Lider Sindicatul Energia Rovinari, Manu Tomescu: Cred că cineva vrea să scape de mine!

2712

Unul dintre cei mai apreciați lideri sindicali, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, îndeplinește condițiile de pensionare, iar acesta va pleca din Complexul Energetic Oltenia, la pensie, în acest an. Deși nu a făcut un caz de asta, nevorbind despre pensionarea sa, în spațiul public a apărut informația cu titluri de-o șchioapă. ,,Este adevărat, îndeplinesc condițiile de pensionare, dar n-am vrut să fac caz de acest lucru. Ies la pensie, cum ies alte mii de oameni. Cred că cineva vrea să scape de mine, eu n-am spus nimănui. Dar cei din administrație, din CEO știu de vârsta mea… Eu așa bănuiesc, că vor să scape de mine”, a spus acesta.
Întrebat dacă va continua munca sindicală și după pensionare, Manu Tomescu, a precizat: ,,Exclus! Ar însemna să calc în picioare tot ce am crezut și am spus în toți acești ani. Trebuie lăsați tinerii să vină. Nu o să mai rămân lider. Eu am fost un critic al celor care nu au plecat din sindicate, deși au ieșit la pensie. Stau acolo, înțepeniți, până… Doamne ferește! Eu nu-mi doresc așa ceva. Să vină tinerii în sindicate, în politică, trebuie să ne înlocuiască. Ce credibilitate aș mai avea? Ani de zile am spus că Legea 197 dă posibilitatea CEO să întinerească forța de muncă, după ieșirea oamenilor la pensie, după zeci de decenii de muncă grea. Dar ei au blocat venirea tinerilor și au angajat pensionari. Dacă am fi o societate de stat serioasă, forță de muncă ar fi fidelizată, nu s-ar încheia contracte de muncă pe perioadă determinată, așa cum se întâmplă acum. Dar, din moment ce tu îi angajezi pe bieții tineri pe o perioadă, limitată de timp, nu poți să-i mai fideliza, fiindcă ei sunt angajați ca zilieri, sezonieri. Noi am luptat pentru asta, dar după cum vedeți, degeaba”, a mai spus Manu Tomescu.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Singurul lider de sindicat cu adevărat. Restul niște lingăi și oportuniști,ce taie frunza la câini prin CEO . FELICITARI MANU TOMESCU ! Datorită ție mii de salariați beneficiază de drepturile legale pe legea 197. Dumnezeu sa îți ajute și ai parte de o viata liniștită și frumoasă,alături de cei dragi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.