A, B şi C sunt trei mari partide politice din România, unele cu mai multe schimbări de nume, care şi-au pus pecetea asupra cursului istoriei ţării noastre aflată sub semnul democraţiei. Încercând a se trece la un nou sistem de societate, după ureche mai mult decât dintr-o ştiinţă, arhitecţii ştiutori să traseze numai un fel de linii, cele dictate de sus, şi-au supralicitat potenţialul, împăunându-se cu veleităţi descoperite peste noapte.
Principiile democratice, printre care – Pluralism social, economic şi politic, Guvernare alcătuită cu acordul celor guvernaţi, separaţia puterilor în stat şi anumite drepturi fundamentale precum – dreptul la proprietate, dreptul la viaţa, dreptul la muncă şi la educaţie. Eforturile trebuie apreciate în instituirea acestor principii, numai că în realizarea cel puţin a primelor trei aspecte enumerate s-a trecut la activarea de formă lăsând fondul acestor probleme la voia întâmplării sau mai bine zis la voia necesităţilor de moment a celor puţini şi isteţi, care s-au bârâcat pe baricadele speranţelor celor mulţi, declarându-şi harul, ţinut ascuns până atunci în cele mai închipuite şi ascunse gene revoluţionare venind de undeva, probabil, încă din momentele societăţii de peşteră sărind pe semne peste etapele greceşti ale structurării elementare a ceea ce avea să se numească democraţie.
În mod normal, se spune că sistemul s-a dezvoltat şi se dezvoltă numai în masura în care relaţia dintre conducători şi conduşi (guvernanţi şi guvernaţi) se inclină în favoarea celor din urmă, când conduşii impun conducătorilor, prin modalităţi şi mijloace variate, respectarea drepturilor fundamentale ale individului.
Fără a fi create instituţii viabile dezvoltării normale a unei societăţi cu mecanisme normale de funcţionare s-a ajuns la anormalitatea ridicată la rang de forţă transformatoare. Rezultatul, pentru a nu ştiu câta oară se constată că este deplorabil.
Cuvântul celor guvernaţi este luat în seamă doar în măsura în care se face auzit pe străzi, prin greve ori prin contestaţii repetate şi iar repetate, altfel conducătorii, pricepuţi alpinişti pe masivul destinului celor mulţi şi năpăstuiţi, odată ajunşi în cerul legislativ ori executiv se izolează practicând jocuri de înaltă societate şi atât. Nimic altceva mai mult.
A, B şi C, cum ziceam la început, entităţi politice necesare, fără doar şi poate, au contribuit din păcate la situaţia dezastruoasă în care se află România la această oră. Ceea ce intervine ca argument în retorica de motivare a activităţii depuse de-a lungul timpului a grupurilor aflate la un moment dat la putere, şi anume tocmai activarea elementelor necesare democratizării societăţii venite dintr-o dictatură – Parlament, Guvern, sistem electoral din care să decurgă reprezentativitatea, sunt vorbe în vânt scuturate de câte ori este nevoie, ca şi când ar merita pentru toate astea statui de Herculi.
Niciodată, în cei 20 de ani de după aşa numita revoluţie, nu am observat un drum drept pe care ţara asta, altfel alcătuită totuşi din oameni harnici şi sufletişti, să fie condusă, cu ţinte clare şi efort susţinut. Bâjbâiala şi încropeala au fost litera de lege în tot ceea ce s-a făcut, în aşa fel încât în acest moment nimic, dar nimic, nu funcţionează la parametrii care s-ar impune într-o situaţie dificilă cum este cea actuală. Nici în economie, nici în sănătate, nici în educaţie şi mai ales în administraţie sau în politică nu se întrevede vreo speranţă. Forma principală a politicii româneşti este scandalul indiferent în ce combinare a fost încercat până în 2009. Fără a mai păstra anonimatul – PSD, PNL şi PDL sunt trei manuale ale lecţiei de cum nu trebuie să se facă politica, lipsite de principii, de doctrine clare, şi mai ales de oameni măcar cu frica de Dumenzeu, spun asta pentru că atunci cănd interesul o cere toţi îşi fac semnul crucii.
În timp ce pe oameni, cetăţeni ai statului român, îi interesează subiecte precum salarii, pensii, locuri de muncă, pentru că prin ele înoată spre ziua de mâine la care se gândesc împreună cu familiile, domnii se ţin de proceduri parlamentare, asumări legislative conjuncturale şi de moţiuni, de imagine.
Un singur exemplu demonstrativ şi foarte explicativ: cele două grupuri parlamentare au decis să nu respecte programul, acuzându-se unii pe alţii de prea multă vorbă.
Ce să mai spunem de faptul că ne duc pe noi cu vorba, iar noi suntem cam saturaţi de vorbele lor goale. Sau nu?
Gheorghe MUNTEANU
