LOVITURĂ pentru candidații la slujbele CEO! 600 de angajări, după 11 aprilie, DOAR PENTRU OPT LUNI!

4070

* Peste 2.500 de cereri de angajare
* Peste 1.000 de calificați vor da probe de aptitudine profesională
* Doar 600 vor fi angajați

Complexul Energetic Oltenia a anunțat ieri că face angajări, pe perioadă determinată însă, ,,cu scopul de a avea mai mult cărbune pentru a crește producția de energie electrică”.

Guvernul a anunțat că e necesară repornirea unui grup de 300 MW. Până în present, au fost depuse peste 2.500 de dosare de angajare la CE Oltenia, după cum a afirmat în mai multe rânduri viceliderul Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu. Nevoia de personal la CE Oltenia era acută și înainte de anunțul Guvernului potrivit căruia producția de energie pe cărbune trebuie să crească, dat fiind războiul din Ucraina și nevoia statelor europene de independență energetică. În situația de față, așa cum reiese dintr-un comunicat al CEO, din aproape 3.000 de cereri de angajare, puțin peste 1.000 de oameni corespund criteriilor impuse de CEO și numai 600 dintre aceștia vor fi angajați. Mai mult, și aceste angajări vor fi pe o perioadă determinată, adică până la 31 decembrie în acest an.

Peste 1000 de oameni corespund criteriilor, doar 600 cu contract de muncă, până în decembrie
În vederea creșterii producției de energie electrica, CE Oltenia angajează un număr de 600 de persoane pe posturi de lăcătuș mecanic, electrician și sudor în activitatea minieră, pentru durata determinată până la data de 31.12.2022, arată administrația companiei în comunicatul de presă. ,,Procedura de selecție în vederea angajării personalului necesar a fost inițiată în decembrie 2021, conform anunțului din data de 06.12.2021. În urma analizării dosarelor depuse (calificări, studii, cazier), s-au calificat 1.040 de persoane care vor participa la verificarea aptitudinilor profesionale în perioada 4 – 11.04.2022, conform programărilor comunicate candidaților”. ,,Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, cu o capacitate instalată de circa 3.000 MW, în patru termocentrale, Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alimentate cu lignit extras din carierele de suprafață din Oltenia”, mai arată CEO.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. In cateva luni de activitate noii angajati nici nu apuca bine sa invete geografia locului de munca. Cu trambite si multumiri le pavati drumul spre somaj; lasati oamenii capabili, nu pilele, sa continue activitatea, asa se pot inlocui in timp actualii profesionisti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here