Lucian Blaga, poet de talie, prozator, dramaturg, filosof, profesor universitar, a îndeplinit și o bogată carieră diplomatică în mai multe capitale europene: Varșovia, Praga, Berna, Viena, Lisabona. În primăvara anului 1928, s-a decis să fie transferat de la legația țării noastre din Praga la legația din Berna (1928-1932). Va reveni la Berna în 1937.
Această perioadă a coincis cu două evenimente importante: marele proces al optanților maghiari și împlinirea unui deceniu de la înfăptuirea Unirii, grație unor politicieni inteligenți și patrioți și dinastiei regale (Regele Ferdinand și Regina Maria). Referiri la primul eveniment le găsim în articolul ,,Nicolae Titulescu” de Lucian Blaga, în ”Isvoade”, Editura Minerva, București, 1972.
După cum se știe, Nicolae Titulescu este cel mai de seamă diplomat pe care România l-a avut vreodată, ,,cea mai strălucită inteligență ce am întâlnit-o în viață” (L. Blaga). Prin acest celebru proces, care a stârnit mare vâlvă în presa internațională, Nicolae Titulescu trebuia să apere legitimitatea reformei agrare din 1921 și să justifice exproprierea moșierilor maghiari care aveau pământ în țara noastră, dar optaseră pentru cetățenia maghiară. Geniul său nu putea să suporte eșecul, după sesiunea din ianuarie a Ligii Națiunilor, de aceea, a rămas în continuare la Geneva, sub pretextul că era bolnav, în realitate trebuia să pregătească temeinic dosarul, în vederea unei pledoarii în sesiunea din iunie a acestui organism internațional.
De cum a intrat în sala de ședințe a sesiunii, din comportamentul corespondenților de presă și al întregii asistențe, s-a resimțit imensul prestigiu de care se bucura Nicolae Titulescu. ,,În ședință, afirmă Blaga, Titulescu a citit cu un glas de metal nobil de-o transparență cuceritoare, o declarație arătând punctul de vedere românesc”. Președintele Ligii Naționale s-a aliat în numele Consiliului Ligii la această problemă prezentată de Nicolae Titulescu. Boala sacră de care suferea celebrul diplomat luase sfârșit. Victoria era de partea lui. Surprins de eșec, contele Apponyi, ,,cu nasul de vultur”, a încercat să protesteze, dar în zadar.
La 15 iunie 1928, după victoria lui Nicolae Titulescu, Lucian Blaga trimite guvernului român un lung raport care se sfârșește astfel: ,,Nu pot să închei acest raport fără a atrage atențiunea asupra unui amănunt nu lipsit de importanță. Și anume: impresia ce se desprinde din unele comentarii, indiferent de atitudinea lor în această chestiune, e că afacerea optanților va mai ajunge probabil într-o formă sau alta în fața Consiliului Ligii Națiunilor.”
La Berna, Lucian Blaga se confrunta cu numeroase aspecte politice complexe, neîntâlnite la Varșovia și la Praga. La împlinirea unui deceniu de la Unire, se intensifică activitatea unor cercuri iredentiste, de denigrare a realităților românești, a politicii guvernului de la București față de minoritățile naționale sau față de anumite confesiuni religioase, la care se adaugă denaturarea importanței mărețului act din 1918.
Pavel Țugui încredințează tiparului, pentru prima dată, texte aparținând lui Lucian Blaga, ca atașat de presă al Legației României din Elveția, ce conțin diverse articole de respingere a propagandei unor cercuri revizioniste maghiare din anii 1928-1932 și rapoarte adresate guvernului român legate de aceste manifestări tendențioase.
Născut la 1 noiembrie 1921, în localitatea bucovineană Vicovu de Jos, Pavel Țugui urmează școala primară și gimnazială în satul natal, apoi Școala Normală de la Cernăuți și Șendriceni. Continuă studiile la Școala Militară din Ineu, ofițeri de rezervă, de unde este trimis pe front. Susține bacalaureatul în 1946, după care urmează trei ani la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Implicat în politică, în perioada stalinistă și dejistă, ocupă înalte funcții, dar în 1960 este destituit și exclus din partidul comunist, pentru ”idei naționaliste”.
