Liceele din Turceni, Roșia de Amaradia și Târgu-Cărbunești – unitățile de învățământ cu cei mai mulți beneficiari ai programului ,,Bani de liceu”

8555

Circa 500 de elevi din Gorj beneficiază în acest an școlar de sprijinul financiar acordat prin intermediul Programului naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu”. Cei mai mulți dintre aceștia învață la Liceul Tehnologic Turceni, Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia și Colegiul Național ,,Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești.

Potrivit datelor publicate pe site-ul banideliceu.edu.ro, de la Liceul Tehnologic Turceni au solicitat și primit acest ajutor financiar 52 de elevi, de la Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia 48 de elevi, iar de la Colegiul Național ,,Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești – 45 de elevi. În restul unităților de învățământ, situația beneficiarilor programului ,,Bani de liceu” în anul școlar 2020 – 2021 este următoarea: Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari – 5, Colegiul ,,Mihai Viteazul” Bumbești Jiu – 4, Colegiul Auto ,,Traian Vuia” Târgu-Jiu – 14, Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” Târgu-Jiu – 25, Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu – 8, Colegiul Național „George Coșbuc” Motru – 7, Colegiul Național ,,Spiru Haret” Târgu-Jiu – 10, Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu – 1, Colegiul Tehnic ,,G-ral Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu – 23, Colegiul Tehnic ,,Henri Coandă” Târgu-Jiu – 9, Colegiul Tehnic ,,Ion Mincu” Târgu-Jiu – 10, Colegiul Tehnic Mătăsari – 4, Colegiul Tehnic Motru – 23, Colegiul Tehnic Nr.2 Târgu-Jiu – 15, Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu – 17, Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu – 9, Liceul Energetic Târgu-Jiu – 8, Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Peștișani – 15, Liceul Tehnologic ,,G-ral Constantin Sandru” Bâlta, Runcu – 5, Liceul Tehnologic Baia de Fier – 18, Liceul Tehnologic Bâlteni – 19, Liceul Tehnologic Bârsești – 6, Liceul Tehnologic Bustuchin – 27, Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Fărcășești – 7, Liceul Tehnologic Țicleni – 17, Liceul Tehnologic Tismana – 12, Liceul Tehnologic Turburea – 5, Liceul Teologic Târgu-Jiu – 15 și Liceul Teoretic Novaci – 27. Ministerul Educaţiei desfășoară Programul naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu” începând cu anul 2004.
Beneficiarii acestui program sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutela sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit precizate mai sus. Sprijinul financiar prevăzut în cadrul programului ,,Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție. Începând cu anul școlar 2018 – 2019, cuantumul sprijinului financiar este de 250 de lei lunar.
ROXANA LUPU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here