La Rânca / Medicii gorjeni îşi dau întâlnire la Cupa Sănătăţii

633

Zeci de medici gorjeni se vor afla în staţiunea montană Rânca, în acest sfârşit de săptămână. Ei vor participa la o nouă ediţie a Cupei Sănătăţii. Din fericire, se anunţă o vreme perfectă pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu continuă tradiţia organizării competiţiei Cupa Sănătăţii. Ca de fiecare dată, concursul se va desfăşura în staţiunea montană Rânca. Ediţia din acest are loc în week-end şi, potrivit managerului Tiberiu Tătaru, până în prezent s-au înscris şaptezeci de cadre medicale.

Condiţii perfecte pentru schi
La ora actuală, în staţiunea Rânca, stratul de zăpadă este consistent. Se schiază pe toate cele şase pârtii. “Zăpada este foarte bună, a mai nins puţin noaptea trecută. În weekend, vor funcţiona toate cele şase pârtii şi, cu siguranţă, vom găsi o pârtie foarte bună pe care să se desfăşoare competiţia”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj.
Şi traseul de acces spre Rânca este bun, drumarii acţionând permanent pentru a se asigura, că turiştii vor ajunge în staţiune în condiţii de siguranţă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.