Conţinutul unui documentar difuzat pe un canal ce prezintă viaţa animalelor, preciza că guvernul SUA a nominalizat mai multe vietăţi de pe teritoriul său ca „legende vii” şi la care nici măcar perturbarea ecosistemului, unde acestea îşi duc existenţa, nu mai este permisă printre care şi celebrii mustangi, caii sălbatici care străbat de acum nestingheriţi preeriile americane.
Acest fapt mi-a adus aminte de faptul că la debutul bâlciului de Sfântul Ilie, ce se desfăşoară an de an la Polovragi, pe locul numit Câmpul Mare, se organiza şi un târg de cai unde puteai vedea exemplare de excepţie a cabalinelor, aduse mai ales din zonele de munte în care caii sunt cu mult mai viguroşi decât semenii lor de la şes. 
Plăcut impresionat de prezentarea din documentar a mustangilor americani (Ce între noi fie spus nu sunt deloc americani însuşi numele lor venind din spaniolul „mustangos” însemnând cai pierduţi şi care în opinia specialiştilor ar fi ajuns prin acele locuri odată cu conchistadorii spanioli de care s-au pierdut, în urma luptelor acestora cu băştinaşii ar fi găsit condiţii de viaţă şi s-ar fi înmulţit în sălbăticie iarăşi specialiştii opinând că de origine aceştia ar fi din provincia spaniolă Andaluzia. 
Iar dacă ne gândim că în vremurile de atunci între Coroana Spaniolă şi Ţările Române se făcea un intens negoţ de cai şi aici trebuie să ne amintim doar de filmul românesc Fraţii Jderi şi de celebrul lor armăsar andaluzian, nu este exclus ca prin vinele celebrilor mustangi de astăzi să curgă şi sângele cailor din celebrele herghelii ale lui Ştefan cel Mare) mi- am adus aminte de cel mai important bâlci al Olteniei Subcarpatice, unde se puteau vedea aceste animale. 
Priveam demonstraţii de îndemânare şi putere ale acestora, desfăşurate în compania stăpânilor lor şi mi-a venit în minte faptul că în mitologie existau centaurii (animale jumătate om jumătate cal cu al lor comandant ce se numea Cheiron având un rol pregnant în legendele de pe Muntele Olimp) născuţi cel mai probabil ca formă supremă a simbiozei dintre om şi cal.
Erau prezenţi şi crescători de cai, ce nu au precupeţit să dea pentru câte un exemplar sume de-a dreptul exorbitante. 
Cai precum vă spuneam de toate culorile de la cei albi la vineţii până la cei ce aduc cu mustangii care în zilele noastre aleargă nestingheriţi prin preeriile americane, constituindu-se într-un veritabil simbol şi legendă vie a celor din “ lumea nouă”.
Mai sunt astăzi aşa-zişi stăpâni, care brutalizează aceste superbe cabaline ori le folosesc exagerat la munci brute, dar în general percepţia mea a fost la întâlnirile mele din trecut cu caii şi stăpânii lor că aceştia îşi iubesc animalele şi îşi dau toată silinţa ca acestea să fie bine hrănite şi corect întreţinute. 
Am înţeles că în acest an, datorita avertizărilor DSV şi UE târgurile de animale gorjene au fost închise, dar mi-au rămas gândurile şi faptul că aş fi vrut să mă întâlnesc şi în ziua de azi cu aceste superbe cabaline.
Nu e de mirare căci iarăşi după cum mi-am adus aminte de un film chiar Ghinghis Han, conducătorul Hoardei de Aur, îşi sfătuia copiii să aibă cea mai mare grijă de cai pentru că de cele mai multe ori viaţa călăreţului din acele timpuri atârna de sănătatea ori inteligenţa calului său. 
La final, dacă tot a venit vorba de inteligenţa acestor superbe cabaline, cum spuneau în anii trecuţi câţiva crescători că după ani de zile în tovărăşia lor animalele înţeleg aproape din priviri ce vrea stăpânul. Nu degeaba vechii greci spuneau: ”Zeii nu au dat cailor darul vorbirii doar ca să nu-i pună pe oameni în dificultate.”
Mugurel PETRESCU
