La dezordinea zilei – CRIZA-N TEMA toamnei : La alegeri, birjar… La alegeri!!

1561
La capitolul “dacă tăceai, filozof rămâneai”, Ion Iliescu, ocupă zilele astea, prin straduinţă proprie, un onorant prim loc. Afirmaţia – “ Privind la Băsescu, l-am văzut pe Ceauşescu în ultimele lui zile” a stârnit foarte multe comentarii în forumurile ediţiilor on line ale ziarelor.

Pe lângă recunoaşterea accentuată a trecutului glorios comunist, amprentat adânc în conştiinţa Tătucului, comentatorii şi-au dezvoltat atitudinea într-un limbaj acid care, dupa atâta experienţă acumulată în domeniu, pe ex-preşedintele României l-a lăsat rece cu siguranţă, adică, pardon, indiferent, căci “rece” face trimitere la cu totul altceva si nu vreau să cad în păcatul acelor comentatori. Fără să fiu partizan Băsescu, nu am fost pentru nici un preşedinte al României, din 1938 încoace (!!!, cine ştie ceva istorie, înţelege), nu pot să nu remarc o întrebare postată de un cititor – “ce vrei, să-l împuşti şi pe Băsescu?”, curiozitatea omului fiind foarte explicită faţă de altitudinea la care este cotată personalitatea făcătoare de istorie I. Iliescu. Bravos, nenicule, până la urmă să cred că faci parte din echipa de campanie a acestui neanunţat candidat la preşedinţie.

Cât despre actualul Escu de la Cotroceni, ne-am dumirit, încă nu are “toate analizele terminate” după cum a afirmat chiar el, maestrul şahist în politica românească în care nebunii sunt piesele cele mai prezente şi active. Deocamdată, Domnia Sa studiază atent tabla, cu multe incursiuni în rândul pionilor, cei de sacrificiu, ca să vadă dacă aceştia, în tăiata lor respiraţie de grijile pătratului propriu devenit tot mai strâmt, îi oferă motivul pentru care să mai candideze, adică rugămintea, probabil. Şi tot deocamdată, nu are “nici o certitudine”, la acest capitol, domn Traian. În fapt este starea care ne-a caracterizat Ţara şi pe noi Cetăţenii acestei incertitudini, care acuşi-acuşi împlineşte 20 de ani. Sper din tot sufletul să nu ne ureze nimeni La mulţi ani!, în astfel de situaţie.
Tot întrebându-ne care-i cea mai bună variantă între independenţi (ei pentru ei) şi dependenţi (de poziţia de putere), că doar asta avem mai bun de făcut, acum după ce am aflat predicţia d-lui Preşedinte, “că există semne ale unei uşoare creşteri economice, iar în trimestrul III vom recupera o parte din minusul de creştere economică fără a trece pe o creştere pozitivă” (să-l credem oare!?!), se pare că trecem şi prin toamna asta cu “criza-n tema” cea de toate zilele, cu boboci lipsă în portmoneu, cu facturi şi nopţile cu analize televizate.
Gheorghe Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.