Om integru, cu verticalitate morală, prin funcțiile pe care le-a avut, a venit în ajutorul unor intelectuali de calibru destituiți. L-a ajutat pe Alexandru Piru pentru a fi reintegrat în învățământ, ca asistent, în 1956, după ce, timp de 7 ani, a lucrat ca strungar, paznic sau salvamarist. L-a sprijinit pe Tudor Arghezi, care, fiindu-i interzis a mai publica, ajunsese muritor de foame, pe Lucian Blaga, destituit din învățământ în 1948, pentru a fi integrat în sistemul editorial. S-a dus personal la Cluj, a purtat un dialog cu Lucian Blaga și a insistat să fie publicat în ,,Steaua”. În ,,Revista de istorie și teorie literară”, cu apariție trimestrială, din anii 1984-1985, Pavel Țugui a publicat un set de articole pe tema ,,Cazul Blaga”.
La intervenția lui Pavel Țugui, George Călinescu, îndepărtat din învățământ în 1949, este reintegrat în 1960. În 1955 a propus noi membri pentru Academia Română, pe Tudor Arghezi și pe Tudor Vianu, de asemenea, reprimirea în acest for științific a lui Lucian Blaga, Dimitrie Gusti și Constantin Rădulescu-Motru, cerere la care s-a opus fostul student al filosofului, Miron Constantinescu. De la el s-au aflat multe lucruri din culisele societății acelor vremuri. Textele descoperite de Pavel Țugui au fost publicate în ”Revista de istorie și teorie literară”, Anul XXXIII, iulie-septembrie 1985. Politicienii revizioniști de la Budapesta, cu sprijinul unor organizații religioase catolice și a al unor cercuri politice naționaliste și conservatoare din Germania, Italia și Austria au declanșat, în preajma aniversării unui deceniu de la Unire, o campanie furibundă de denigrare a României. În ziarul catolic ,,Basler Volksblatt”, de culoare politică conservatoare și catolică din 12 august 1928, este publicat un articol defăimător cu privire la unirea Ardealului cu Țara și la politica guvernului român față de unele minorități și culte. La afirmația calomnioasă precum că Unirea Transilvaniei cu Regatul Român a fost obținută prin ”,,teroarea românească”, dimpotrivă, Lucian Blaga arată că Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la care au participat peste 100.000 de reprezentanți ai românilor, s-a desfășurat sub o mare presiune din partea maghiară care căuta să împiedice Unirea, în condițiile în care la Cluj se afla o armată ungurească de 30.000 de secui, iar la Sibiu, o armată de vreo 60000 de soldați sub comanda feldmareșalului Mackenesen. Detașamente ungurești se aflau mai în toate orașele din Transilvania. Mulți reprezentanți români (delegați) au fost arestați de acești soldați, maltratați și chiar împușcați. Armata română a descins la Sibiu către mijlocul lunii decembrie și ea a venit în Transilvania, fiind chemată de populația civilă neînarmată, pentru a fi apărată.
Desigur că această propagandă revizionistă, antiromânească își avea izvorul în politica guvernului horthyst de la Budapesta, împrietenit cu guvernul Mussolini, dictatorul fascist al Italiei. De asemenea, plângerea minorităților ungurești adresată Societății Națiunilor era lipsită de orice temei, deoarece aveau tot atâtea școli câte aveau în Transilvania de sub democrația ungurească, deși majoritarii erau românii.
Publicațiile catolice elvețiene își intensifică propaganda antiromânească, astfel că în revista ,,Ecleziastica” au apărut niște informații tendențioase, inventate, privind unele măsuri ale guvernului român, considerate anticatolice. Faptul că în Satu Mare nu luaseră bacalaureatul decât 85 de candidați din 259, deși, în întreaga țară, luaseră doar 39%, consideră autorul articolului denigrator că era un semn al luptei culturale împotriva catolicilor.
Atașatul de presă, Lucian Blaga, expediază o scrisoare în țară lui Eugen Filotti, subsecretar de stat, prin care îl informează despre conținutul propagandei antiromânești care se intensifică. De îndată ce primește informații clare din partea română referitoare la problemele ridicate, răuvoitoare, născocite din revista ,,Ecleziastica”, Lucian Blaga se adresează, printr-o scrisoare, directorului acesteia, prin care clarifică punctele de vedere ridicate. Eugen Filotti îi cere lui Blaga să urmărească campania de presă declanșată împotriva românilor și să informeze permanent despre măsurile luate. Lucian Blaga decide să se adreseze și ministrului plenipotențiar român din Berna, cu rugămintea să reacționeze imediat.
