Lăcaşuri de cult, în curs de reabilitare

383

biserica-stejariMonumentele istorice sunt, de cele mai multe ori, şi monumente ale uitării, „rude bolnave şi incomode” de care, uneori, oficialităţile nu ştiu cum să se scape mai repede. În această situaţie se află şi multe dintre bijuteriile arhitecturale din Gorj. Din fericire, unele dintre ele mai au şi noroc şi chiar dacă nu se găsesc bani suficienţi pentru a le „vindeca” pe deplin, le mai sunt, însă, din când în când, oblojite rănile.

Pe lista acestora se numără Biserica Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan de la Urdari, Biserica Sfinţii Împăraţi de la Stejari, Biserica Tuturor Sfinţilor din Stăneşti şi alte câteva.

Bisericile sunt una dintre categoriile fericite dintre monumentele istorice. Şi asta nu pentru că ele sunt, de fapt, Casa Domnului pentru că, până la mila Sa infinită, cei care trebuie să facă ceva sunt oamenii. Dar totuşi, în cazul lăcaşelor de cult se mai găsesc finanţatori pentru reabilitări şi reparări, fie că este vorba despre primăria şi consiliul local, oameni cu suflet mare, fonduri europene sau fonduri de la minister. În această situaţie se găseşte Biserica Sfântul Nicolae şi Sfântul Andrei din Târgu-Jiu, strada 11 iunie, unde se lucrează la restaurarea picturii murale exterioare şi interioare, Mănăstirea Sfânta Treime de la Strâmba unde, de asemenea, se conservă şi restaurează picturi. Şi la Biserica Duminica Tuturor biserica-gorjSfinţilor din Baia de Fier se realizează lucrări de restaurare a lăcaşului de cult. Se mai fac lucrări la Biserica Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan din Urdari, unde lăcaşul se consolidează şi restaurează, la Broşteniţa-Fărcăşeşti, unde Biserica Sfântul Ioan Botezătorul este restaurată, la Stăneşti unde, la Biserica Tuturor Sfinţilor se pune centrală termică şi la Biserica de la Tismana, unde pictura este curăţată. De asemenea, la Ţânţăreni, în perioada imediat următoare, vor începe o serie de lucrări la Biserica Sfinţii Voievozi, lucrări ce vor fi realizate pe fonduri europene. Un alt monument la care se lucrează de mult, încă din 2007, este Casa Cornea Brăiloiu.

Acolo lucrările sunt încă în curs de execuţie. Potrivit Monicăi Vlădăianu, din cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Gorj, la astfel de monumente se lucrează în continuu pentru că, indiferent dacă o problemă este rezolvată, mereu se găseşte alta care să necesite atenţie imediată.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.