Termocentrala Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare(RAAN) nu va sista, luni, furnizarea agentului termic către cele aproximativ 30.000 de locuinţe din municipiul Drobeta Turnu Severin, aşa cum hotărâse iniţial administratorul judiciar Tudor&Asociaţii. Potrivit administratorului special, Ion Sîrbulescu, săptămâna trecută s-a soluţionat litigiul între RAAN şi Complexul Energetic Oltenia (CEO), prin care acesta din urmă solicita unei instanţe judecătoreşti executarea silită, situaţie datorată neplăţii a unei restanţe vechi de aproximativ 120 de milioane lei reprezentând contravaloarea cărbunelui livrat.
“Într-adevăr, exista riscul ca din lipsă de combustibil din 4 ianuarie 2016 termocentrala să funcţioneze doar în regim de avarie. Administratorul Judiciar RAAN a revenit asupra adresei trimisă autorităţilor locale, în concluzie nu vor fi surprize”, a precizat Sîrbulescu.
Termocentrala Romag-Termo s-a oprit tot din această cauză în luna august 2015 şi a reintrat în funcţiune la începutul lunii noiembrie ca urmare a finanţării cu 22 milioane de lei de către Guvernul României a achiziţiei de cărbune din Cariera Husnicioara a CEO, cea care asigură zilnic între 3.000 şi 3.500 tone lignit pentru funcţionarea unui cazan unde se produce energie termică pentru locuitorii din Drobeta Turnu Severin.
A.S.