Se reproşează foarte insistent astăzi opoziţiei, societăţii civile şi sindicatelor, că nu vin şi cu soluţii privitoare la ieşirea României din criză.
Poftim că nu lipsesc nici propunerile în acest sens, dar dacă domnul Băsescu nu ţine seamă nici de ce i se spune în spatele uşilor închise de către guvern şi propriul lui partid, atunci să fim realişti: ce mai poate face opoziţia, sindicatele sau pensionarii ori şomerii, etc., decât să iese în stradă şi să demonstreze împotriva unor măsuri de austeritate pur şi simplu devenite de prisos, când criza, cum se prognozează, revine cu noi toane, precum şi buclucaşii nori de cenuşă islandezi ?
Pentru că ”norul nostru” la ora actuală poate fi considerat din păcate însuşi domnul Băsescu nu criza. Deoarece, dânsul ignoră cu nonşalanţă Constituţia ţării, erijându-se în prim-ministru şi bineînţeles preşedinte al Partidului Liberal Democrat, unde conform funcţiei de preşedinte de ţară, nu poate să mai activeze. Şi regretabil, din păcate, la ora actuală în jurul său la Palatul Cotroceni, nu mai sunt specialişti în domeniu, care să-l asigure pe cetăţean că măsurile ce le direcţionează şi impune dumnealui drept cea mai plauzibilă variantă, sunt şi cele mai adecvate.
“Curbe de sacrificiu”
Nimeni nu o să creadă că cei de la FMI au ignorat interesele capitalului internaţional din România, propunând varianta sporirii TVA-ului şi a cotei unice de impozitare, deoarece acest capital în domeniu bancar, la noi reprezintă 95% din lichidităţi, iar cel industrial-comercial, acoperă peste 75% din capitalul funcţional la ora actuală. Cum să-l credem pe domnul Băsescu că FMI-ul s-a îndreptat greşit spre TVA şi cota unică de impozitare, respective împotriva capitalului productiv din România, când evident, principalii contribuitori ai formării lichidităţilor monetare puse la dispoziţia FMI, sunt şi statele capitaliştilor ce au investit şi investesc de ani buni în România? Cine îşi sapă groapa de bună voie în ziua de azi ? S-a luat peste tot această măsură de ieşire din criză prin sporiri de TVA şi cote de impozitare pentru că numai aceste măsuri pot fi suportate mai uşor de cetăţenii unei ţări, nu prin crearea de adevărate ”curbe de sacrificiu” salariale sau în domeniul pensiilor şi ajutoarelor de şomaj, etc., etc., adică prin trecerea preponderentă a consecinţelor crizei economice exact la cei care şi aşa o duc destul de prost.
Observaţii tardive
Dar la noi nu doar criza a făcut şi face ravagii în viaţa oamenilor. În România de azi, ca şi-n cea de ieri a lui Ceauşescu şi compania, ideile sunt pe punctul să aparţină iar unui singur om. Domnul Băsescu interesant de reţinut, ne vorbeşte de greşeli guvernamentale care s-au făcut exact în anii de când dânsul este preşedintele ţării. În toţi aceşti ani nimeni altul decât dânsul a trecut cum s-a întâmplat doar în Turcia, o bucată de vreme partidul care a câştigat alegerile şi-n 2004, şi acum în 2008, în opoziţie; dumnealui şi-a numit prim-miniştri cum a poftit şi respectiv pofteşte, şi iată că acum ne vorbeşte ca şi când în toţi aceşti ani n-ar fi fost în ţară sau la Cotroceni. Acum poftim că a observat domnul Băsescu şi că românii sunt leneşi, că instituţiile statului nu-şi fac datoria, că se cheltuiesc alocaţiile bugetare în zile ale oraşelor şi comunelor aiurea, sau pe obiective care stau degeaba, că avem prea multe spitale, că avem prea mulţi medici care diagnostichează aiurea, omorând sau îmbolnăvind oameni, ş.a.m.d.
Solidaritatea lui Băsescu, o glumă amară
Să fim serioşi: arătatul cu degetul precum Ceauşescu doar către alţii nu se mai bucură de nici o consideraţie din partea cetăţeanului în România de azi. Dacă nu lăsăm puterile în stat să lucreze conform constituţiei, dacă nu lăsăm aceste puteri să se coordoneze, să conlucreze şi să se controleze reciproc, dacă preşedintele ţării nu-şi săvârşeşte atribuţiile ce-i aparţin, recte să fie acelea ce i le conferă constituţia, adică să fie nu şi prim ministru, ci doar factor ”echilibrator” între puterile statului, atunci să nu ne mai mirăm că astăzi domnul Băsescu a reuşit din nou după 1989, să ridice ţara în picioare, aidoma lui Nicolae. Pentru că solidaritatea pe care o vântură domnul Băsescu e o glumă mai mult decât amară. Dacă vrea într-adevăr solidaritate, de ce nu apelează la mediile de afaceri româneşti, care acum oficial se ştie că au numai în băncile elveţiene peste optsprezece miliarde dolari; de ce nu se apelează la aceste medii să vină cu o parte de ”ţepe” date bugetului de stat; de ce să ceară solidaritate doar la salariaţii bugetari, la pensionari şi şomeri când nu ştie ce salarii mici se plătesc în companiile de stat? Uite că în Occident statul a ajutat din plin aceste medii economice private notariale, de ce n-ar putea să se întâmple lucrurile şi invers ?
Pohte voievodale
Unde a fost domnul Băsescu, când faţă de anul 2004, numărul şi fondul de salarii din sectorul bugetar de pildă, aproape s-a dublat? Când s-a făcut şi se face atâta risipă prin activităţile paralele, precum cea a secretarilor de stat şi altor agenţii guvernamentale – şi nu-s singulare astfel de cazuri ? Când se fac ministere speciale pentru oameni ”speciali” din partidele aflate la putere, cumva în România domnului Băsescu ?
Răul rămâne unul singur demn de luat în seamă la ora actuală: domnul Băsescu nu admite să fie preşedintele României, decât dacă la Palatul Victoria sunt preferaţii dumnealui. Situaţia inversă din Polonia şi alte ţări est-europene, când preşedinţii au coabitat şi cu guverne de altă culoare politică, nu-l interesează evident pe domnul Băsescu. Păcat, pentru că ţara nu mai suportă toate ”pohtele” voievodale, ale unuia sau altuia, după cum umorile, sau ”lacrimile” sale de popă de ţară, îi boldesc vicleniile…
I.D.Sicore
