Liberalii au discutat despre protocolul cu PSD şi PC

439

Dian PopescuMembrii Delegaţiei Permanente a PNL Gorj au fost convocaţi sâmbătă la o şedinţă la Târgu Jiu, în cadrul căreia au fost informaţi despre negocierile purtate în aceste zile pentru unificarea opoziţiei.

Preşedintele filialei, Dian Popescu, afirmă că discuţiile nu au fost unele tensionate pentru că protocolul cu Partidul Conservator nu a nemulţumit pe nimeni, iar în privinţa colaborării cu PSD lucrurile vor fi tranşate de abia la sfârşitul acestei săptămâni, când toate cele trei partide au şedinţe pentru a aproba formula viitoare de colaborare. Liberalilor pare să le convină concesia făcută de social-democraţi, cea a parităţii pe listele electorale, deşi deocamdată nu este cunoscută legea în baza căreia vor avea loc alegerile.

Dian Popescu afirmă că întâlnirea de la sfârşitul săptămânii trecute a fost şi un bun prilej pentru discuţii despre activitatea internă a filialei, liderul liberal declarând că, în ultima perioadă, numărul gorjenilor interesaţi să devină membri ai PNL este în creştere. „Avem foarte mulţi profesori universitari, de la „Constantin Brâncuşi”, care şi-au exprimat intenţia de a deveni membri ai partidului nostru, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Nu le facem publice numele încă pentru că nu am avut şedinţa la municipiu pentru a analiza solicitările dumnealor. Avem un număr crescut de solicitanţi, de doritori de a se înscrie în partidul nostru, ceea ce demonstrează că avem potenţial”, susţine şeful PNL Gorj.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.