Lansare de carte, la Peştişani – MISIUNE ÎNDEPLINITĂ – de General(r) Constantin Ispas, organizată de Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa’’, marţi 14 iunie

899

Neobositul istoric militar Generalul în rezervă Constantin Ispas, singurul istoric militar din Europa care-a fost şi combatant în cel de-al Doilea Război Mondial, va lansa o nouă carte dedicată Eroilor.
Manifestarea va avea loc marţi, 14 iunie, ora 11,00, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani şi este pusă la cale de către Fundaţia Culturală „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, preşedinte prof.univ.dr. Moise Bojincă, împreună cu prof.univ.dr. Nicolae Brânzan, ambii fiind născuţi în Frânceşti, respectiv Seuca, sate ce aparţin de comuna Peştişani.
Cartea MISIUNE ÎNDEPLINITĂ, subintitulată „Adevăruri istorice ce trebuie ştiute” a mai fost prezentată în paginile Gorjeanului, fiind apărută la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Târgu Jiu – 2016, este dedicată luptătorilor din comuna Peştişani, în războiul de independenţă şi în cele două războaie mondiale, numărul celor căzuţi la datorie fiind impresionant. De aceea, pagina 3, de gardă pentru orice carte, conţine subiectul: PEŞTIŞANI – VATRĂ DE EROI. De altfel, în cele 680 de pagini, format mare, acribia de istoric şi enorma muncă de documentare a nonagenarului autor – Generalul în rezervă – veteran de război Constantin Ispas, între altele fost profesor universitar la Academia Militară din Bucureşti, este dublată de contribuţia colaboratorilor Prof.univ.dr. Moise Bojincă şi Prof.univ.dr. Nicolae Brânzan, care este şi Consilier ştiinţific. Şi nu în ultimul rând, va fi prezent prof.univ.dr. în farmacologie şi matematici moderne Constantin Mircioiu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, despre care autorul cărţii scrie pe pagina 8 următoarele: „Această CARTE DOMCUMENTARĂ, unică în felul ei, îşi datorează apariţia generozităţii şi amabilităţii unicului sponsor, Omul de înaltă şi profundă cultură –şi EL fiu al comunei Peştişani, domnul col.(r) medic dr. acad. CONSTANTIN MIRCIOIU, un suflet ales între aleşi, un om cum foarte rar se mai pot întâlni în realităţile zilelor noastre.”
Pe lângă numeroşii elevi ai Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani, profesori şi localnici, cei doi coordonator mai sus amintiţi, se mai anunţă prezenţa Prof.univ.dr. Ion Mocioi, poetului Gelu Birău, Director al Filialei BNR Târgu Jiu, membru al Uniunii Scriitorilor, şi a Directorului Filialei BRD – Group Societe Generale Târgu Jiu, Victor Troacă.
ION PREDOŞANU

1 COMENTARIU

  1. Bravo, Tataie!
    După o munca titanica, iată inca un vis împlinit. Felicitari din tot sufletul pentru reusite, nu stiu cum ati fost ca tata, dar ca bunic cu siguranta unul exemplar. Bland, bun, drept si cinstit. M.ai invatat, pe mine, nepoata dumitale, sa aleg cinstea, respectul si bunatatea.
    Sunt fericita ca te am, sunt fericita ca va am. O parte din succesul dumneavoastră cred ca ii revine „lui mamaie”… care v.a fost si va este alaturi.
    Sa va dea Doamne-Doamne sănătate si viața lungă alaturi de copii, nepoți si strănepot – unul la numar deocamdată.
    Te iubesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.