La plimbare cu mopedul, băut şi fără permis. Condamnare!

1532

Un bărbat din Motru a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare după ce s-a urcat băut și fără permis pe moped, ziua în amiaza mare.

Bărbatul a fost oprit la un control de rutină în localitatea Dealu Pomilor – Motru. Se întâmpla pe 10 iunie 2022, în jurul orei 15:30. „Cu ocazia unui control în trafic, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe str. Bisericii din Dealu Pomilor circula inculpatul, conducând mopedul marca Yiying Sampra, fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului”, potrivit rechizitoriului.
Bărbatul le-a spus polițiștilor că a cumpărat mopedul de puțin timp și că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, bărbatul a recunoscut că în noaptea respectivă a consumat 2,5 litri de bere, iar până în prânz a mai băut un litru de alcool.
După-amiază a plecat de acasă la un magazin din apropiere, pentru a cumpăra pâine, însă a fost oprit de poliție pe str. Bisericii, după ce a condus doar 300-400 de metri.
Pentru că mirosea a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Motreanul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Pedeapsă adecvată”
Fiindcă nu are antecedente penale, bărbatul a scăpat cu o condamnare cu suspendare. Instanţa a constatat că „inculpatul, prin faptele săvârşite, a dovedit o gravă nesocotire a regulilor privind siguranţa rutieră, în mod intenţionat acceptând să conducă mopedul, deși cunoştea că nu posedă permis de conducere și că a consumat băuturi alcoolice în cantităţi mari”.
Din aceste considerente, instanţa a considerat că se impune aplicarea „unei pedepse adecvate”, respectiv un an de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani.
Bărbatul va trebui să lucreze 60 de zile în folosul comunităţii în cadrul primăriei din Motru sau la o școală din localitate.
Sentința pronunțată înainte de Paște nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.