Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare de azi. Actul normativ are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale. Legea stabileşte şi faptele care constituie contravenţie şi amenzile pentru fiecare caz. Amenzile sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.