Geoană, Băsescu, Antonescu, Oprescu, Mazăre, Vanghelie, Tăriceanu, Orban, Ponta, ori Dinescu – apoliticul care se bagă în seamă şi alţii asemenea lui care analizează, fără a se analiza. Cine sunt până la urmă toţi aceşti oameni cu cetăţenie română şi atât.
Din ce neguri ale cetăţilor domniilor lor i-am scos la iveală şi i-am pus în fruntea ba a partidelor politice, ba a instituţiilor statului, fie ele mai înalte ori mai mici. Este întruchiparea proverbului după care îi dai unuia un deget şi el…, în remixare contemporană – îi dai omului un vot şi el ce face cu acesta pe urmă ? Îţi amărăşte viaţa nu numai legislativ şi executiv la lumina zilei , dar şi momentele de relaxare, aşa se numesc ele cică, în care, ori la TV, ori la radio, îi auzi denumindu-se, unii pre alţii, în fel şi chip al tuturor regnurilor pământeşti, cuvântătoare sau necuvântătoare.
Indiferent din a cui vină, faptul că îşi permit să se certe deasupra trupului suferind al României, încăierându-se pe bisturiul cu care să-şi taie o cât mai mare bucata este în clipa de faţă reprobabil, ca să nu folosesc limbajul doct al înalţilor demintari, folositori de cuvinte ce în curând vor intra în manualele de şcolire a generaţiei ce va să vină în locul lor. Acum înţeleg şi nu mă mai mir de ce cu atâtea afişe, bannere şi ore petrecute în studiourile televiziunilor, oamenii, restul românilor folositori doar în anumite momente pentru destinul unor candidaţi, devin mai indiferenţi faţă de ceea ce li se promite şi mai atenţi la ceea ce se întâmplă în fapt cu ţara în care trăiesc. De unde să alegi până la urmă, dacă mereu oferta este aceeaşi. Te uiţi în ochii lor şi nu mai vezi nimic de încredere, nici o sclipire de adevăr, după atâtea şi atâtea episoade anoste ale trădărilor şi împăcărilor teatrale, în fond doar nişte replici din scenari prost ticluite:
Şeful statului le-a mărturisit simpatizanţilor că a avut un mandat greu, dar acest lucru nu-l împiedică să-şi mai dorească unul. Traian Băsescu preşedintele care este agentul perturbator indicat de majoritatea… lipită de supergluul intereselor de partid şi nimic mai mult. Avem motive să fim partizani cu unul sau cu altul, nu cred. Avem motive să ne stricăm blazonul conştiinţei şi să ne apucăm să înjurăm pe unul sau pe altul, dând o mână de ajutor viitoarelor momente de restrişte naţională, nu cred. Cred totuşi că o atitudine civică, inexistentă încă, va pune lucrurile pe făgaşul lor, cei mulţi, dar nu proşti aşa cum sunt consideraţi refuzând să asculte trilurile răguşite ale politicienilor, lebede negre vopsite în diverse culori, care se întrec în a-i dezamăgi de parcă este concurs.
Gheorghe MUNTEANU
