Lebădă salvată de pompieri

1070

Pompierii au efectuat, sâmbătă, o intervenție mai puțin obișnuită. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au reuşit să salveze o lebădă, care se afla captivă într-o plasă aruncată de un pescar, în râul Jiu, în apropierea Parcului Central din Târgu-Jiu.,,Dai la pește și prinzi o lebădă…Un domn a apelat astăzi, pe înserat, numărul unic pentru apeluri de urgență 112, semnalând faptul că în plasa pe care o aruncase în râul Jiu, sperând că va prinde câțiva peștișori, a prins o…lebădă. Unii și-ar zice acum: <<Așa și? Nu e vorba despre un om! Nu are rost să consumi atâtea resurse, să te dai peste cap doar pentru că moare o lebădă!>>. Noi am zis altfel: Orice viață merită salvată! Așa că la locul cu pricina, în aceeași goană ca la orice altă intervenție, s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Băieții au lansat la apă o barcă pneumatică și au salvat lebăda care era prinsă în plasa pescarului. Seară cu happy end! Pescarul era parcă cel mai fericit pentru că se simțea vinovat dacă din cauza lui murea o asemenea frumusețe. Noi suntem bucuroși pentru că am salvat-o, iar trecătorii care s-au adunat sunt fericiți pentru că o să poată admira lebăda și de acum încolo, când se vor relaxa la o plimbare prin parc”, scriu reprezentanţii ISU Gorj, pe pagina de Facebook a instituţiei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.