Perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţia de Rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu s-a încheiat. Doi candidaţi s-au înscris în competiţie. Este vorba despre Luminiţa Popescu – rector interimar, decan al Facultăţii de Inginerie, şi profesorul Constantin Căruntu.
Potrivit calendarului privind alegerile pentru funcţia de Rector al UCB, 10-22 octombrie a fost perioada de depunerea candidaturilor. În ultima jumătate de oră a acestei perioade s-au depus două candidaturi. „Avem doi candidaţi înscrişi în competiţie: doamna Luminiţa Popescu şi domnul Constantin Căruntu. Vineri se va întruni Senatul Universităţii pentru aprobarea candidaturilor”, a explicat Ştefan Ghimişi, prorectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Constantin Căruntu conduce Doctoratul la nivelul UCB, iar Luminiţa Popescu, decanul Facultăţii de Inginerie, asigură interimatul funcţiei de rector, după încetarea mandatului fostului rector, Moise Bojincă.
Întrunirea Senatului U.C.B. în vederea aprobării candidaturilor pentru funcţia de Rector va avea loc pe data de 24 octombrie.
Alegeri pe 7 noiembrie
În perioada, 30.10.2014 – 05.11.2014, potrivit calendarului privind alegerile pentru funcţia de Rector al UCB, se va desfăşura campania electorală, conform Regulamentului privind alegerea si constituirea organismelor colegiale si ocuparea funcţiilor executive în U.C.B. Scrutinul pentru alegerea Rectorului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu se va desfăşura pe data de 07.11.2014.
Minodora Sucea
O nulitate ambitioasa candideaza cu un nebun!