Liber după ce și-a bătut soacra și de două ori soția

533

Bărbatul de 43 de ani, din Târgu-Jiu, acuzat că, luni, și-a agresat soacra în vârstă de 47 de ani și de două ori soția, a fost eliberat, miercuri, după o noapte petrecută în arest. ,,Bărbatul cercetat pentru amenințare, distrugere, port fără drept de obiecte periculoase și violență în familie a primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Acesta este acuzat că, după ce luni a provocat un scandal în familie, a doua zi a mers la spital, unde era internată soția sa, în vârstă de 26 de ani și ar fi avut, din nou, un comportament violent. ,,La data de 26 februarie, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de o tânără de 26 de ani, din localitate, despre faptul că soțul său, în vârstă de 43 de ani, din municipiu, s-a deplasat la spitalul unde aceasta era internată, ar fi amenințat-o cu acte de violență și i-ar fi distrus telefonul mobil. De asemenea, bărbatul ar fi pătruns în incinta spitalului cu un cuțit tip briceag, ce a fost găsit de poliţişti asupra sa. În urma investigațiilor medicale, tinerei i-a fost stabilit diagnosticul de leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna, fiind examinată de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, necesitând pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, fără să îi fi fost pusă în primejdie viața. Totodată, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. În cazul bărbatului a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile. Scandalul în familie a început luni, din cauza geloziei. Soacra agresorului a sunat, luni, la 112. Femeia a cerut ajutorul polițiștilor, după ce ar fi fost agresată de ginere. În acel moment ar fi lovit-o și pe soția lui, în timp ce încerca să-și apere mama. ,,La data de 25 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către o femeie de 47 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla la locuință, împreună cu fiica sa de 26 de ani, în urma unui conflict spontan cu ginerele său, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, acesta ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, tânăra de 26 ani, din localitate, a sesizat faptul că, pe fondul geloziei, soțul său ar fi exercitat acte de violenţă şi asupra sa. Victima a solicitat să fie transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a mai declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here