Legea deputatului PSD Elvira Șarapatin a primit votul final al Parlamentului

915

Deputatul social-democrat Elvira Șarapatin a anunțat, miercuri, că plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, a votat pentru adoptarea legii pe care a inițiat-o pentru declararea lucrărilor de utilitate publică majoră, lucrări de interes național sau local.

„Le mulțumesc colegilor parlamentari care au votat pentru această lege prin care vom putea facilita realizarea obiectivelor de investiții de interes național și local. Astfel, toate lucrările care se declară de interes național și traversează localități, drumuri județene, orășenești și comunale și asigură legăturile cu municipii, orașe și comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local, educație, sănătate, cultură, dezvoltare urbană, poduri și drumuri publice, servicii comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, pentru dezvoltarea infrastructurii locale, reprezintă lucrări de interes public major. Așadar, vom avansa mult mai repede în toate localitățile cu investițiile în infrastructura locală și regională”, a declarat deputatul PSD.În conformitate cu cerințele de reexaminare ale președintelui României pentru clarificarea textului de lege, au fost introduse însumările mai ample de interese locale care intră sub incidența lucrărilor de interes public major.„Lucrările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice reprezintă lucrări de interes public major pentru înființarea și extinderea rețelelor publice de furnizare a energiei electrice, gazelor naturale, a aburului și apei, printr-o infrastructură permanentă, precum și pentru modernizarea, amenajarea și construcția de hidrocentrale și termocentrale. Așadar, prin legea votată astăzi se vor putea debloca toate proiectele pentru modernizarea și construcția de noi unități de producție energetică din toată țara. E un pas înainte pentru toate comunitățile locale și pentru economia României”, a subliniat parlamentarul social-democrat.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here