În 1932, Lucian Blaga dă un răspuns ,,Referitor la status-ul catolic din Transilvania”, semnat Dr. Transylvanus, ca o reacție la articolul mai lung apărut în ziarul catolic ,,Vaterland” din Lucerna, datat 5 martie 1932, cu referire la pretinse prigoniri la care sunt supuse minoritățile din România, autor Dr. Romanus. Acesta, pornind de la poziția privilegiată a sașilor din Transilvania, în vremuri mai vechi, susține în articol că ,,nicăieri pe lume naționalitățile nu s-au bucurat de mai multă libertate decât pe teritoriul imperiului maghiar al Sf. Ștefan.” Lucian Blaga îi răspunde că într-adevăr sașii aduși de regii maghiari în calitate de coloniști, în Transilvania, în scopuri politice, au profitat de anumite privilegii, pentru că erau un mijloc de asuprire a românilor. Dr. Romanus uită să spună cât au îndurat cele 4 milioane de români sub dominația maghiară. De asemenea, Lucian Blaga reacționează la aberația lui Romanus, o absurditate, reluând o teză mai veche născocită de pseudoistoricii maghiari și austrieci care susțineau că românii au emigrat în Transilvania în secolul al XIII-lea. Articolul cu pricina din ,,Vaterland”, cu titlul ,,Voința de reunificare sau lupta culturală din Ardeal” face referiri și la opiniile profesorului ardelean Onisifor Ghibu exprimate în mai multe publicații, în chestiunea status-ului catolic în Transilvania, păreri neoficiale, neîmpărtășite de guvernul român.
În continuare, Lucian Blaga prezintă punctul de vedere oficial exprimat de Nicolae Iorga.
Prelații unor culte din Transilvania, moșierii români și grofii unguri au fost afectați de reforma agrară a guvernului român din 1921. Aproximativ 75 % din pământurile bisericești expropriate din Ardeal au fost date țăranilor unguri și secui. Două idei importante se desprind din textele descoperite de Pavel Țugui. Prima se leagă de activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga, de opiniile acestuia prin care demonstrează perspicacitatea politică a unui diplomat român, obiectivitatea informațiilor, cu o gândire străină de orice discriminări și resentimente naționaliste. Toate acestea vin să îmbogățească biografia spirituală a marelui poet și filosof român. În al doilea rând, trebuie evidențiată politica românească dusă dintotdeauna în privința statutului minorităților, pledând pentru o conviețuire pașnică. M. Eminescu spunea că nimeni nu este mai tolerant decât românul, că ”Singure țările românești sunt acelea în care vremi străvechi fiecare a avut voie să se închine la orice Dumnezeu, a voit să vorbească ce limbă i-a plăcut.” Aceeași opinie aparține lui Liviu Rebreanu: ,,În cadrul României, minoritarii sunt frații noștri cu care am trăit și suferit împreună.”
Din nefericire, și astăzi, mai ales, în prezent, se observă astfel de manifestări tendențioase, revizioniste din partea unor cercuri maghiare din Ungaria și a liderilor UDMR. Manifestă o atitudine retrogradată, vor să întoarcă roata lumii, mersul înainte spre o Europă unită. Să le reamintim acestor domni spusele savantului Nicolae Iorga: ,,Este vorba de un popor care, prin strămoșii săi, își are rădăcini de patru ori milenare. Aceasta este mândria și aceasta este puterea noastră.” Să mediteze și asupra afirmației lui Mihai Eminescu: ,,Niciodată nu am fost element stăpânitor; niciodată nu s-a manifestat în noi chiar nici tendința de a supune pe alții, ci totdeauna românul s-a mulțumit a fi adăpostit și a se dezvolta pe pământul său.”
Nicio reacție din partea celor cu funcții cu rang înalt în statul român față de aceste manifestări tendențioase, ofensatoare, revizioniste! Inacceptabil!
Într-o Românie în care noțiunile de conștiință, de adevăr, de dreptate, de patriotism sunt demonetizate, limba română, în două județe, este pe cale de dispariție, minciuna, manipularea și traseimul politic sunt de actualitate, românii sunt mai dezbinați ca oricând, toate acestea, grație politicii dâmbovițene, Centenarul Unirii din 1918, despre care un ierarh afirma recent că ,,Unirea s-a născut pe front și a fost botezată în biserică”, a fost atât de compromis, încât te miri cum de lespedea de pe mormântul lui Blaga și de pe mormintele întregitorilor de țară nu se dă la o parte. Iar domnilor politicieni de oricare culoare politică, celor ajunși în sferele puterii pe niște trepte șubrede ale unor făgăduieli deșarte și ale populismului, le adresăm stăruitor rugămintea să se aplece și să mediteze cu luare aminte, pânâ nu este prea târziu, asupra afirmației poetului pe care îl omagiem în durată eternă, Mihai Eminescu: ,,Greșalele… în politică… sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se întunecă pentru zecimi de ani înainte viitorului ei.” Această aserțiune este mai actuală ca oricând.
Credem în România eternă, nedespărțită și întregită!
Constantin E. Ungureanu
