţile comerciale fiind mai mare adică de 7,1 lei/mp/zi. Este o activitate pe care reuşim să o ţinem pe linia de plutire; avem aproape 500 de contracte pe toate pieţele din municipiu. Ca şi încasări, anual, avem pe pieţe în jur de 30 de miliarde lei vechi.”, a precizat Zaharia. Valoarea totală a investiţiei este de circa 2 milioane de lei, suprafaţa desfăşurată fiind de 1.300 de metri pătraţi.
Izabella Molnar